Un tânăr din Neamț și-a omorât vecinul, a sunat la 112, după care a plecat liniștit acasă

×
Publicitate

Orbit de furie, un adolescent de 18 ani dintr-o comună din judeţul Neamţ şi-a lovit un vecin de 51 de ani până când bietul om a rămas fără suflare.

Crima s-a petrecut aproape de miezul nopţii, în faţa unui bar din sat. Potrivit anchetatorilor, tânărul şi-ar fi pierdut cumpătul după un schimb de replici mai dure şi tot el a fost cel care a sunat la 112. Apoi a plecat liniştit acasă, de unde a fost ridicat de poliţişti.

Băiatul de 18 ani, din comuna Piatra Şoimului, ar fi petrecut toată ziua împreună cu vecinul lui, spun oamenii. Aproape de miezul nopţii, amândoi ar fi mers la barul din sat pentru a mai cinsti un pahar, însă cum localul era închis, a început cearta.

Adolescentul ar fi început să îşi lovească vecinul cu un par, până l-a pus la pământ. Proprietara barului spune că tânărul a reuşit apoi să sune după ajutor şi a plecat acasă.

Oamenii din sat spun că nu au auzit niciun strigăt de ajutor şi abia când au auzit ambulanţa şi maşinile de poliţie şi-au dat seama de ce s-a petrecut.

Chiar dacă la faţa locului a ajuns imediat un echipaj medical, victima nu a mai putut fi salvată. Doctorii spun că avea lovituri puternice pe tot corpul, dar traumatismele grave în zona capului i-au fost fatale.

Criminaliştii l-au găsit pe suspect în locuinţa acestuia. Acesta locuia doar cu mama, iar de când a terminat şcoala, a mers o perioadă la muncă în străinătate, iar acum o ajuta la treburile gospodăreşti.

Acum, adolescentul a fost arestat și riscă să îşi petreacă mulţi ani în spatele gratiilor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62043081
O durere puternică de cap a lăsat-o paralizată. Ce a pățit o tânără la numai 22 de ani

O tânără din Marea Britanie care credea că are simple dureri de cap a aflat că de fapt a suferit un accident vascular cerebral, care a lăsat-o paralizată.

62043066
Mărturia unei fete care a aflat că este fiica unei criminale în serie: „Credeam că mă urăște”

La vârsta de numai 13 ani, Shianne Treanor a aflat că mama ei este o criminală în serie. Fata a fost crescută de tatăl sau și nu și-a văzut mama timp de aproximativ patru ani.

62043054
Un tânăr cu depresie a căzut de la etajul 8 pe o mașină parcată lângă bloc

Incident şocant luni dimineaţă, într-un cartier din Piteşti. La prima oră a dimineţii, un bărbat de 34 de ani a căzut de la etajul 8 al unui bloc turn, peste o maşină parcată la doi metri de intrare. 

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.