El a răspuns astfel, întrebat dacă în calitate de parlamentar ar vota un guvern minoritar condus de PSD cu Sorin Grindeanu premier.

"În primul rând, aşa cum am decis şi s-a luat această decizie încă o dată fără echivoc, după trecerea moţiunii de cenzură, PNL nu mai trebuie să facă o coaliţie cu PSD în această perioadă. Nu mai trebuie să repetăm nişte greşeli care au fost făcute în ciclul electoral trecut.(...) Deci Partidul Naţional Liberal nu ar trebui să voteze un astfel de premier (...) În condiţiile în care se va ajunge la discuţii despre un astfel de guvern şi se va evalua care este situaţia, vom lua deciziile de rigoare. Dar astăzi, dacă mă întrebaţi, PNL nu trebuie să susţină un astfel de guvern, pentru că la datele pe care le-a probat până acum conducerea PSD, la fuga de răspundere în totalitate, la acţiunea iresponsabilă de a şubrezi România într-o situaţie limită, nu e vorba, v-am spus, de o persoană sau alta, ci pur şi simplu de o realitate pe care nu o putem nega, nu te poţi baza pe ei că vor face ceea ce trebuie pentru ţara noastră. Dar este absolut normal ca românii să-i vadă care le sunt soluţiile, pentru că, v-am spus, în afară de a fugi de răspundere, de a minţi, de a face doar retorică politică, nu au probat nimic în aceste luni", a declarat Ilie Bolojan, luni seară, la Digi 24.

Pe de altă parte, legat de sprijinul unui guvern minoritar în Parlament, el a subliniat că PNL trebuie să susţină anumite politici publice care sunt corecte pentru România.

"În aceste luni am susţinut nişte politici publice care nu ţin de un partid sau altul, ţin de România. Ca să accesezi fonduri europene, trebuie să îndeplineşti jaloane, deci să dai legi pentru a le îndeplini, trebuie să vii cu ordine, cu hotărâri de guvern, cu alte legi pentru a rezolva problemele legate de accesare şi toate aceste proiecte, în următoarele luni, indiferent unde va fi PNL, trebuie să le susţinem, pentru că este o răspundere pentru România şi nu putem, chiar dacă nu mai suntem în guvernare, să nu validăm lucrurile la care am lucrat şi care sunt corecte pentru România: programul SAFE, alte aspecte de politici publice care ţin de bună guvernare", a afirmat Bolojan.

Citește și
Cum a motivat Ilie Bolojan decizia privind majorarea salariilor cu 6,5% la Romgaz

În acelaşi context, Bolojan a fost întrebat cum priveşte scenariul unui guvern minoritar PNL, cu el ca premier renominalizat.

"În condiţiile în care PSD nu va reuşi să facă un guvern sau va fugi de această răspundere, sigur că în aceste condiţii, următoarea soluţie este ca ceilalţi să-şi asume răspunderea să formeze un guvern. Şi PNL, împreună cu USR, poate cu UDMR nu cred că fug de o astfel de răspundere, dacă se va ajunge în această situaţie. (...) În ceea ce priveşte o persoană sau alta, din nou, nu aceasta este problema de bază. Sigur, întotdeauna vor conta persoanele care sunt pe poziţiile de decizie, pentru că oamenii buni livrează lucruri mai bune, oamenii mai slabi nu livrează aceste lucruri", a răspuns Bolojan.

El a adăugat că nu va fugi de răspunderea de a fi din nou propus premier, dacă se va ajunge într-o astfel de situaţie.

"În această ipoteză, în care se va ajunge într-o situaţie în care va fi nevoie de asta, la fel cum în vara anului trecut, când nimeni n-a dorit să-şi asume răspunderea pentru ţara noastră, dacă asta va fi situaţia, nu voi fugi de o astfel de răspundere. Dar v-am spus, nu aceasta este problema. Problema este de filozofia de guvernare", a mai afirmat Ilie Bolojan.