Pacienta internată la psihiatrie la Gura Ocniţei a ucis din răzbunare și a amenințat că va omorî din nou

62365304

Pacienta internată în spitalul din Gura Ocniţei, care sâmbătă a ucis o altă bolnavă, se află într-o cameră de izolare din spital. Femeia susține că a omorât din răzbunare.

Femeia are 32 de ani, este diagnosticată cu schizofrenie paranoidă şi este internată de 14 ani în spital. Ea a amenințat că va omorî din nou.

Pacienta a omorât-o pe femeia internată pentru a se răzbuna pe mama sa, fiindcă nu voia să o ia acasă, au transmis surse medicale pentru News.ro.

Femeia anchetată pentru omor le-a spus cadrelor medicale şi anchetatorilor că vrea să ajungă „la puşcărie”, unde mama ei, care nu o vrea în familie, dar care o vizita în spital, să nu o mai poată vedea. Mai mult, tânăra bolnavă a spus că dacă până în seara aceleiaşi zile nu va ajunge acolo unde îşi doreşte, după gratii, va ucide din nou.

În plus, bolnava a admis că a atras-o pe cealaltă pacientă într-o zonă unde nu se află personal medical, ca să o poată ucide.

Femeia de 32 de ani se află în prezent internată într-o cameră specială de supraveghere, unde este izolată, monitorizată video şi de unde nu are acces la restul pacienţilor. În paralel cu ancheta judiciară, în cadrul spitalului are loc şi o anchetă internă.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62378508
Cazul femeii care și-a aruncat copiii pe geam, în Botoșani. Negociatorul de la IPJ spune că repeta obsesiv un singur lucru
Caz șocant în Botoșani. O femeie de 23 de ani a decis duminică noapte să se arunce de la etajul unu al unui hotel împreună cu cei doi copii - de 2, respectiv 3 ani. Mai întâi i-a aruncat pe băieței, iar ea a fost recuperată și dusă la spital.
62378453
Un bebeluș mort a fost găsit într-o pungă, într-un hotel din Capitală. Mama de 22 de ani și-ar fi provocat avortul
O descoperire șocantă a facută de angajatul unui hotel de 5 stele din București. În timp ce făcea curat într-o cameră, a găsit într-o pungă un bebeluș mort.
62378409
Trei morți și doi răniți grav, într-un accident în Suceava. Toți erau membri ai unui ansamblu folcloric. FOTO
Trei persoane au murit, iar alte două au fost rănite, în urma unui grav accident rutier produs, în noaptea de duminică spre luni, pe raza localităţii Dorna Candrenilor, județul Suceava.