Şi-a ucis prietenul, apoi a plecat beat şi a devastat un spital. "Era foarte cuminte"

×
Publicitate

Un tânăr de 34 de ani din Botoşani a ajuns în arest, acuzat că şi-a ucis în bătaie prietenul de pahar. Abia după necropsie s-a stabilit că era vorba despre o crimă.

Tragica întâmplare a avut loc într-o casă din marginea Botoşaniului. Victima avea 38 de ani şi locuia acolo în gazda. La finalul săptămânii trecute, s-a întâlnit cu un vechi prieten şi au băut, peste noapte.

La un moment dat, cei doi s-au luat însă la bătaie. După ce şi-a lovit crunt prietenul, agresorul s-a făcut nevăzut. Corpul neînsufleţit a fost descoperit abia a doua zi de dimineaţă, de către gazdă.

“L-a omorât cineva pe băiatul ăla micuţ. Cred că au băut. Cine ştie?! Nu ştiu de la ce s-au luat. Băiatul ăla era foarte cuminte. Era foarte liniştit şi nu ştiu ce s-a întâmplat”, spune gazda.

A doua zi, agresorul umblă pe străzi sub influenţa alcoolului. O ambulanţă l-a luat şi l-a dus la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judeţean. Ajuns aici însă, bărbatul a început să se certe cu personalul medical şi cu paznicul unităţii. Apoi a spart geamul de la uşa de acces.

Ramona Guraliuc, medic şef UPU - SMURD Botoşani: „Era sub influenţa băuturilor alcoolice. A devenit violent, fiind greu de imobilizat. A spart geamul uşii de la intrare. A agresat fizic şi verbal personalul medical şi paznicul. Am solicitat intervenţia jandarmilor.”

devastare spital

Tânărul a fost dus apoi la Psihiatrie. O zi mai târziu, poliţiştii au aflat de la legişti ca prietenul său murise în urma unor lovituri grave suferite în zona capului. Anchetatorii au refăcut traseul suspectului şi la audieri, acesta a recunoscut că se certase cu victima.

Valeriu Chihaia, prim-procuror Parchetul Tribunalului Botoşani, a anunţat că se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Dacă va fi găsit vinovat, suspectul risca până la 12 ani de închisoare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
Citește și...
62022640
Mister în jurul cadavrului unui bebeluş găsit în parc. Mama, identificată după 4 luni
Ancheta dificilă, întinsă de-a lungul a 4 luni, la Miercurea Ciuc, în judeţul Harghita după ce trupul neînsufleţit al unui bebeluş a fost găsit într-un parc. Era vorba despre o fetiţă de 3 kilograme.
62022637
Mamă atacată pe stradă de o femeie care i-a cerut copilul. "Dacă nu mi-l dai, ţi-l omor!"
Incident şocant pe o stradă din Târgovişte. O mamă care îşi plimbă copilul în cărucior a fost atacată de o femeie, care i-ar fi cerut să-i dea ei băieţelul.
62022629
Doi copii au murit din cauza televizorului, în timp ce se uitau la desene animate
O fetiţă de 3 ani şi fratele ei de 4 ani au murit luni într-un sat din Republica Moldova, după ce televizorul la care se uitau au explodat.