O femeie din Focşani a născut lângă staţia de taxi, fiindcă niciun şofer nu a luat-o

61964293
Agerpres

Femeia a născut în noaptea de duminică spre luni.

Potrivit Monitorul de Vrancea, o femeie, în vârstă de 33 de ani, a născut în jurul orei 2, lângă o stație de taxiuri în cartierul Sud al municipiului Focșani. Potrivit unor martori, femeia ar fi intenționat să ia taxiul și să meargă la spital, dar se pare că șoferul taxiului nu ar fi dorit să o transporte pe viitoarea mămică.

Ffemeia, care era însoțită de alte 2 persoane s-a întins pe iarbă, chiar lângă trotuar și a născut o fetiță. Un bărbat care se afla în trecere cu mașina a observat-o şi i-a oferit ajutor. Atunci a observat că aceasta ținea așezat pe pântec un nou născut și că avea cordonul ombilical netăiat.

Bărbatul a sunat la 112, a învelit-o pe mămică cu o pătură din mașină, a încercat să o liniștească și să protejeze copilul până la sosirea ambulanței. Medicul de pe ambulanță a fost cel care a tăiat cordonul ombilical al copilului. Atât mama cât și fiica se afla în prezent internate la spital și sunt în afara oricărui pericol.

 Bărbatul care i-a ajutat spune că femeia, care se află la a treia naștere, era în stare de șoc și spunea în continuu "fetița mea, fetița mea".

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
61964268
Femeie bătută cu sălbăticie de fiul ei, pe o stradă din Bucureşti

O femeie a fost bătută cu bestialitate pe o stradă din Capitală de fiul ei, bărbatul, cunoscut cu afecţiuni medicale, fiind internat în prezent într-o unitate de specialitate.

61964231
Cadavru carbonizat, găsit într-o maşină, într-un sat din Sălaj. Prima ipoteză a poliţiştilor

Corpul carbonizat al unui bărbat a fost găsit într-o maşină care a luat foc, duminică seara, în localitatea Archid, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj.

61964211
O femeie ar fi deschis focul în apropierea locului unde avea loc un maraton, în San Diego

O femeie suspectată că a tras focuri de armă, duminică, în apropierea locului unde avea loc maratonul de la San Diego, statul California, a fost arestată, au anunţat media locale, relatează AFP.

Recomandări
Agerpres luca niculescu nicusor dan
Ce îi cer partidele premierului desemnat Luca Niculescu pentru a-i vota guvernul. „Liniile roșii” trasate de liderii politici

Înainte de a se întâlni cu premierul desemnat, partidele din Parlament au anunțat unele dintre condițiile, dar și „liniile roșii” pe care le au pentru a susține un guvern condus de Luca Niculescu.

Cristela georgescu agerpres
Noi percheziții în dosarul lui Călin Georgescu. Cristela Georgescu, chemată la DIICOT pentru a treia zi la rând

Cristela Georgescu a ajuns joi, pentru a treia zi consecutiv, la DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice în dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de înșelăciune cu un prejudiciu de 1,1 milioane de euro.

Vlcsnap 2026 10 08 10h14m13s506
A început pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași. Peste 11.000 de oameni așteaptă deja la racla Cuvioasei

La Iași, a început, în joi dimineață, cel mai mare pelerinaj din țară. Timp de o săptămână, sute de mii de oameni sunt așteptați să treacă pe la racla Sfintei Parascheva.