Oficialii germani se declară îngrijorați de „noua generație” de jihadiști ISIS

61916533
iStock

Agenția de Intelligence din Germania a declarat joi că minorii care se întorc din zonele de război din Siria și Irak ar putea deveni o nouă generație de recruți ai Statului Islamic, care ar putea opera de pe teritoriul european.

Mai bine de 950 de cetățeni germani au mers să se alăture grupării teroriste Statului Islamic în Siria și Irak. Dintre aceștia aproximativ 20% au fost femei și 5% minori, a afirmat Agenția germană de Intelligence, notează Reuters.

În cazul în care jihadiștii ISIS își pierd zonele controlate din Siria și Irak, multe dintre femei sunt așteptate să se întoarcă în Germania, și implicit în Europa, cu copiii lor. Astfel, Germania trebuie să se pregătească pentru riscul radicalizării copiilor, a declarat șeful de intelligence Hans-Georg Maassen.

"Vedem pericolul în acei copii, care au fost îndoctrinați de jihadiști, și care se întorc în Germania din zonele de război", a spus Maassen. "Acest fapt ar putea permite ca o nouă generație de jihadiști să fie clădită aici".

Anul trecut, un băiat german-irakian de 12 ani a eșuat în încercarea de a detona două dispozitive explozive în Ludwigshafen.

Articol recomandat de sport.ro
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Citește și...
61916530
6 persoane, bănuite că ar fi vampiri, au fost ucise în Malawi
Valul de atacuri din Malawi, împotriva persoanelor bănuite că ar fi vampiri, s-a extins asupra celui de-al doilea oraș ca mărime din țară: Blantyre
61916301
Carnagiu pe o stradă din Ucraina. O tânără a trecut pe roșu și a provocat 6 decese
Șase persoane au murit și cinci au fost rănite în orașul ucrainean Kharkiv, după ce au fost lovite de o mașină condusă de o tânără.
61916293
Sfârșit cumplit pentru un cuplu de galezi, care au migrat în Africa de Sud
Un bărbat, care este acuzat că a ucis un cuplu galez care a emigrat în Africa de Sud, a declarat în fața instanței că el împreună cu un prieten i-au răpit, iar după aceea au decis să "scape" de cadavrele celor doi.