A crezut că-i dă copilului apă din minibarul de la hotel, dar era soluţie de curăţat. "Ceva care ardea"

×
Publicitate

Anchetă la un hotel de 4 stele din Balvanyos, unde, în vacanţa de 1 Decembrie, a avut loc un grav incident.

O femeie cazată acolo i-a preparat copilului său de 2 ani lapte praf cu apă plată din minibarul aflat în cameră. În sticlă era însă o soluţie de curăţat, iar băieţelul a suferit arsuri ale cavităţii bucale şi a ajuns la spital.

Femeia povesteşte că i-a dat copilului porţia obişnuită de lapte praf, însă micuţul, după ce a gustat, a refuzat să mănânce. Mama a insistat iar băieţelul a luat câteva înghiţituri şi a început să plângă. Atunci, a gustat şi ea din sticlă.

Eu l-am scuipat, era ceva care ardea. Eu l-am scuipat imediat cecea ce săracul copilaş nu a ştiut să facă. Vreo trei guri a luat, când am coborât la micul dejun nu a vrut să mănânce zicea ars, ars.”

Copilul a fost internat iniţial la spitalul din Târgu Secuiesc, apoi transferat la Sfântu Gheorghe şi în cele din urmă la Bucureşti. Revoltaţi, părinţii au reclamat situaţia la Poliţie şi la Protecţia Consumatorului. Comisarii au verificat procedurile de lucru din hotel.

Sorin Susanu, comisar şef CRPC Braşov: “Zona în care femeile de serviciu îşi aveau camera era deschisă accesibilă oricui, se goleau din recipente mai mari în mai mici şi acelea sticle au fost confundate de persoană care alimenta minibarul. A dus la o astfel de situaţie extrem de gravă.

Reprezentanţii hotelului nu îşi explică ce s-a întâmplat. Ei spun că au deschis o anchetă internă şi pentru a afla cum a ajuns acea sticlă în cameră vor urmări toate imaginile surprinse de camerele de supraveghere.

Administraţia hotelului a fost amendată cu 20.000 de lei pentru că nu a depozitat şi etichetat corespunzător sbstantele de curăţat, iar poliţia a deschis un dosar penal în acest caz.

Medicii au făcut analize amănunţite copilului, pentru a afla ce substanţe a ingerat şi cât sunt de toxice. Băieţelul este în afara pericolului acum şi a fost externat din spital, dar este speriat şi refuza să mănânce, se plânge mama lui. În funcţie de starea sa de sănătate, dar şi de rezultatele anchetei, comisarii de la Protecţia Copilului pot creşte amenda aplicată la 50.000 de lei. Poliţia face cercetări pentru vătămare corporală din culpă, iar vinovatul risca până la 3 ani de închisoare, dacă va fi identificat.

Articol recomandat de sport.ro
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Citește și...
Ieșean, în stare gravă, după ce s-a aruncat în fața unui tramvai

Un tânăr de 29 de ani, cunoscut că ar avea avea probleme psihice, s-a aruncat în fața unui tramvai din Iași.

Accident mortal pe o șosea din Iași. Șoferița, o tânără de 21 de ani, a murit

Tragedie pe o șosea din Iași. Două autoturisme au intrat în coliziune frontală, în urma căreia una dintre șoferițe, în vârstă de 21 de ani, a murit.

Un britanic a încercat să lovească cu mașina un bărbat. „Vreau să omor un musulman”

Un britanic, născut în Polonia, a susținut că dorește „să ucidă un musulman, a efectuat salutul nazist și a vorbit despre supremația albilor”, declară procurorii care se ocupă de cazul său.

Recomandări
Nicușor Dan a convocat joi partidele la consultări pentru desemnarea premierului. Delegațiile partidelor la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan va invita joi, 17 septembrie, la Palatul Cotroceni, președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru.

Bilanțul oficial al protestului „confiscat” din Piața Victoriei: 3 dosare penale, 6 reținuți și amenzi de 46.000 de lei

Ministerului Afacerilor Interne a anunțat miercuri că protestul s-a încheiat dar va continua identificarea și sancționarea persoanelor care au încălcat legea în urma protestului de marți din Piața Victoriei.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.