În „Vacanță All Inclusive", cei doi sunt ofițeri antidrog care pleacă în concediu, dar sfârșesc în mijlocul unei misiuni periculoase. 

Începând de vineri, 6 noiembrie, filmul va putea fi văzut în toate cinematografele din toată țara. Este o comedie la care pot veni fără probleme familiile cu copii. 

Smiley: Publicul să se aștepte să râdă, să se simtă bine, să plece după ce văd filmul cu zâmbetul pe poze, poate să vină toată familia, părinți, copii, bunici. 

Pavel Bartoș: Și o să aibă o surpriză extraordinară, așa cum suntem pe micul ecran, așa, mai haioși și mai tari vom fi pe marele ecran pentru că reacțiile pe care le-am avut până acum au fost extraordinare și am văzut până acum mii de oameni care au reacționat și au râs. Dacă ești trist, vei fi fericit, dacă ești fericit vei fi și mai fericit, e o comedie extraordinară. 

Smiley: Noi suntem foarte mândri de ce a ieșit și suntem bucuroși că am reușit să facem o comedie unde nu sunt înjurături de nicio culoare. 

Pavel Bartoș: Deci e pentru toată lumea, și credeți-mă veți vedea, Smiley se va săruta, dar nu numai asta. 

Smiley: Hai să nu mai spunem. 

Bartoș: E un film despre prietenie și nu numai. Intrăm în situații care mai de care mai extraordinare și important e că noi încă suntem într-o caravană. Am fost în toată țara, miercuri plecăm și pe la Ploiești, Pitești, Cluj, Sibiu, Brașov, Miercurea Ciuc, ne ducem și în orașele în care ăsta a fost făcut cetățean de onoare și eu încă nu.