Bebeluș de două săptămâni, ucis de câinele familiei. Era „gelos” crede unchiul băiețelului

62148198
Facebook.com

Un copilaș de numai 12 zile a fost ucis de câinele familiei. Animalul nu era din categoria raselor agresive, dar ar fi devenit gelos după apariția noului membru al familiei și a pătruns în casă, unde l-a mușcat pe micuț.

Micuțul Ellis, care avea numai două săptămâni, a decedat în urma rănilor provocate de mușcăturile câinelui. Animalul se afla în grădină, dar a sărit gardul țarcului și a intrat în casă, unde s-a repezit asupra copilului înainte ca părinții să reacționeze, relatează The Sun.

Atât mama micuțului, Abigail, în vârstă de 27 de ani, cât și tatăl, Stephen, (35 de ani) au fost arestați, și eliberați apoi pe cauțiune. Tragedia a avut loc duminică, într-o localitate în apropiere de Doncaster, Marea Britanie.

Ei sunt acuzați de neglijență și omor prin imprudență. Câinele a fost eutanasiat ieri, a spus unchiul copilului care ia în considerare și ipoteza ca animalul să fi fost „gelos”.

Acesta a povestit cum s-a întâmplat nenorocirea.

„Trăim un coșmar, cu toții. Câinele era în grădină, într-un țarc, brusc a sărit, a intrat în casă prin ușa rămasă deschis și s-a dus în camera de la parter unde era bebelușul. Copilașul dormea într-un coșuleț. Atunci l-a atacat, poate că a crezut că e o jucărie de pluș sau o păpușă. Nu am mai avut niciodată probleme cu câinele, toată lumea îl iubea. Poliția l-a eutanasiat acum pe Teddy, este a doua pierdere a familiei” a spus unchiul copilului ucis.

Al treilea deces în familie

Un apropiat a spus că moartea bebelușului a fost a treia tragedie care a lovit familia greu încercată.

Mama bebelușului, mai are trei copii, iar tatăl acestora, Joel, a murit de septicemie chiar anul trecut, la numai 28 de ani. Și tatăl ei, Richard, murise în 2013.

„Iubitul, ei, Joel, a murit acum un an și jumătate, își făcuseră planuri de nuntă, dar nu au mai apucat. Nu i-a fost deloc ușor după ce a murit, dar l-a întâlnit pe Stephen, a rămas gravidă și a văzut asta ca un nou început S-a simțit vinovată pentru noua ei relație pentru că ea și Joel se cunoșteau din copilărie. Dar bebelușul Elon a fost raza ei de speranță după tragedie” a declarat prietenul de familie, care nu a vrut să-și dea numele.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62148167
Ororile la care a fost supusă o jucătoare de poker profesionistă. Tânăra a fost arsă de vie

Jucătoarea profesionistă de poker Susie Zhao a fost arsă de vie, după ce ar fi fost agresată sexual, potrivit unor documente prezentate în justiție, scrie Daily Star.

62148120
Detalii cutremurătoare în cazul femeii ucise cu un topor de soțul ei: „Mi-a promis că mă omoară”

Patru copii din orașul Jimbolia, județul Timiș au rămas ai nimănui, după ce într-un moment de furie, tatăl a făcut un gest necugetat.

62148008
Caz șocant. Un bărbat din județul Timiș și-a ucis soția cu un topor și s-a spânzurat

Un bărbat şi-a ucis soţia, cu un topor, într-o anexă a gospodăriei din oraşul Jimbolia, judeţul Timiş, apoi s-a spânzurat de un copac din grădina casei.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.