În plus, cei care au vrut să urce pe creste nu pot folosi gondola de la Cota 1.000 la Cota 1.400, ci doar telecabina. Instalația a fost închisă din cauza unei alunecări de teren.
Aproape de lăsarea întunericului, Sinaia s-a animat. Artiștii stradali au atras toate privirile, unii pe picioroange, alții la mare înălțime.
Liliana și Andrei Diaconeasa, turiști: ”Macaraua cu acrobații, ceva inedit. Sinaia e superbă, să știți, decât majoritatea stațiunilor din Alpi”.
Maria Gioga, turistă: ”I-am filmat da, frumos, frumos să știți că vin de 15 ani. Parada, frumoasă”.
Aromele de plăcinte și gogoși atrag mușterii, la fel și tarabele pline cu marfa artizanilor. Cei care duc dorul zăpezii pot încerca o plimbare cu bobul ori un simulator de schi.
”Julie: Mi-a fost un pic frică, dar după a fost ok.
Reporter: Cam scurtă cursa?
Julie: Daaa!”.
”Cu două luni înainte aranjăm ținutele”
Valentin Crețu, sănier, Clubul Orășenesc Sinaia: ”Vrem să afle toată lumea că pe lângă domenul schiabil extraordinar pe care îl au la dispoziție există și bob și sanie. Este o cursă scurtă, demonstrativă, pentru că ar implica mult mai multă logistică, dar suficientă pentru iubitorii sportului și adrenalinei să încerce să se bucure de festival”.
O familie din Constanța a pregătit din timp ținute speciale, pentru fiecare zi. Și are un buget generos pentru festival.
”Patricia și George, turiști: După cum vedeți, soția ne aranjează, ne îmbracă, cu două luni înainte noi aranjăm ținutele. Mâine alte costumații. Ne place atmosfera, lumea.
Reporter: Cam cât e bugetul pentru aceste zile la Sinaia?
Patricia și George: Undeva la 2.000 de euro, 10.000 de lei. Mâncare, hotel, plimbare, copii”.