Tânără violată şi torturată de un român, în Italia. Ce i-a făcut femeii după ce ea a scăpat

62005853
iStock

Un român în vârstă de 35 de ani a fost arestat în localitatea italiană Sora după ce răpit, violat şi torturat o femeie de care se îndrăgostise.

Carabinerii Companiei din Sora au arestat un român acuzat că a răpit, violat şi torturat o tânără, tot româncă, de care se îndrăgostise cu o lună în urmă. Bărbatul, care avea antecedente penale, fiind condamnat pentru folosirea de bani falşi, posesia unor bunuri provenite din furturi, dar şi conducere în stare de ebrietate, o cunoscuse pe fată la Roma, scrie Ciociaria Oggi.

Răpirea a fost descoperită datorită unei prietene a victimei, care a semnalat dispariţia acesteia la poliţie. Tânăra a fost găsită într-o locuinţă din Sora, unde era constant torturată şi violată de răpitor.

Românul o ameninţa că o ucide dacă nu i se supune. Femeia a fost eliberată, dar iniţial agresorul a fost cercetat în libertate.
Procurorii au stabilit însă că bărbatul era obsedat de ea şi timp de 2 săptămâni, după eliberarea femeii, a terorizat-o cu telefoane în care încerca să o convingă se se întoarcă la el şi o ameninţa cu răzbunare. Ca urmare, românul a fost arestat.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
62005790
Bărbat lăsat să moară într-un șanț, în Dâmbovița. Cum s-a petrecut tragedia
Accident mortal duminică-noapte în judeţul Dâmboviţa. Un bărbat de 31 de ani a fost lovit de o maşină şi lăsat apoi să moară într-un şanţ.
62005742
O tânără a murit după ce s-a prăbușit la podea, în timpul nunții fratelui ei
O tânără de 22 de ani a murit în timpul nunții fratelui ei, după ce s-a prăbușit la podea și s-a lovit la cap.
61732477
Victima unui viol, amenințată cu închisoarea fiindcă nu voia să-i permită agresorului să-și vadă copilul
O femeie care a fost violată de un grup de bărbați, când avea doar 15 ani, a mărturisit că a fost amenințată de angajații Serviciilor Sociale că ar putea ajunge la închisoare dacă nu-i va permite agresorului să-și vadă copilul.