Vasile Lavric, supranumit „mâncătorul de femei”, condamnat la 30 de ani după gratii. Trupul uneia dintre victime, de negăsit

×
Publicitate

Vasile Lavric, bărbatul din Rădăuți acuzat că și-ar fi ucis patru partenere de viață, a fost condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare.

La fel ca în dosarul „Elodia”, procurorii au obținut condamnarea în lipsa cadavrului ultimei sale victime, Aurica, soția cu 20 de ani mai tânără. Deși polițiștii vorbesc de profilul unui criminal în serie, nu au reușit până acum să adune suficiente probe care să ducă la inculparea bărbatului și pentru celelalte trei femei, surori, cu care a avut relații, și care apoi au dispărut fără urmă.

Criminal:Am 14 kilograme slăbit în 18 zile, sunt nevinovat. Nu sunt probe asupra mea”.

Reporter: Le-ați ucis pe cele trei surori?

Criminal:Nu este adevărat! Nu este adevărat! Nu sunt vinovat! Soția mea e la lucru”.

Asta a susținut de fiecare dată Vasile Lavric, atunci când era întrebat dacă le-a curmat viața celor patru femei, care i-au fost pe rând iubite.

Trupul uneia dintre femei, de negăsit

Vorbim despre cele trei surori Iordache: Iuliana, de 16 ani, dispărută fără urmă în 1995, Nicoleta, de 31 de ani, dispărută în 2005 și Ramona, de 18 ani, dispărută în 2005, dar și despre Aurica Lavric, de 42 de ani, dispărută în 2020.

Până acum, anchetatorii au reușit să probeze omorul doar în cazul ultimei femei dispărute, Aurica, soția cu 20 de ani mai tânara decât el.

Procurorii au stabilit că femeia este decedată, nu dispărută. Ei spun că Lavric a transportat-o într-un loc necunoscut, după care, gelos că aceasta ar fi purtat conversații pe o rețea socială cu alți bărbați, a ucis-o și i-a ascuns cadavrul.

În prima fază, ancheta s-a concentrat pe demonstrarea faptului că Aurica Lavric nu mai este în viața, din 10 iunie 2020. Femeia a fost dată în urmărire națională și internațională, deși niciun obiect personal, haine sau acte de identitate nu lipseau de la domiciliul ei. A fost căutată cu ajutorul Patriarhiei Române și la mănăstiri. În plus, victima nu și-a contactat cei patru copii pe care, spun apropiații, îi iubea și nu-i lăsa niciodată singuri.

O miză importantă în ancheta procurorilor a fost găsirea cadavrului Auricăi Lavric. Polițiștii s-au folosit de câini specializați în identificarea cadavrelor, dar și de alte dispozitive ca să o găsească pe femeie. Au scotocit zone întregi de deal și pădure. S-au făcut excavări atât în curtea lui Lavric, dar și în zona despre care anchetatorii au bănuit că ar fi fost locul în care bărbatul a dus-o pe victimă în noaptea crimei, o zonă mlăștinoasă cu multă vegetație. Toate căutările au fost fără rezultat.

Vasile Lavric scria de pe contul soției sale rudelor 

Bărbatul s-a străduit să îi convingă pe apropiați că soția lui a plecat de bună voie de acasă, ba chiar și-a manipulat rudele să nu anunțe la poliție dispariția. Le-a scris chiar pe Facebook de pe contul victimei, pretinzând că este Aurica, și le-a dat asigurări că este bine.

Vasile Lavric este tatăl a nouă copii rezultați din relațiile cu cele patru femei.

Dispariția sau moartea celor trei surori nu a fost elucidată nici până astăzi. Există un alt dosar în care se încearcă demonstrarea faptului că Lavric le-ar fi ucis după același tipar, pentru care a fost condamnat acum la 30 de ani închisoare.

Articol recomandat de sport.ro
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Citește și...
Cine sunt cei trei tineri care au murit în accidentul din Mehedinți. Greșeala flagrantă comisă de unul dintre șoferi. FOTO

Sfârșit fulgerător, marți seară, pentru trei tineri cu vârste cuprinse între 19 și 22 de ani! Mașina în care se aflau s-a izbit frontal de un TIR, pe un drum național din Mehedinți.

Un pescar din Hawaii a surprins momentul în care a fost atacat de un rechin de 7 metri. Cum s-a terminat incidentul

Un pescar din Hawaii mulțumește de zor sorții că a scăpat cu bine, după o întâlnire înfricoșătoare cu un rechin de 7 metri.

Incident dramatic în Năsăud. Un bărbat și-a atacat mama cu toporul până a băgat-o în comă

Vechi neînțelegeri în familie au degenerat în mod dramatic, luni seară, în orașul Năsăud. Orbit de furie, un bărbat de 34 de ani și-a lovit cu sălbăticie mama, până când femeia de 54 de ani a intrat în comă.

Recomandări
Bilanțul PNRR prezentat de Dragoș Pîslaru. Ce investiții și reforme au fost realizate din banii europeni

 Dragoș Pîslaru (MIPE) a făcut un bilanț al PNRR și a transmis că programul nu a "distrus" România, a finanţat modernizarea ei și că reformele nu se fac pentru interese de moment, ci se fac pentru ca statul să fie mai

Harta pensiilor din România. Județele în care se încasează cele mai mari și cele mai mici sume. Paradoxul din clasament

Noi date de la Casa de Pensii ne arată care sunt veniturile celor care și-au încheiat anii de muncă în funcție de județele în care trăiesc. 

„Concesia” anunțată de Kremlin în timpul vizitei emisarilor lui Donald Trump în Ucraina. Ordinul dat de Vladimir Putin

Vladimir Putin a ordonat încetarea atacurilor asupra Kievului timp de trei zile, cu ocazia vizitei preconizate a emisarilor americani Jared Kushner şi Steve Witkoff în capitala ucraineană, a anunţat sâmbătă, 5 septembrie, Kremlinul.