Cadavrul unei femei cu mâinile şi picioarele tăiate, găsit la marginea oraşului Galaţi

62022352
Pro TV

Cadavrul unei femei, având mâinile şi picioarele secţionate de corp, a fost descoperit, în noaptea de miercuri spre joi, pe marginea drumului de centură, în Galaţi.

Suspectul în cazul femeii găsite decedată pe marginea drumului de centură din municipiul reşedinţă este cercetat penal pentru infracţiunile de omor şi profanare de cadavre, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, Liliana Istrate. Potrivit acesteia, crima s-a petrecut în apartamentul suspectului, un bărbat de 75 ani, care i-a aplicat femeii de 63 ani trei lovituri de cuţit în zona vitală. Ulterior, cadavrul a fost tranşat în cadă, pus în saci şi dus pe marginea drumului de centură, unde a fost găsit în noaptea de miercuri spre joi.

"S-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracţiunile de omor şi profanare de cadavre sau morminte. Omorul a avut loc în apartamentul principalului suspect, de 75 ani, fiind aplicate trei lovituri de cuţit în zona vitală. Cadavrul a fost apoi tranşat în cadă, pus în saci şi apoi lăsat în zona unde a şi fost descoperit. Principalul suspect a fost adus la audiere, timp în care se desfăşoară şi cercetarea la faţa locului. Victima avea 63 ani şi se cunoştea cu suspectul", a spus Istrate.

Cadavrul unei femei de 67 ani a fost găsit în cursul nopţii de miercuri spre joi pe marginea drumului de centură din municipiul Galaţi.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, femeia găsită decedată ar fi avut parte o moarte violentă, mâinile şi picioarele fiindu-i secţionate şi puse lângă cadavru.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62055866
Crimă șocantă în SUA. O tânără și-a ucis prietena după ce un străin i-a promis bani

Şase tineri americani sunt acuzaţi de o crimă săvârşită în împrejurări care sună mai degrabă a film horror decât realitate.

62055864
Și-a pierdut viața într-un accident, cu doar 2 kilometri înainte să ajungă acasă

Un bărbat de 49 de ani şi-a pierdut viaţa, vineri dimineaţă, într-un tragic accident petrecut în judeţul Gorj.

62055861
Tragedia unui cuplu, în noaptea nunții. Mirele a căzut de la etaj când căra cadourile

Chris Mallon, un bărbat de 50 de ani din Scoția, este în stare critică, după ce s-a dezechilibrat și a căzut pe scări, în timp ce se îndrepta spre apartamentul nupțial în care îl aștepta proaspăta sa soție.

Recomandări
Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.