„Eram până la brâu în gâtul unui hipopotam". Un bărbat a fost aproape înghițit de viu, de trei ori, de același animal

62339405
Shutterstock

Un bărbat a supraviețuit în mod miraculos mușcăturii de hipopotam. El a fost înghițit până la brâu de trei ori, de același animal.

 

Hipopotamii sunt animalele care au cea mai puternică mușcătură din lume.

Fostul ghid turistic Paul Templer avea 28 de ani când a fost atacat de un hipopotam uriaș în timp ce conducea un tur în Zimbabwe.

El făcuse un stagiu în armata britanică și, în anul 1996, se întorsese să lucreze ca ghid în țara sa natală, a declarat Paul pentru CNN Travel.

În excursia în care aproape și-a pierdut viața el conducea un tur de safari pe o canoe, pe râul Zambezi. Cu el se mai aflau șase persoane și trei ghizi ucenici.

În turul lor caiaciștii au întâlnit mai mulți hipopotami. Planul lor inițial a fost să-i ocolească.

Canoea lui Paul se afla în față, iar celelalte au rămas în urmă.

„Dintr-o dată, s-a auzit un zgomot puternic. Și văd canoea, ca și cum partea din spate a ei, a fost catapultată în aer. Iar Evans, ghidul din spatele canoei, a fost catapultat din canoe", a spus el.

Ghizii i-au dus pe turiști într-un loc sigur și s-au întors după Evans.

Paul a povestit că a văzut un hipopotam care se îndrepta către el.

„Am plesnit apa și, așa cum trebuia să se întâmple. S-a întâmplat atât de repede încât nu am văzut nimic", a adăugat el.

El a spus că dintr-o dată totul a devenit întunecat. Curând avea să-și dea seama că fusese înghițit de un hipopotam.

„De la brâu în jos puteam simți apa. Am simțit că eram ud în râu. De la brâu în sus, era altceva. Eram cald și nu eram ud ca în râu, dar nici uscat. Și era o presiune incredibilă pe partea inferioară a spatelui meu. Am încercat să mă mișc; nu am putut. Mi-am dat seama că mă aflam până la brâu în gâtul unui hipopotam", a spus el.

Cred că eram atât de adânc înfipt în gâtul lui, încât trebuie să fi fost inconfortabil, pentru că m-a scuipat afară. Așa că am ieșit la suprafață, am tras o gură de aer proaspăt și m-am trezit față în față cu Evans, ghidul pe care încercam să-l salvez. Și i-am spus: "Trebuie să plecăm de aici!"", povestește el.

În timp ce Paul înota spre Evans a fost, din nou, înghițit de hipopotam.

„Am fost lovit de jos. Așa că, încă o dată, sunt până la brâu în gâtul hipopotamului. Dar de data aceasta picioarele îmi sunt prinse în capcană, dar mâinile sunt libere", își amintește el.

Animalul l-a scuipat din nou, dar hipopotamul a continuat să vină spre el.

Progresam destul de bine și, înotând pe acolo, m-am ridicat pentru a înota liber. Mă uit sub braț și până în ziua morții mele îmi voi aminti asta - era un hipopotam care se îndrepta spre mine cu gura larg deschisă înainte de a mă lovi direct", povestește Paul.

A treia oară, ghidul a ajuns cu fața în gura hipopotamului.

„Pentru mine, din fericire, totul se întâmpla cu încetinitorul. Așa că, atunci când se scufunda, îmi țineam respirația", a spus el.

El a spus că atunci când hipopotamul a ieșit la suprafață a tras aer în piept.

Paul a fost salvat în cele din urmă de unul din ghizii care-l însoțea.

„Dând dovadă de un curaj incredibil, riscându-și viața pentru a o salva pe a mea”, și-a amintit Paul.

A fost grav rănit. S-a ales cu plămânii perforați și cu răni pe tot corpul. Paul și-a pierdut brațul stâng în urma atacului. Cel pe care el a încercat să-l salveze nu a supraviețuit.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
A mers la spital cu o rană pe care a tratat-o acasă și a murit două zile mai târziu. Pacientul suferea de o „boală carnivoră”

Un bărbat a murit din cauza unei boli carnivore pe care a contactat-o după ce și-a fugărit câinele într-un iaz. El avea o rană la braț pe care a încercat să o trateze singur, acasă.  

Curățenie de Paște încheiată cu o crimă. Un zugrav trebuia să văruiască casa unui vecin și a sfârșit înjunghiat

Trebuia să zugrăvească casa unui vecin și a sfârșit înjunghiat. S-a ajuns la crimă din cauza materialelor folosite la renovare  

„Era posedat”. Cadavrul unui băiețel cu dizabilități dat dispărut, căutat în curtea unei case. Mama lui spune că l-a vândut

Autoritățile caută un băiat cu dizabilități în vârstă de șase ani dispărut în urmă cu câteva luni, a cărui mamă a spus că l-a vândut.

 

Recomandări
Cine l-ar fi coordonat din Rusia pe columbianul trimis să execute un atac în România. I-a trimis o hartă cu obiective marcate

Columbianul capturat de ofițerii de la Combaterea Crimei Organizate, chiar înainte să provoace incendii devastatoare lângă București, a fost recrutat de un profesor cubanez de dansuri latino, stabilit în Federația Rusă.

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Toamnă de foc la Parlamentul European. Cele trei mari proiecte care pot schimba Europa și miza uriașă a bugetului UE

La Strasbourg (Franța) începe de luni, 14 septembrie, și până joi (17 septembrie), o nouă sesiune plenară. Astfel, eurodeputații vor avea pe masă dosare ce cuprind economia, industria, securitatea continentului și banii europeni.