Un bătrân din Harghita a fost călcat de maşină în somn, în timp ce era în patul său

62059291
Pro TV

Un bătrân din localitatea Cârţa (Harghita) a fost călcat de o maşină, în timp ce dormea liniştit în casă, în noaptea de duminică spre luni. 

Şoferul unui autoturism şi pasagerul din dreapta au murit, în noaptea de duminică spre luni, într-un accident produs în localitatea harghiteană Cârţa, după ce vehiculul în care se aflau s-a izbit de un imobil.

În accident a fost rănit grav şi proprietarul casei, care dormea.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a informat că duminică, la miezul nopţii, un tânăr de 19 ani, din comuna Cârţa, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii sale de domiciliu, într-o curbă la dreapta a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă prin partea stângă a drumului şi a întrat în coliziune cu un imobil.

Accidentul s-a soldat cu decesul conducătorului auto şi al pasagerului din dreapta faţă, un consătean în vârstă de 20 de ani, precum şi cu rănirea gravă a proprietarului imobilului respectiv, un bărbat de 68 de ani, care dormea în încăperea distrusă.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62086496
Momentul în care sătenii salvează un bebeluș îngropat de viu, din greșeală. VIDEO

Imagini cutremurătoare surprinse într-un sat din China. Mai multe persoane sunt surprinse în timp ce încearcă să salveze un bebeluș îngropat de viu, din greșeală, după ce bunicul său a anunțat că a murit la puțin timp după naștere.

62086444
Carnagiul găsit de pompieri într-un beci din Bacău. "Nu şi-au dat seama ce înseamnă gazarea"

Vinul aflat în fermentaţie a făcut victime în judeţul Bacău: doi soţi şi un vecin al lor au murit şi încă două persoane au ajuns la spital în Comănești.

62086479
Fetiță folosită ca sclavă sexuală în schimbul unei sticle de vodcă. Mama o ținea în cușcă

O fetiță care „lătra și mârâia” a fost descoperită rătăcind pe străzile unui orășel din Rusia. Oamenii legii au descoperit că minora de 12 ani trăise închisă într-o cușcă, asemenea animalelor.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.