Un bărbat din Suceava și-a ucis mama, pe motiv că i-a distrus căsnicia

61940087
Monitorul de Suceava

Un bărbat din Suceava a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru violență în familie și omor, după ce și-a ucis în bătaie mama, pe care a acuzat-o că l-a despărțit de soție.

Incidentul a avut loc în 5 decembrie 2017, când bărbatul de 48 de ani a lovit-o pe mama de 68 timp de jumătate de oră, de față cu un tovarăș de băutură, informează Monitorul de Suceava.

Din rechizitoriul procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava reiese că, în noaptea crimei, bărbatul se afla sub influența alcoolului și și-ar fi acuzat mama că l-a despărțit de soție. În timpul zilei, acesta se întâlnise cu fosta soție, căreia i-ar fi reproșat că are o relație cu un alt bărbat din localitatea Rădăuți.

Din cercetările efectuate de judiciariştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava a rezultat că bărbatul ar fi continuat convorbirile telefonice cu fosta soţie şi totodată l-ar fi invitat telefonic în locuinţă pe bărbatul despre care bănuia că are o relaţie cu fosta sa soţie. Acesta din urmă ar fi venit chiar în acea noapte în casa în care a avut loc crima.

După ce acesta ar fi plecat, femeia e 68 de ani l-ar fi rugat să se liniștească.

„I-a reproşat mamei sale că din cauza ei s-a produs divorţul dintre el şi fosta soţie, după care i-a smuls ochelarii de pe faţă, le-a rupt rama, a luat medicamentele victimei şi le-a aruncat. În continuare, inculpatul a prins-o de păr pe victimă, apoi de haine, a târât-o spre dormitorul acesteia, continuând să-i reproşeze că l-a divorţat de fosta soţie. În cameră inculpatul i-a aplicat mamei sale multiple lovituri, de o duritate nejustificată, pe aproape tot corpul”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Prietenul de băutură al agresorului a asistat la bătaia care a ținut cam 30 de minute, spun procurorii, însă nu a intervenit. Când s-au trezit, bărbatul ar fi încercat să șteargă urmele de sânge, însă Poliția a fost sesizată de fratele martorului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61940042
Doi ofițeri de poliție din SUA, împușcați mortal în timpul unei misiuni

Doi ofițeri de poliție au fost împușcați mortal după ce au fost chemați să intervină în cazul unei urgențe, în Ohio.

61935799
Tragedie pe o șosea din Mureș: trei tineri au murit, iar un al patrulea e în stare critică

Trei bărbaţi şi-au pierdut viaţa, iar altul este în stare gravă, după ce, sâmbătă dimineaţa, şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de un TIR, pe Drumul European 60, între localităţile Vânători şi Muren

61933068
Un român din Italia şi-a ucis cu sălbăticie iubita, apoi a înscenat un accident

Cazul a fost descoperit de carabinierii din Tagliacozzo, regiunea L’Aquila.

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, și liderul pieței de restructurare și insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.