Femeie din Florida, ucisă de iubitul gelos. Era căsătorită cu un român, pentru bani

62166906
Shutterstock

O femeie din Florida a fost ucisă de iubitul gelos pentru că aceasta era căsătorită cu un român, pentru bani. Românul îi dădea 500 de dolari pe lună pentru a obține cetățenia americană.

 

Crima a avut loc acum aproape cinci ani, dar detalii s-au aflat abia acum, din dosarul ajuns în instanță. Avocatul presupusului criminal pledează pentru un caz de nebunie temporară și cer internarea acestuia într-un centru de îngrijiri psihiatrice.

Yusef Jamal Green i-a tăiat gâtul iubitei sale, Lauren Ashley White, pe 3 ianuarie 2016, în apartamentul în care femeia locuia cu chirie, consideră anchetatorii, potrivit Yahoo News.

Avocații lui Green nu contestă faptul că și-a ucis prietena în vârstă de 27 de ani, în apartamentul ei din Lake Worth. Aceștia susțin însă că bărbatul nu era în deplinătatea facultăților mintale și ar trebui să fie închis într-un spital psihiatric, mai degrabă, decât trimis la închisoare pe viață. Deocamdată, el rămâne în arest, iar toate procesele de crimă din Florida au fost suspendate din luna martie, din cauza crizei COVID.

Oribila crimă a fost descoperită de bunica femeii, Ursula White Lemmens, care a venit acasă la nepoata ei, îngrijorată că de trei zile nu mai răspundea la telefon.

Bunica fetei a observat că mașina nepoatei sale nu era parcată la locul obișnuit în complexul rezidențial, iar apoi a urcat și a bătut la ușă. Nu i-a răspuns nimeni și s-a uitat pe geam, observând înăuntru o lumânare care ardea. Atunci a sunat la Poliție, iar oamenii legii au pătruns în locuință și au găsit victima într-o baltă de sânge, cu gâtul tăiat.

Victima locuia cu iubitul ei iar acesta a devenit gelos după ce a aflat de căsătoria pe bani cu cetățeanul român, care se numește Alexandru Nicolae.

Criminaliștii au mai descoperit un jurnal, în care presupusul criminal scrisese că iubita lui îi este infidelă.

Bunica femeii i-a spus unui detectiv că nepoata ei era căsătorită cu un cetățean român pe nume Alexandru Nicolae pentru bani, în ciuda faptului că trăia cu Jamal Green.

Iubitul femeii descoperise recent documente despre căsătoria secretă, a spus bunica. Ea a mai relatat că nepoata ei îi spusese că iubitul a amenințat-o că va chema autoritățile de imigrare și o va raporta dacă îl părăsește.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62166865
Un polițist și-a împușcat câinele de patrulă, la o intervenție de urgență. Ce s-a întâmplat

Un polițist a fost obligat să-și împuște propriul câine de patrulă, după ce acesta l-a atacat. Polițistul veteran tocmai intervenea la un apel de urgență.

62166859
Un român din Spania şi-a înjunghiat soţia în noaptea de Revelion în faţa copiilor, apoi s-a sinucis

Caz şocant în noaptea de Anul Nou în oraşul spaniol Torrejon, din apropierea Madridului.

62160958
Un cioban din Tulcea a violat și ucis o femeie care îi dăduse mâncare şi haine de pomană

Liniștea satului Slava Rusă, județul Tulcea, a fost zguduită de o tragedie petrecută în noaptea de 29 spre 30 decembrie, scrie site-ul local Tulcea Noastră.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.