O tânără a murit subit în timpul unei excursii montane. Ce simptome a avut

61905075
Facebook.com

Cauza decesului unei tinere din SUA este încă necunoscută, după ce aceasta a murit în timp ce se află într-o drumeţie în Aspen, Colorado.

Susanna DeForest, din Pennsylvania, a murit vineri dimineaţa, la scurt timp după ce o echipa de salvatori a fost chemată în ajutor. Tânăra se află împreună cu alte trei prietene care au alertat autorităţile, potrivit Daily Mail

Susanna a început să aibă ameţeli şi a început să vomite, conform şerifului adjunct, Anthony Todaro.

Cele trei prietene au montat un cort, pentru ca tânăra să se întindă şi să fie ferită de căldură. Conform informaţiilor lui Todaro, două dintre fete au plecat de la faţa locului pentru a cauta ajutoare, pe care le-au găsit după 2 ore.

Când echipa de salvamontişti a ajuns la locul incidentului, aceştia au încercat să îi aplice tehnicile de resuscitare, în timp ce aşteptau elicopterul, pentru a o transporta la spital. Primul elicopter nu a putut ateriza din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Când cel de al doilea aparat de zbor a reuşit să aterizeze, a fost prea târziu.

Todaro a mai adăugat faptul că fetele purtau un echipament adecvat pentru o excursie pe munte, hidratandu-se şi hrănindu-se constant. Susanna nu consumase nici alcool, nici droguri.

O anchetă este în derulare.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61882879
Un bărbat a murit după ce a fost lovit de tren în Capitală

Un bărbat a murit, luni seară, după ce a fost lovit de un tren în zona Reviziei de vagoane CFR Griviţa, din Capitală, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov.

61904992
Tânăr de 18 ani, înjunghiat mortal la serbarea orașului

Crimă la o serbare a oraşului, în Satu Mare! Un tânăr de 19 ani este acuzat că, băut fiind, a ripostat aprig când din greşeală a primit un pumn de la cineva, într-o încăierare care a avut loc în preajma lui.

61904967
Sfârșit tragic pentru o mamă din Spania, spintecată de ușile liftului

Femeia nu a murit din cauza complicațiilor care ar fi putut surveni în urma nașterii, ci dintr-un accident tehnic, produs în spitalul unde era internată.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.