Militar condamnat pentru că a încercat în 2 rânduri să-şi ucidă soţia. Pedeapsa primită

61962081
Getty

Un sergent din armata britanică a fost condamnat vineri la 18 ani de închisoare pentru tentativă de omor după ce a încercat de două ori să-şi ucidă soţia, defectându-i în mod intenţionat paraşuta şi provocând o scurgere de gaze la locuinţa conjugală.

Emile Cilliers, în vârstă de 38 de ani, a încercat să-şi ucidă soţia pentru a putea începe o viaţă nouă alături de amantă.

În martie 2015, Cilliers a vrut să o ucidă pe soţia sa, Victoria, dând drumul la gaz în domiciliul conjugal, unde se aflau de asemenea şi cei doi copii ai cuplului, însă tentativa a eşuat.

După mai puţin de o săptămână, soţia sa a supravieţuit în mod miraculos unei prăbuşiri de la 1.200 de metri după ce paraşuta i s-a defectat. Femeia a suferit răni grave la coloana vertebrală, picioare şi coaste.

Emile Cilliers fusese cel care îi sabotase paraşuta în toaleta aerodromului. ''A fost clar încă de la început că o intervenţie umană deliberată era singura cauză posibilă pentru nefuncţionarea atât a paraşutei principale, cât şi a celei secundare'', a declarat procuroarea Amanda Sawetz, în cadrul procesului judecat la tribunalul din Winchester, în sudul Angliei.

''Toate elementele au indicat că Emile Cilliers era persoana care avea motivul şi oportunitatea de a săvârşi aceste tentative de omor împotriva soţiei sale'', a adăugat procuroarea.

Paraşutistă experimentată, victima a reuşit să-şi încetinească prăbuşirea şi să deschidă parţial paraşuta de urgenţă cu puţin timp înainte de impact. Femeia a aterizat pe pământul afânat de pe un câmp arat cu puţin timp înainte, ceea ce a amortizat şocul.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61966853
Un bărbat a murit în stradă, în Bârlad, imediat după ce a fost externat din spital
Un bătrân de 79 de ani din Bârlad a murit în stradă, imediat după ce a fost externat din spital. Pacientul suferea de mai mulţi ani de o afecţiune la plămâni, iar ultima dată a stat internat cinci zile.
61966792
Bărbat din Arad, izbit violent de o mașină pe trecere și proiectat la 30 de metri
Un bărbat de 44 de ani a murit după ce a fost lovit violent de un autoturism pe o trecere de pietoni situată în faţa unei şcoli din centrul oraşului Arad, el fiind proiectat la o distanţă de aproximativ 30 de metri pe drum.
61966721
O femeie a fost lovită mortal de o mașină, după ce a traversat prin loc nepermis
Neatenţia i-a adus moartea unei femei de 85 de ani, din judeţul Buzău. A vrut să traverseze strada, prin loc nepermis, fără să se asigure şi a fost lovită în plin de o maşină condusă de un bărbat în vârstă de 49 de ani.