Tema reuniunii, care va avea loc la Palatul Cotroceni, se referă la ce poate face mai mult Europa pentru securitate, dar și în relația transatlantică.
Tema centrală a summitului - după cum au dezvăluit surse din cadrul Administrației Prezidențiale - este felul în care aliații din formatul B9 pot contribui mai mult la repararea relației cu Statele Unite, care ar fi într-o formă mai proastă decât și-ar dori atât România, cât și alte țări din NATO.
Ce e diferit acum față de ultimii ani este faptul că toți reprezentanții statelor-membre din B9 vor semna declarația comună de la final. Câteva angajamente pe care și le vor lua țările se referă la cum pot statele europene să contribuie mai mult la propria securitate, așa cum a cerut administrația Trump. Se va pune accent și pe o apărare uniformă a flancului estic, de la Marea Baltică până la Marea Neagră, dar și pe inițiativele europene și americane pentru rezolvarea situației Strâmtorii Ormuz. Se va discuta și despre necesitatea unei păci juste în Ucraina, pentru că în București va fi prezent și Volodimir Zelenski.
Acest text comun va fi poziția pe care statele din B9 o vor prezenta la summitul NATO de la Ankara, din iulie.
Vor veni la București reprezentanți din 15 țări, plus secretarul-general NATO, Mark Rutte. În București vor ajunge șapte președinți străini, printre care și Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, alături de care președintele Nicușor Dan va co-prezida reuniunea.
Deși au fost discuții ca SUA să fie reprezentate de Marco Rubio, șeful diplomației americane, la summit va fi prezent fizic doar Subsecretarul de Stat pentru controlul armamentelor și securitate internațională.