Umorul este dus la rang de artă: Începe sezonul 21 al celui mai iubit serial de comedie din România, „Las Fierbinți!”

62284924

Peste zece ani de când românii au pășit pentru prima dată în Fierbinți, satul în care fiecare pățanie este colorată cu umor, fiecare locuitor este desăvârșit printr-o caracteristică specifică și în care fiecare zi este egală cu câte o poveste de neuitat!

Peste 20 de sezoane în care serialul a devenit cel mai iubit și apreciat de către telespectatori, în care scenariul a surprins prin diversitatea întâmplărilor și a discursurilor emblematice care au cutremurat o țară întreagă și au intrat în amintirea celor de acasă.

Începând de astăzi, de la ora 20:30, în fiecare miercuri și joi seară, aventurile încărcate de comedie și voie bună revin pe PRO TV într-un nou sezon care nu ar trebui ratat de românii deciși să încheie seara cu zâmbetul pe buze.

Înainte de lansarea noului sezon, Adrian Văncică, unul dintre actorii principali ai serialului, dar și scenarist, declară: ”Ce poate să aducă un sezon nou Las Fierbinți? După mai mult de 500 de episoade, și cu niște personaje care au fost construite să nu învețe nimic niciodată din greșelile lor, crezi că e ușor să mai găsești situații noi? Nu e, dar uite că se poate. Așa cum și România e mereu surprinzătoare, și dă din râs în plâns, așa va fi și sezonul nou din Las Fierbinți, când fierbinte, când rece… Și eu sunt curios să-l văd :)). Încă mai filmăm la el, nu e gata. Ne-am bucura foarte tare dacă telespectatorii ar veni la întâlnirea cu noi, măcar atâția câți au fost sezoanele trecute”.

”Tu știai că Vasile mai are o casă în Fierbinți?”, va fi întrebarea adresată de Giani care va declanșa un întreg lanț de pățanii printre săteni când aceștia vor afla că primarul plănuiește să primească pe cineva în locuința lui. De ce vor începe femeile să gătească baclava, iar bărbații să fure... cai, în urma acestei vești, aflăm în doar câteva ore!

Giani

Noul sezon Las Fierbinți este disponibil online și pe VOYO, unde fiecare episod poate fi urmărit în avans cu 7 zile.

Las Fierbinți – Țara o arde pe comedie!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62284913
Kim Kardashian, de nerecunoscut într-un nou pictorial incendiar, după ce a slăbit 9 kilograme. GALERIE FOTO

La opt ani după coperta ei iconică nude a revistei „Paper”, vedeta de reality-tv șochează din nou, după ce a slăbit 9 kilograme.

62284894
Aparițiile strălucitoare continuă pe covorul roșu de la Veneția. Cum a arătat Penelope Cruz la premiera „On The Fringe”

Actrița Julianne Moore, care prezidează ediția din acest an a Festivalului de film de la Veneţia, s-a întâlnit pe covorul roşu cu Penelope Cruz.

62284840
Paul Diaconescu, primul concurent care a fost eliminat de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”

Paul Diaconescu este primul concurent care a fost eliminat de la emisiunea „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”.  

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.