4 români, descriși ”cuminți” și ”cinstiți”, și-au abuzat copiii pentru banii unui neamț

×
Publicitate

Mai mulţi infractori români s-au pus în slujba unui pedofil neamţ, cu milioane de euro în conturi, şi, contra unor sume considerabile, au exploatat fete între 5 şi 16 ani, din Argeş şi Dâmboviţa.

În prima fază, clientul s-a mulţumit cu înregistrări audio-video scandaloase, însă ulterior, a vrut să le şi cunoască pe copilele respective. Traficanţii au onorat comanda, după ce le-au spus părinţilor că le duc la o evaluare, pentru burse de studiu în străinătate.

Zeci de poliţişti de la Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale au descins dimineaţa în localiatea Voia din Dâmboviţa. Aici locuiesc o parte dintre cei şapte suspecţi şi unele dintre fetele exploate sexual de aceştia.

Cele mai multe dintre victime sunt din familii sărmane, iar unele au prins încredere în infractori după ce au primit bani. Traficanţii, susţin surse din rândul anchetatorilor, ar fi profitat inclusiv de copiii lor.

Potrivit procuroriilor DIICOT, suspecţii au făcut mai multe înregistrări audio şi video, de natură sexuală, în care protagonişti sunt copii. Secvenţele erau trimise unui cetăţean german - proprietar al unei companii de transport, milionar în euro. Individul plătea între 200 şi 600 de euro pentru fiecare minut.

Ofițer BCCO: "Aceste materiale pornografice sunt cu totul dezgustătoare şi anormale. În funcţie de, mai bine zis de cât de anormal era filmuleţul, cu atât creştea şi tariful solicitat de către traficanţi."

Autorităţile estimează că reţeaua care îl alimenta cu materiale pornografice pe neamţ ar fi câştigat, în trei ani, de pe urma acestor orori o sută de mii de euro. În comunitate, suspecţii pozau în oameni cinstiţi.

Vecin: "Oamenii s-au ocupat cu muncă cinstită."

Vecin: "Noi aşa îi ştim, de oameni cuminţi."

Pedofilul neamţ, susţin anchetatorii, nu s-ar fi mulţumit doar cu înregistrările audio şi video în care copiii apăreau în ipostaze nepotrivite. Ar fi cerut să le cunoască în personal pe câteva dintre fetele românce, iar traficanţii s-au oferit să i le ducă în Germania.

Părinţii copilelor susţin că au fost de acord cu plecarea pentru că li s-a spus că vor fi evaluate ca să primească burse pentru a rămâne să înveţe acolo.

Procurorii DIICOT au însă probe că, odată ajunse la destinaţie, germanul şi-a satisfăcut poftele murdare cu aceste fete.
Pentru a putea depăşi trauma, cele mici au nevoie acum de consiliere psihologică.

Psiholog: "Aceşti copii se simt abandonaţi, au o imagine de sine scăzută, se simt că nu aparţin şi nu sunt conţinuţi de către propria familie. Trauma, dacă a fost instalată, poate dura toată viaţa, din păcate."

Omul de afaceri din Germania care a beneficiat de serviciile acestei reţele a fost arestat. În acelaşi dosar, alături de el au fost încătuşaţi şi patru români.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
Citește și...
62057314
Momentul în care un bărbat îl lovește din senin, cu o sticlă, pe tovarășul de băutură

Un bărbat de 33 de ani din Argeş a fost reţinut de poliţie, după ce l-a izbit cu o sticlă în cap pe un tovarăş de pahar.

62057290
Un mort și 6 răniți după ce un microbuz cu volan pe dreapta s-a răsturnat în Giurgiu

O persoană a murit şi alte şase au fost rănite, marţi, după ce un microbuz în care se aflau nouă cetăţeni bulgari s-a răsturnat pe DN 5, în judeţul Giurgiu. Cei şase răniţi, între care doi copii, au fost transportaţi la spital., transmite news.ro.

62044213
Un copil de 4 ani a murit în fața mamei sale, accidentat de o mașină, în Brăila

Un copil de patru ani, din Brăila, a fost accidentat mortal pe DJ 221, pe raza localităţii brăilene Mărtăceşti, potrivit informaţiilor furnizate, marţi, de IPJ Brăila, conform Agerpres.

Recomandări
62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Luca niculescu gettyimages 2298567182
Planul lui Luca Niculescu pentru a rezista în fruntea Guvernului până în 2028. Scenariul pregătit în caz de eșec (Surse)

Premierul desemnat Luca Niculescu intenționează să continue demersurile pentru formarea unui Guvern și să meargă până la capăt cu procedura de învestire în Parlament, suțin surse politice pentru Știrile PRO TV.

Alexus grynkewich
Comandantul NATO în Europa și-a prezentat „teoria victoriei”: „Dacă cineva este destul de nebun să ne atace, vom lupta”

Comandantul forţelor NATO din Europa, generalul american Alexus Grynkewich, şi-a prezentat luni „teoria victoriei” la o conferinţă de securitate la Varşovia; el a avertizat că aliaţii vor distruge "orice şi tot ce" este implicat în orice atac.