Copil torturat fiindcă a intrat în curtea unei fabrici. Ce i-a scris patronul pe frunte

61906678

Caz şocant în oraşul Bălţi din Republica Moldova.

Proprietarul fabricii, în vârstă de 44 de ani, a văzut marţi seară cum trei copii au intrat în curtea întreprinderii printr-o gaură din gard. A fugit după ei, dar a reuşit să îl prindă doar pe unul din micuţi.

Bărbatul l-a lovit apoi pe copilul de 9 ani, a a luat un foarfece ruginit și i-a tuns părul. După aceea i-a scris pe frunte "Sunt un hoț" cu vopsea luată din fabrică. La final, a chemat poliţia.

Cazul a ajuns în faţa procurorilor după ce părinţii au făcut o plângere penală, spunând că de-a lungul timpului au fost ameninţaţi de cel care le-a chinuit acum copilul. "El neagă faptele, spune că l-a reţinut numai ca să anunţe poliţia, dar oricum, copilul este speriat, a mai primit şi câteva lovituri din partea bărbatului", a declarat procurorul care se ocupă de caz.

Proprietarul fabricii a fost reţinut. Acum riscă până la şapte ani de închisoare pentru reținerea ilegală a unui minor

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
Bărbat filmat în timp ce ucidea un cangur, în Australia

Anchetă în Australia, după ce un bărbat a fost filmat tăind gâtul unui cangur rănit.

61906641
Moarte suspectă în Brașov. O femeie a căzut de la etajul 7

Scene terifiante, surprinse miercuri dimineaţa, la Braşov. O femeie de 67 de ani a murit după ce a căzut de la etajul şapte al blocului în care locuia.

61906627
Americancă însărcinată, ucisă pentru a-i fi răpit copilul nenăscut

O femeie însărcinată din SUA a fost descoperită fără viață și cu pântecele spintecat pentru a-i fi răpit copilul nenăsut.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.