Ce a pățit un model, la scurt timp după ce și-a înșelat iubitul. Drama a durat 7 ore. FOTO

62053849
Facebook.com

Un model a suferit leziuni la nivelui capului, după ce iubitul său a lovit-o timp de șapte ore, din cauză că l-ar fi înșelat cu un alt bărbat.

Tanja Djukic, în vârstă de 24 de ani, era de doi ani într-o relație cu Cagri Tortop, un producător de origine turcă, în momentul în care a avut loc agresiunea.

Tânăra din Serbia venise să locuiască în Turcia împreună cu iubitul său, care a acuzat-o că l-a înșelat cu un alt bărbat.

Vedeți în galeria foto a acestui articol cum arată modelul!

La un moment dat, spune Tanja, bărbatul a început să o bată, iar agresiunea a durat timp de șapte ore. Tânăra și-a pierdut cunoștința, iar Cagri a dus-o în baie, acolo unde a turnat apă rece peste ea, pentru a o trezi, potrivit Mirror. 

„L-am implorat să se oprească, dar nu mă asculta, m-a lovit peste tot. După ce s-a terminat totul m-a dus într-o cameră și a încuiat ușa. Mă durea totul, îmi era foame, sete”, a spus tânăra.

În dimineața următoare, bărbatul a amenințat-o din nou pe Tanja să nu meargă la poliție să raporteze ce s-a întâmplat.

„Eram în Turcia. Nu m-a ajutat. Nici măcar nu a fost arestat. Fostul meu iubit a dat o declarație în care a spus că eu l-am rănit pe el. Am stat cu el 2 ani și nu a părut să fie un monstru”, a declarat tânăra, după ce a încercat să raporteze cazul a poliție.
 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62053607
Crimă sângeroasă în Vaslui. Ce a povestit bărbatul care l-a ucis pe tatăl iubitei sale

Crimă cu sânge rece în judeţul Vaslui. Un bărbat în vârstă de 35 de ani l-a omorât pe tatăl iubitei lui şi apoi a lovit-o cu bestialitate pe femeie în repetate rânduri.

62053751
O profesoară a recunoscut că a agresat sexual un elev de 13 ani, la școală. VIDEO

O profesoară din Arizona a recunoscut că a molestat un elev de 12 ani și i-a trimis mesaje cu conținut sexual. Femeia a fost arestată în martie 2018, după ce părinții au alertat autoritățile, și riscă 12 ani de închisoare.

62053601
Mărturia unui bărbat desfigurat de urs. Gestul șocant care l-a salvat de la moarte. FOTO

Nikolai Irgit, un bărbat din sudul Rusiei, a scăpat ca prin minune de un urs agresiv, după ce a mușcat bestia de limbă.

Recomandări
Sorin grindeanu instant psd grindeanu 006inquam photos octav ganea 7
Oficial: PSD intră la guvernare. Cele 10 „priorități” din programul Guvernului PSD-Luca Niculescu

Liderii PSD au votat în favoarea intrării la guvernare într-un cabinet condus de Luca Niculescu, a transmis Sorin Grindeanu. Liderul social-democraților a anunțat și zece priorități ale viitorului executiv.

62584607
Analist: Există riscul ca SUA să-i livreze lui Putin un “pachet mai mare” care să includă și România, nu doar Ucraina

Vladimir Putin are ultima șansă să “taie felii de zone de influență” din Europa Centrală, cu ajutorul lui Donald Trump, care caută, în schimb, “deal-uri” bănoase în zonă, înaintea eșecului așteptat la alegerile intermediare de luna viitoare.

F 16 romania afp 000 33fz3yw
O nouă dronă a pătruns în spațiul aerian al României. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol

O dronă detectată în apropierea Insulei Șerpilor a pătruns miercuri după-amiază în spațiul aerian al României, în zona Mării Negre, la nord-est de Sulina.