Michael Jackson, mai valoros mort decat viu ?!

×
Codul embed a fost copiat

Suna trist, dar e cat se poate de adevarat: valoarea de piata a megastarului va creste, acum ca nu se mai afla printre noi.

Cel mai cunoscut si controversat artist al ultimelor trei decenii lasa in urma un imperiu prabusit, gata sa fie devorat de creditori, rude si apropiati.

Desi detinea, de exemplu, drepturile de difuzare a albumelor Beatles - din care ar fi putut obtine peste un miliard de dolari - starul a murit cu datorii de 500 milioane de dolari, lasand in urma si trei copii a caror custodie este incerta.

Cu toate acestea, disparitia lui devine o afacere extrem de rentabila pentru casele de discuri.

Cele mai mari venituri ale lui Michael Jackson ar putea fi inregistrate dupa moartea sa. Sony Music Entertainment va reedita, probabil, cele mai bine vandute albume ale artistului si va scoate, chiar, pe piata inregistrari rare.

Citește și
Michael Jackson
Michael Jackson: 50 de minute in care nimeni nu stie ce s-a intamplat!

Moartea lui Michael Jackson a crescut considerabil cererea pentru albume ale regelui muzicii pop. Primul reper: discurile semnate de Jacko ocupa primele 15 locuril la vanzari online pe site-ul amazon.com.

Primul loc este ocupat de albumul aniversar lansat la 25 ani de la aparitia discului ''Thriller" - cel mai bine vandut din istorie, cu aproximativ 50 de milioane de copii.

Urmatorul loc in clasamentul vanzarilor online este ocupat de albumul ''Off the Wall", care include primul hit din cariera solo a artistului, "Don't Stop 'Til You Get Enough".

Pe locul trei se afla albumul ''Bad", lansat in 1987, in timp ce ultimul sau album, ''Invincible", lansat in 2001 este doar al 10-lea.

Celelalte albume din Top 15 sunt, in mare parte, compilatii ale hit-urilor sale, solo sau cu Jackson 5. Ierarhia a fost stabilita la doar cateva ore dupa decesul vedetei.

"Talentul si magnetismul lui au schimbat peisajul muzical pentru totdeauna", a marturisit Howard Stringer, managerul Sony Corp Chairman - corporatie din care face parte casa de discuri ce a lansat albumele artistului incepand din anii '80.

Miza cea mare: catalogul de 1,5 miliarde

De departe, cea mai dorita proprietate a starului este giganticul catalog de drepturi de autor pe care Michael Jackson le-a cumparat de-a lungul vietii. Printre acestea, 250 de cantece Beatles, dar si alte sute de mii de titluri.

Povestea catalogului a inceput in 1985, cand Jackson a cumparat melodiile Beatles cu 47,5 milioane de dolari. Zece ani mai tarziu, Sony a achizitionat 50% din acest portofoliu cu 90 de milioane USD formand, alaturi de Jackson, compania Sony / ATV. Portofoliul acesteia a crescut neincetat de atunci si pana in prezent.

Presedintele Platinum Rye, Ryan Schinman, cel mai mare achizitor de drepturi de autor din muzica, evalua catalogul de drepturi de autor la 1,5 miliarde de dolari. Iar valoarea este, oricum aproximativa, pentru ca „atunci cand ai un catalog cu atatea melodii care au fost pe primul loc in topuri, este aproape imposibil sa pui un pret”, a declarat acesta pentru Forbes.

Partea lui Jackson, de 750 de milioane de dolari nu ar acoperi doar datoriile starului, ci ar reprezenta si o sursa de profit constant pentru cumparator. Un portofoliu de drepturi de autor bine construit aduce profituri intre 5 si 7% din valoarea sa pe an. Astfel, cumparatorul ar putea castiga aproape 80 de milioane de dolari pe an daca ar cumpara partea lui Jackson din Sony / ATV.

Cunoscut pentru sumele impresionante de bani pe care le cheltuia pe jucarii si antichitati, cantaretul a fost acuzat de un contabil, in timpul procesului sau din 2005 pentru molestarea sexuala a unui copil, ca ar fi cheltuit cu 20, pana la 30 de milioane de dolari mai mult decat incasa pe an.

Stilul sau de viata excentric a fost posibil, pe de o parte, datorita unui imprumut de 200 de milioane de dolari garantat cu partea pe care o detinea din drepturile de autor pentru catalogul Beatles.

In noiembrie a trebuit sa predea titlul proprietatii sale Neverland din California unei companii infiintate de el si de trustul de investitii imobiliare Colony Capital LLC, care detine o ipoteca pe proprietate.

Colony Capital intentiona sa vanda Neverland, care ar fi putut valora intre 70 si 80 de milioane de dolari daca Michael Jackson si-ar fi refacut cariera, a declarat directorul companiei, Tom BarracK.

Intr-un comunicat dat publicitatii, Barrack a declarat ca este "profund intristat" de decesul artistului, dar nu a comentat impactul asupra companiei sale.

Pentru a rezolva aceste probleme financiare, Michael Jackson planuia o serie de concerte la Londra in aceasta vara, la 12 ani dupa ultimul sau trurneu. AEG Live, care promova cele 50 de concerte ar putea pierde pana la 40 de milioane de dolari, daca asigurarile pe care le are nu sunt suficient de substantiale pentru a acoperi ceea ce a cheltuit deja pentru pentru productie.

surse: Forbes, Times, Wall Street Journal, Reuters

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Michael Jackson ar fi murit din cauza stresului provocat de noul turneu!
Michael Jackson ar fi murit din cauza stresului provocat de noul turneu!

David Gest, prieten de-o viata cu Michael, ii ataca pe cei care s-au infiltrat in viata cantaretului si au profitat de el. Crede ca sunt raspunzatori de moartea starului, foarte stresat de turneul de la Londra.

Michael Jackson: 50 de minute in care nimeni nu stie ce s-a intamplat!
Michael Jackson: 50 de minute in care nimeni nu stie ce s-a intamplat!

Ultimele zvonuri spun ca, intre momentul cand Michael a facut stopul cardiac si cel in care au ajuns echipajele de la Urgenta, ar fi trecut 50 de minute! In plus, legistii ar fi retinut creierul artistului.

Moartea lui Michael Jackson: cele mai bizare teorii ale conspiratiei!
Moartea lui Michael Jackson: cele mai bizare teorii ale conspiratiei!

Imediat dupa anuntul mortii superstarului, pe internet au inceput sa apara tot felul de teorii ale conspiratiei, care de care mai ciudate. Desi greu de crezut la prima vedere, multe dintre acestea au de partea lor argumente destul de solide.

Recomandări
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție

Începe o săptămână de foc pentru partidele pro-europene care negociază formarea noului Guvern. Liderii PSD, PNL, USR și UDMR se vor reuni pentru a discuta despre programul comun de guvernare, pe baza datelor din buget.

Horațiu Potra, adus la sediul IGPR pentru percheziții informatice. Fostul membru al Legiunii Străine, neînsoțit de avocat
Horațiu Potra, adus la sediul IGPR pentru percheziții informatice. Fostul membru al Legiunii Străine, neînsoțit de avocat

Horațiu Potra a revenit, luni dimineață, la sediul Inspectoratului General al Poliției. Fostul membru al Legiunii Străine asistă și de această dată la percheziții informatice care îl vizează personal.

Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989
Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989

Ziua de 16 decembrie 1989 a rămas în istorie ca reprezentând începutul sfârşitului pentru regimul condus de Nicolae Ceauşescu.