O mulțime de concurenți au reușit să impresioneze jurații și publicul. Ediția de vineri seara a fost lider absolut de audiență.
Andi Moisescu, Andra, Carmen Tănase și Mihai Bobonete au cunoscut Corul Model „Doina Codrului”, din Lozova, Republica Moldova. Format din 38 de membri cu vârste cuprinse între 17 și 77 de ani, aduce pe scenă nu doar muzică, ci și istorie. Cu o activitate de 117 ani, corul este cel mai vechi din Republica Moldova, iar povestea lui este strâns legată de comunitatea din Lozova, un sat cu aproximativ 5.000 de locuitori, în care generații întregi au crescut și au cântat împreună: „Era un singur cor. Cânta și în biserică, și în sat. Era prezent la toate solemnitățile din regiune. Și nu existau mijloace de transport. Corul făcea deplasarea pe jos." Prestația lor a impresionat jurații, iar momentul a fost răsplătit cu patru de DA: „Trebuie să spunem lucrurilor pe nume. A sunat foarte bine”, a spus Andi Moisescu.
Un contrast spectaculos a fost adus pe scenă de Fabricio Delgado, un artist originar din Peru, stabilit în România de 16 ani. Inginer de profesie, Fabricio îmbină viața de corporatist cu pasiunea pentru muzică, transformând nopțile în momente de creație și scenă. „România pentru mine înseamnă acasă”, spune el, despre țara în care și-a construit atât cariera profesională, cât și parcursul artistic. Momentul său a adus energie pe scenă, reușind să ridice sala în picioare și să creeze o atmosferă electrizantă. Jurații au reacționat imediat la prestația lui: „E genul de moment care merge și în club, și la nuntă, și la botez, și la Românii au talent. Faci oamenii să se ridice de pe scaune, să danseze. E extraordinar”, a spus Andra. „E genul de moment care te scoate din boală. Te scoală din morți. Îți vindecă rănile. Te ridici, dansezi, oricum ai fi. Excelent”, a adăugat Carmen Tănase.
Ediția de vineri seară a fost lider absolut de audiență! În intervalul orar 20:28 – 24:02, în medie, la nivelul național, peste 1,6 milioane de telespectatori s-au bucurat de spectacolul suprem. În minutul de aur, la ora 21:14, peste 2,1 milioane de telespectatori urmăreau programul PRO TV.
În rândul publicului național, format din persoane cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV a înregistrat 8.7 puncte de rating și 31.9% cotă de piață, în timp ce televiziunea de pe locul secund avea 4.5 puncte de audiență și 16.6% share.
Fabricio Delgado, Lucas Mureșan, Agnese Bresaola, Andrei Grosu, Elena Arămescu și orchestra Frații Țanea, Andrei Crisztea, Alisa Doțenco, Denis Flueraș, Sabina Bucea, Corul Model Doina
Codrului, Studioul Artistic Aisedora și Iosif Mândru sunt cei care au primit aseară 3 sau 4 de DA și merg în etapa următoare.
Săptămâna viitoare, Andi Moisescu, Andra, Carmen Tănase și Mihai Bobonete vor întâlni noi talente, vineri, de la 20:30, la PRO TV. Emisiunea este disponibilă în avans pe VOYO.
Românii au talent – Aici începe!