A petrecut o noapte cu iubita rivalului său, după care a decis să-l omoare. „Ai încurcat-o”

61997262

Ashley King, un bărbat de 29 de ani din localitatea britanică Huddersfield, a fost condamnat la închisoare pe viață, după ce l-a ucis pe rivalul său. Înainte de crimă, el petrecuse o noapte cu iubita victimei.

 

Ashley King și Garreth Atkinson erau rivali de o lungă perioadă de timp, disputa dintre ei pornind de la două femei. În luna mai, acesta a mers la locuința lui Jade Walker-Saunder și l-a înjunghiat pe rivalul său chiar în pragul ușii, informează The Sun.

„Cei doi erau angajați într-o dispută verbală pe rețelele de socializare. Cearta dintre cei doi pornise nu numai de la Jaude Walker-Saunders, dar și de la o altă femeie, Shaunie Haig”, a precizat anchetatorul Simon Kealey în instanță.

De exemplu, cu o lună înainte de crimă, King venise la ușa lui Atkinson să îi spună că „o să-i vină de hac”, potrivit unei prietene a victimei. Ea a mai precizat că bărbatul, care este și boxer, se lăuda că o să-și ucidă inamicul.

„Ai încurcat-o. Poate într-un an, poate în 20”, îi scrisese acesta într-un mesaj.

Ashley King

În noaptea de dinainte de crimă, Ashley King a întreținut relații sexuale cu iubita victimei. La scurt timp, Gareth Atkinson a ajuns la iubita sa acasă, suspectând că aceasta l-a înșelat. Patru ore, vecinii au văzut-o pe Jade Walker-Saunders plângând pe hol, după ce l-a dat afară din casă pe Gareth Atkinson, în urma unei dispute. Imediat, femeia l-a sunat pe King „isterică”, spunându-i că Atkinson ar fi agresat-o și i-ar fi spart telefonul. Acesta a venit la ea, timp în care victima plecase. Când s-a reîntors, spre miezul nopții, bărbatul de 29 de ani și-a ucis rivalul, scrie Daily Mail.

„E clar că tu și Atkinson nu vă plăceați. Din mesajele de pe rețelele de socializare văd că disputa dura de mult timp. Sunt sigur că Atkinson s-a temut pentru viața lui. Ai așteptat să-l ucizi cu o armă improvizată”, i-a spus judecătorul, atunci când a anunțat sentința.

„Ieși de aici, t***ă. O să-l omor”, i-a strigat criminalul femeii, cu câteva minute înainte de crimă, au povestit vecinii.

24 de ore mai târziu, acesta a fost arestat. El încercase să se sinucidă, ingerând mai multe pastile.

„Știam că o să ajung pentru o perioadă lungă după gratii, pentru ceva ce n-am făcut. Adică am făcut-o, dar a fost autoapărare și am știut că n-or să mă creadă”, a spus acesta la proces.

Deși a declarat că nu e vinovat de crimă, instanța l-a condamnat la închisoare pe viață, în cursul săptămânii.

„Pe 9 mai, din cauza acțiunilor unui individ, viața familiei noastre s-a schimbat dramatic. Pierderea noastră este incomparabilă și n-o simțim doar noi, ci și prietenii și colegii lui Gaz. Respectăm deciziile instanței și vrem să le mulțumim celor care au făcut dreptate în acest caz. L-am pierdut pe Gaz pentru totdeauna și nu trece o zi fără să ne fie dor de el”, a declarat familia victimei într-un comunicat.

La rândul său, inspectorul-șef al Poliției din West Yorkshire, a declarat: „King a încercat să fugă e poliție și să nu-și asume responsabilitatea pentru ce a făcut. A fost urmărit de poliție zile după incident și reținut.Violența de care a dat dovadă e șocantă: atât din punct de vedere verbal, cât și prin acțiunile sale, care i-au provocat răni fatale lui Gareth.”

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Citește și...
Român găsit mort după inundaţiile din Italia. Cadavrul a fost scos de scafandri

Un bărbat de 35 de ani de origine română a fost găsit mort în regiunea Vincenza, sub un pod.

O româncă a plecat în Spania pentru a-şi reface viaţa cu bărbatul visurilor ei, dar a ajuns într-un coşmar

Salvare în ultima clipă pentru o româncă stabilită în Italia, dar care s-a mutat în Spania sperând să-şi găsească marea iubire.

Femeie de 79 de ani, violată de un vecin pe care îl cunoștea de-o viață

O femeie în vârstă de 79 de ani din Alba a fost violată de un vecin cu 21 de ani mai tânăr. Bărbatul a intrat în puterea nopţii peste bătrânică şi a profitat de ea.

Recomandări
Bilanțul PNRR prezentat de Dragoș Pîslaru. Ce investiții și reforme au fost realizate din banii europeni

 Dragoș Pîslaru (MIPE) a făcut un bilanț al PNRR și a transmis că programul nu a "distrus" România, a finanţat modernizarea ei și că reformele nu se fac pentru interese de moment, ci se fac pentru ca statul să fie mai

Harta pensiilor din România. Județele în care se încasează cele mai mari și cele mai mici sume. Paradoxul din clasament

Noi date de la Casa de Pensii ne arată care sunt veniturile celor care și-au încheiat anii de muncă în funcție de județele în care trăiesc. 

„Concesia” anunțată de Kremlin în timpul vizitei emisarilor lui Donald Trump în Ucraina. Ordinul dat de Vladimir Putin

Vladimir Putin a ordonat încetarea atacurilor asupra Kievului timp de trei zile, cu ocazia vizitei preconizate a emisarilor americani Jared Kushner şi Steve Witkoff în capitala ucraineană, a anunţat sâmbătă, 5 septembrie, Kremlinul.