Coreea de Nord a suprimat din constituţie referirile la reunificarea cu Coreea de Sud, potrivit unui document consultat miercuri de AFP, care reflectă o linie mai ostilă faţă de Seul, relatează AFP.
Clauza care menţiona că Republica Populară Democrată Coreeană „se luptă pentru realizarea unificării patriei mamă” nu mai apare în ultima versiune a Constituţiei, indică acest text făcut public de Ministerul Unificării din Coreea de Sud în cadrul unei conferinţe de presă.
Constituţia revizuită, care potrivit documentului a fost adoptată în martie, include de asemenea o nouă clauză care delimitează teritoriul Coreei de Nord.
Textul precizează că acesta include zona limitrofă Chinei şi Rusiei la nord, „precum şi cea a Republicii Coreea în sud”, utilizând numele oficial pentru a desemna Coreea de Sud.
Coreea de Nord „nu tolerează în niciun caz cea mai mică atingere adusă teritoriului său”, precizează documentul.
Kim Jong Un a calificat deja în luna martie Coreea de Sud drept „statul duşman cel mai ostil”.
Din 2025, preşedintele sud-coreean Lee Jae Myung, spre deosebire de predecesorul său Yoon Suk Yeol, şi-a înmulţit apelurile la reînnodarea dialogului şi a cerut convorbiri cu Phenianul fără condiţii prealabile.
Liderul nord-coreean Kim Jong Un, care a calificat iniţiativele conciliante sud-coreene drept „înşelătoare”, încearcă chiar să întărească arsenalul nuclear al ţării sale, care deţine bomba atomică. În plus, Phenianul îşi dezvoltă legăturile cu Rusia, pe care a ajutat-o în conflictul din Ucraina trimiţându-i trupe şi material, pentru care a beneficiat de un ajutor economic şi tehnic.
Cele două state vecine sunt în continuare, din punct de vedere tehnic, în stare de război, conflictul lor încheindu-se în 1953 cu un armistiţiu şi nu cu un tratat de pace.