Invatatorul din Hunedoara care isi aduce singur elevii la ore. “Are vreun rost sa merg la scoala fara copii?”

Dată publicare: 06-12-2015 18:25
Dată actualizare: 13-12-2015 00:01


La ivirea zorilor, l-am gasit pe invatatorul Acxente Leucean acasa in satul hunedorean Lunca. Isi ia haina si servieta si se indreapta in graba inspre masina.

Se duce la scoala din Bulzestii de Sus, aflata la aproape 30 de km distanta asa cum face de mai bine de 15 ani. La prima vedere e doar un invatator navetist. Insa dupa doar cateva sute de metri incepem sa-l cunoastem cu adevarat pe omul zambitor de la volan.

Bianca e fosta lui eleva. Vreme de patru ani a dus-o cu masina la scoala si a invatat-o carte. Acum a ajuns la gimnaziu la scoala din Baia de Cris, insa invatatorul continua sa o duca la scoala. Indiferenta autoritatilor de a asigura un mijloc de transport nu a fost o piedica pentru Acxente Leucean, ci o provocare. S-a luptat cu sistemul, cu mentalitatile invechite si a gasit solutii pentru a scoate din intunericul lipsei de educatie sute de copii de la tara care nu ar fi avut nicio sansa.

Daca eu nu i-as duce la scoala la ce ma duc? Are vreun rost sa ma duc la scoala fara copii?”, spune invatatorul. “Daca eu nu i-as duce la scoala s-ar inmulti numarul analfabetilor. Fara educatie, ce se poate face in ziua de azi?

Tocmai de aceea se incapataneaza in fiecare zi sa demonstreze ca, indiferent de piedici, se poate. Satenii il privesc cu respect pentru ca stiu ca Acxente Leucean le preda copiilor carte, dar si o lectie de omenie. Anul acesta cinci copii invata carte datorita acestui roman adevarat. La anul, spune el, va avea 8, si nu stie cum va reusi sa ii bage pe toti in masina.

Dupa cativa kilometri masina se opreste din nou. Trebuie sa o ia pe Larisa, eleva lui din clasa pregatitoare. Pe marginea drumului il asteapta si Cristina impreuna cu mama ei. Ca sa ajunga aici a venit 6 km prin padure. Daca nu ar fi venit invatatorul dupa ea, ar fi trebuit sa mearga pana la scoala inca 11 kilometri sau ar fi renuntat la carte.

Invatatorul mai face o oprire iar zarva din masina ii scoate la geam pe sateni. In fata casei il asteapta infrigurati Alin impreuna cu mama lui. Invatatorul ii ajuta pe oameni, le aduce retete de farmacie si alte lucruri de care au nevoie din oras.

Mai e putin pana la scoala. Printre crengile copacilor se zareste Ana impreuna cu mama ei. Femeia face eforturi uriase sa isi trimita fata la scoala. Are de mers 6 km pe zi prin padure impreuna cu fata si abia au din ce trai. Singurii lor bani sunt cei din alocatia copilei, cu care iau un sac de faina si isi fac paine acasa.

Masina profesorului se apropie asa ca mama Anei isi invinge emotiile si ii schimba fetei incaltamintea plina de noroi cu cizmulitele de scoala.

Unul dintre elevi nu a putut sa ajunga azi la drum. E aproape ora noua. Elevii si invatatorul au ajuns la scoala. In clasa e inca frig, insa lectia incepe. Prima banca repeta literele, a doua lectia despre politete iar a treia, cea de istorie.

Chiar daca nu este in programa claselor mai mici, invatatorul ii implica si pe ceilalti elevi in discutie. Se discuta despre multimea care a iesit in strada la Alba Iulia, dar si despre romanii care au iesit in strada dupa tragedia de la Colectiv. Lectia la zi a aratat ca in 1918 romanii au iesit in strada de bucurie. Care este insa parerea copiilor despre evenimentele recente?

Au iesit in strada pentru ca erau furiosi. Oamenii erau furiosi pe cei care au facut sa se intample problema. Ei au dorit sa se schimbe, sa nu se mai intample”. Cei mici ar vrea ca oamenii sa se schimbe si ei insisi sa se faca doctori, ca sa-i ajute pe cei care sufera. “Vreau sa ajut oamenii, imi place tara mea si este frumoasa si imi place mult aici”, spune Ana. “As vrea sa raman in tara ca sa ajut mai mult oamenii din tara mea si sa pot fi cu familia in tara mea. Daca inveti, ti se imbogateste mintea si poate devii mai bun”.

Asta i-a invatat invatatorul si asta o determina pe Ana sa se tina de carte pentru a si implini visul. Discutiile din clasa ii tin pe copii conectati. Nimeni nu se plictiseste. Timpul zboara. E pauza mare. Nimeni nu suna clopotelul, insa invatatorul ii anunta ca sa-si scoata sandvisurile. Are si o surpriza pentru copiii lui. Un covrigel si o mandarina pentru fiecare.

In timp ce copilasii mananca sandwicul cu zacusca invatatorul se aseaza la catedra privindu-I cu blandete. Stie ca mai au mult de invatat pana sa isi poarte singuri de grija. Crede ca “in primul rand mentalitatea oamenilor ar trebui schimbata inca de cand sunt pe bancile scolii. Daca ar exista aceste relatii de intrajutorare, de simpatie, de bun simt intre oameni cred ca Romania noastra ar fi mai buna”.

Acest vis il face sa mearga mai departe si stie ca elevii lui vor face diferenta. Vor face o Romanie mai buna.