Topul Forbes al celor mai bogate vedete. Beyonce, pe locul I

×
Publicitate

Beyonce e cea mai bine plătită femeie din muzică.

Artista ocupă primul loc într-un clasament realizat de publicaţia Forbes și bazat pe câştigurile din perioada iunie 2016 - iunie 2017.

Medalia de argint a ajuns anul acesta la Adele, în timp ce Taylor Swift completează podiumul.

2017 a fost un an excelent pentru Beyonce. În iunie, artista şi-a adus pe lume gemenii. Şi lucrurile au mers ca unse și la capitolul carieră. Beyonce a câştigat - între vara anului trecut şi vara această - 105 milioane de dolari din muzică şi din afacerile în modă.

Albumul Lemonade, ce include piese cu trimitere la o posibilă infidelitate a soţului, a fost unanim apreciat de fani şi de critici şi s-a vândut în aproape trei milioane de exemplare în toată lumea, fără să ţinem cont de vânzările prin intermediul serviciilor de streaming. De succes s-a bucurat şi turneul mondial Formation, care a debutat anul trecut.

Adele ocupă locul al doilea, cu venituri de 69 de milioane de dolari. Majoritatea banilor provin din încasările primului ei turneu din ultimii şase ani.

După ce anul trecut a ocupat primul loc în topul Forbes, cu încasări în valoare de 170 de milioane de dolari, Taylor Swift a ajuns anul acesta pe trei. Cântăreaţa a avut câştiguri de "doar" 44 de milioane de dolari. Va recupera însă pe parcursul următoarelor 12 luni, apreciază jurnaliştii Forbes, în special datorită albumului nou lansat. În doar patru zile, Reputation a doborât recordul de vânzări pentru acest an.

Celine Dion este pe a patra poziție în clasament. Cântăreaţa canadiană a câştigat în ultimul an 42 de milioane de dolari - în cea mai mare parte din vânzarea de bilete la spectacolele pe care le susţine în Las Vegas.

A cincea în top este Jennifer Lopez. În conturile artistei au intrat 38 de milioane de dolari. J Lo a obținut banii din concerte şi din postura de membru al juriului şi producător al showului "World of Dance".

În top zece regăsim şi două artiste care dovedesc că vârsta nu contează în muzică. La 71 de ani, Dolly Parton susţine concerte cu o vigoare extraordinară şi a făcut în ultimul an 37 de milioane de dolari. Iar Barbra Streissand a adunat 30 de milioane de dolari din biletele vândute la 14 spectacole.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
61923328
Defilare Victoria's Secret, în China: 55 de "îngeri" au urcat pe podium
Faimoşii îngeri de la Victoria's Secret şi-au etalat siluetele perfecte în cadrul unui show incendiar, ce a avut loc pentru prima oară în China, la Shanghai.
61923156
Claudio Baez, celebrul actor de telenovele, s-a stins din viață, în Mexic
Un actor celebru, care s-a remarcat grație telenovelelor, a murit la vârsta de 69 de ani, în Mexic.
61848598
American Music Awards 2017: Bruno Mars a câştigat 7 trofee
Marele câştigător al galei dedicate muzicii americane a fost şi marele absent al serii: Bruno Mars a câştigat numai puţin de 7 trofee.