O tânără a intrat în comă din cauza unei migrene, dar când s-a trezit a aflat că e mamă

62022482
Facebook.com

O tânără de 18 ani din localitatea britanică Oldham, care a intrat în comă din cauza unei migrene, s-a trezit patru zile mai târziu să afle că a devenit mamă.

 

Ebony Stevenson, o tânără în vârstă de 18 ani, nu bănuia că este însărcinată atunci când a început să se simtă rău. Familia a dus-o la spital, după ce s-a simțit rău. Acolo, medicii au descoperit că tânăra era însărcinată, scrie BBC News.

În tot acest timp, ea nu a bănuit nimic, întrucât nu observase nicio modificare la nivelul corpului. Medicii i-au explicat apoi că are două utere. Astfel, unul dintre utere a continuat să menstrueze, în timp în celălalt s-a dezvoltat fătul.

Din cauza durerilor de cap, ea a intrat leșinat și a intrat în comă. Când s-a trezit, patru zile mai târziu, a descoperit că este mama unei fetițe pe care a botezat-o Elodie.

„A fost incredibil să-mi cunosc bebelușul. Mi-a fost teamă că nu voi simți o legătură cu fiica mea, pentru că nu am știut că urmează să se nască, însă cred că este incredibilă. E un miracol. N-aș da-o pe nimic în lume. Inițial, le-am zis să o ia de lângă mine, crezând că e vorba de o eroare. Dar apoi mama mi-a explicat totul. M-am simțit speriată și confuză, dar a fost un moment minunat”, a spus Ebony Stevenson.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
62022480
Şi-a torturat şi ucis iubita cu sălbăticie. Ce a făcut apoi timp de 2 zile cu cadavrul
Caz şocant în Rusia, unde un tânăr şi-a masacrat iubita pe care o abuza de ani de zile.
62022404
Cazul șoferului drogat. De ce susțin sindicaliștii că testele anti-drog se fac rar
Tânărul din Capitală acuzat că s-a urcat la volan băut şi drogat şi a lovit mortal un pieton într-o intersecţie a fost arestat.
62022354
Reţinut după ce şi-a bătut iubita ore în şir. Vecinii au auzit tot, dar nu au intervenit
Un tânăr din Braşov este cercetat pentru violenţă în familie, după ce şi-ar fi bătut cu sălbăticie iubita.