Apar noi personaje în serialul „Vlad”. Dezvăluirile de culise făcute de scenaristul Anghel Damian

×
Publicitate

Luni seară se va difuza al treilea episod din al patrulea sezon, şi ultimul, al serialului „Vlad”. Despre noutăţile din serial, inclusiv în privinţa distribuţiei, a vorbit Anghel Damian, care a jucat în primul sezon, dar acum este scenarist și producător.

Ce ne așteaptă în „Vlad”?

Anghel Damian: Ne așteaptă foarte multe și chiar începând de mâine o să avem un nou personaj care va cuceri inimile telespectatorilor. Și tot mâine va fi, cred eu, cel mai puternic emoțional episod de până acum. Personajul nostru este pus să facă o alegere pe care puțini telespectatori o instuiesc și vom vedea, cred eu, cel mai spectaculos moment din serialele de ficțiune din România, pe televizor. Deci, zic eu, să ne uităm mâine foarte atenți la ce se întâmplă. Nu vă vom dezamăgi.

Este ultimul sezon. Vom asista la răzbunarea finală?

Anghel Damian: Da. Se va întâmpla. Răzbunarea va fi dusă la bun sfârșit.

Cum a fost la filmări? Nu s-au terminat încă, suntem încă într-o perioadă cu multe provocări în privința siguranței sanitare. Cum este pentru voi?

Anghel Damian: Din ce în ce mai dificil. Cercul se strânge. Auzim în jurul nostru de cazuri, protocoalele de filmare sunt din ce în ce mai stricte. Dar noi am mai trecut o dată prin asta, în martie 2020, când eram în plin sezon de filmări și a trebuit să oprim. De data asta suntem mult mai pregătiți, înțelegem ce trebuie să facem ca să ducem filmările la bun sfârșit. Mai avem o lună și jumătate care se anunță dificilă din punctul acesta de vedere. Telespectatorii trebuie să fie conștienți de ce eforturi se depun ca noi să fim la televizor în timpul pe care l-am promis.

Cine se alătură distribuției?

Anghel Damian: O actriță extraordinară pe care mulți telespectatori s-ar putea să o știe deja. Anca Dinicu, pe numele ei, este un personaj nou cu valențe comice într-un univers atât de întunecat al răzbunării cum este cel din „Vlad”. Este nevoie din când în când și de un zâmbet. Personajul ei aduce un nou plot în serial, unul comic, pe care eu mizez foarte tare.

Cât de solicitant a fost acest al patrulea sezon pentru întreaga distribuție?

Anghel Damian: E un serial solicitant. Pe măsură ce ajungi la final și așteptările telespectatorilor cresc, pentru că tu le promiți ceva, iar ei sunt alături de tine și își doresc din ce în ce mai multe de la tine. A fost extrem de solicitant, dar până la urmă asta este meseria noastră.

Vor mai apărea personaje noi?

Anghel Damian: Apar în acest ultim sezon. Fiind ultimul sezon am zis că e nevoie să reechilibrăm puțin balanța și fiecare personaj principal din serial va cunoaște un personaj nou care îl va ajuta într-un fel sau altul să-și ducă la bun final misiunea. Vor mai apărea cel puțin patru personaje importante care vor fi până la finalul serialului.

Ca scenarist, care a fost cea mai mare provocare pentru tine, fiind pus în fața celui de-al patrulea sezon?

Anghel Damian: Cea mai mare provocare a fost să găsesc un echilibru pentru că telespectatorii noștri sunt foarte pasionați și divizați. Unii își doresc foarte tare ca răzbunarea să fie una concretă, sângeroasă, alții își doresc un soi de răzbunare mai soft, o împlinire amoroasă. E foarte greu să găsești un echilibru între cele două extreme. Dar eu sunt convins că am găsit calea.

De pe platourile de filmare ce ne poți dezvălui?

Anghel Damian: Vă pot spune că a fost cel mai intens sezon. A fost un sezon în care ne-am bucurat mai tare ca oricând. Entuziasmul nostru este unul molipsitor și, cred eu, se va vedea asta în serial. Entuziasmul actorilor care interpretează pentru ultima dată niște personaje care au devenit iconice. Am avut și șerpi veninoși, și bătăi, și împușcături, și explozii. Avem de toate.

Articol recomandat de sport.ro
Amenda primită de Sabalenka după ce a înjurat cameramanul în direct, în timpul finalei US Open 2026
Amenda primită de Sabalenka după ce a înjurat cameramanul în direct, în timpul finalei US Open 2026
Citește și...
Interviu cu Serge, fiul marelui dirijor Sergiu Celibidache, despre pelicula „Cravata galbenă”: „Reprezintă dorul de țară”

Serge Celibidachi, fiul marelui dirijor Sergiu Celibidache, a scris scenariul pentru pelicula „Cravata galbenă”, un film despre viaţa tatălui său, care va fi filmat anul viitor, iar în rolul principal va fi John Malkovich.

Raluka, despre SuperStar România: „Nu e deloc ușor să stai pe un scaun și să decizi soarta unor copii”

SuperStar România a debutat la PROTV, săptămâna trecută, iar sâmbătă seară vom urmări cea de-a patra ediție.

Premiile EMMY, ediția 73. Ce producții de televiziune au cele mai mari șanse la trofeu

Emoţii mari şi pregătiri febrile la Los Angeles, unde duminică seară vor fi decernate prestigioasele premii EMMY, echivalentul Oscarurilor pentru producţiile de televiziune.

Recomandări
Protestul fermierilor din Piața Victoriei a degenerat. Au forțat dispozitivul, iar jandarmii au folosit spray lacrimogen

Protestul fermierilor din București a degenerat, marți, în îmbrânceli între participanți și jandarmi. Forțele de ordine au folosit spray-uri lacrimogene după ce protestatarii au forțat cordonul.

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii. Care ar fi ieftinirea, pe litru la pompă

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii cu scopul declarat de a limita efectele scumpirilor dictate cotațiile petrolului de pe piața internațională. Chiar și așa, prețul carburanților din România este așteptat să crească.

Dunărea a ajuns la un nivel critic, dar lucrările au fost reduse. De ce a fost retrasă draga principală de la Cernavodă

Deşi în luna septembrie nivelul Dunării a scăzut sub cel din luna precedentă, cel mai important utilaj de dragare nu a mai fost folosit la operaţiunile care ar trebui să asigure necesarul de apă pentru centrala nucleară de la Cernavodă.