Arhiepiscopia Tomisului, acuzată că îmbălsămează morţi într-un garaj. "Miroase ciudat"

×
Publicitate

Este scandal în Constanța, unde mai mulţi oameni acuză Arhiepiscopia Tomisului că îmbălsămează morţi în garajul unei case.

Aceştia au alertat autorităţile că acolo sunt aduse cadavre noaptea, iar mirosul este greu de suportat. Au fost dezvăluite şi fotografii în care se observă câteva persoane care cară coșciuge şi cruci pregătite pentru înmormântări.

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului resping acuzaţiile şi susţin că nu există dovezi care să demonstreze că acolo este o morgă ilegală.

Oamenii care stau la o casă administrată de Arhiepiscopia Tomisului şi lăsată în grija unui preot, susţin că au ajuns la capătul puterilor şi nu mai suportă mirosul de cadavru care răzbate din garaj.

Ei au fotografiat şi două maşini parcate în faţa curţii, în care se aflau sicrie - dar goale.

Localnică: "A început să şi miroasă a ceva ciudat şi l-am întrebat...mă ce tot cari şi numai noaptea...la două noaptea, noaptea orbăcăie la garaj."

Reporter: "Ce bănuiţi că se întâmplă doamnă?"

Localnică: "Că aduce şi face mortul de la A la Z."

Vecinii au făcut reclamaţie la poliţie.

Localnic: "Spală morţi şi a recunoscut la poliţie că noi am reclamat. De circa un an, doi ani, fac trafic cu sicrie şi astea, şi în timp am surprins şi un mort la poartă. Are unul sau mai multe capace frigorifice pe care le cară în permanenţă, când vine, vine cu prosop agățat de maşină."

Garaj cosciug

Administratorul celui mai mare cimitir din Constanța spune că au fost cazuri în care maşinile care transportau cadavre, chiar şi la o slujbă de înmormântare, nu aveau autorizaţie şi nu au fost primite în cimitir. Bărbatul nu poate confirma, însă, dacă printre ele se numără şi autoturismele din fotografii.

Dumitru Drăhici, administratorul Cimitirului Central: "Eu nu ştiu, nu ştiu nimic de aşa ceva... Nu ştiu ce fel de maşini sunt sau a cui firmă poate să fie."

Reporter: "Aţi avut situaţii în care au venit maşini fără aceste autorizaţii de la diverse societăţi?"

Dumitru Drăghici, administratorul Cimitirului Central: "Au venit, dar nu i-am primit."

Casa aparţine Arhiepiscopiei Tomisului, care ulterior a concesionat-o unui preot.

Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului: "Practic este a noastră, dar dată în grija părintelui şi acel spaţiu a fost concesionat pentru a funcţiona ca depozit de obiecte funerare. E posibil ca oamenii să fi văzut sicrie, cruci şi alte obiecte funerare, să se fi speriat şi să se fi născut o confuzie. Am stat de vorbă cu părintele administrator, faptele nu există, nu se dovedesc."

Poliţiştii spun că ţin sub supraveghere adresa indicată de vecini, dar până acum nu au descoperit nicio ilegalitate. La rândul lor, medicii de la Direcţia de Sănătate Publică susţin că imobilul nu are autorizaţie specială pentru servicii de îmbălsămare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
O fetiţă româncă de 5 ani a rămas fără mână din cauza unui şofer italian. Ce viteză avea

Un tânăr din Italia a ajuns abia după un an şi 3 luni în faţa instanţei, pentru un accident în care o copilă româncă şi-a pierdut mâna stângă.

Femeie de 55 de ani, torturată şi jefuită de 10.000 de euro și 29.000 de lei

După un jaf săvârşit săptămâna trecută, în Dej, poliţiştii au reuşit să dea de urma suspecţilor.

O femeie a ars de vie în casă fiindcă nu avea bani de curent şi folosea lumânări

Sfârşit cumplit pentru o femeie din judeţul Iaşi. Victima a pierit carbonizata, în casa cuprinsă de un incendiu violent.

Recomandări
După dronele trimise în România, rușii atacă și frontiera Poloniei. ”Barbarii ruși sunt la porțile voastre, dragi parteneri”

Două atacuri cu drone rusești au vizat duminică dimineață granița Ucrainei cu Polonia. Într-unul dintre ele a fost lovit și un tren cu pasageri. Incidentele din vestul frontului vin în paralel cu dronele rusești care apar zilnic și în România.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Breșă ireală de securitate. Revolut a trimis hackerilor informații complete despre clienți, inclusiv selfie de autentificare

Revolut a trimis unor hackeri informații confidențiale complete ale unor clienți, inclusiv selfie de autentificare, compania precizând ulterior că a făcut acest lucru întrucât credea că le oferea unei instituții guvernamentale.