Smiley și Pavel Bartoș au acordat ultimul buton auriu al sezonului fenomen! Românii au talent, lider absolut de audiență

62443297
Pro TV

”Sunt extrem de încântată de ceea ce s-a întâmplat aici”, a spus Andra, aseară, la finalul unui moment care a făcut-o să aplaude și să se bucure, încă o dată, de spectacolul total care are loc pe scena show-ului!

Românii au talent rămâne cea mai urmărită emisiune de către toți cei de acasă, iar talentul fenomen continuă să fie ridicat pe cea mai înaltă treaptă, în fiecare seară de vineri.

”Suntem sub înaltul patronaj al Alteței sale Regale, principele Radu al României și suntem decorați de către majestatea sa, Margareta a României. Ideea a pornit de la studenții din Conservatorul. Am avut ocazia să ne întâlnim cu regele Mihai, principesa Maria, principesa Sofia, întreaga familie regală. Am avut concerte emoționante împreună”, a povestit reprezentantul Corului Regal, înainte ca aceștia să urce pe scenă. Cu un moment total diferit de ceea ce fac în general, aceștia au ridicat membrii juriului în picioare și au obținut aplauze pentru minute în șir.

Încântați de ceea ce au văzut, Pavel și Smiley nu au stat mult pe gânduri și au apăsat ultimul buton auriu din acest sezon! ”Corul regal face cinste artei corale din România”, a spus Bartoș, convins că aceștia merită să fie în semifinalele show-ului!

RAT

Cea de-a unsprezecea ediție a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 20:28 – 24:07. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 9.8 puncte de rating și 32.1% cotă de piață, față de locul 2 care avea 3.8 puncte de audiență și 12.5% share. De-a lungul difuzării, aproape 2.1 milioane de români s-au bucurat de spectacolul de pe scenă, iar în minutul de aur, la ora 21:23, peste 2.5 milioane de telespectatori erau cu ochii pe PRO TV.

Concurenții care au impresionat juriul și au primit din partea acestora 3 sau 4 DA sunt: City Dance, Amelia Racea și Ștefan Muțiu, Alexia Răduți, Răducu Moldovan, Liviu Leța, Victoria Ghiță, Isabela Stănescu, Irina Taraș, Iulia Popa, Ana Dance, Georgeta Corca și Emma Dumitrașc.

Vinerea viitoare, de la 20:30, spectacolul merge mai departe! Alți concurenți cu momente senzaționale vor veni în fața juraților pentru a arăta că au ceea ce le trebuie pentru a fi sub lumina reflectoarelor pe cea mai importantă scenă! Nu ratați nicio ediție din sezonul #14fenomen Românii au talent. Emisiunea poate fi urmărită, în avans, pe VOYO. 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62426227
„Departamentul Poeților Torturați”. Taylor Swift a dat lovitura cu noile albume
Bucurie mare pentru fanii cântăreței americane Taylor Swift. Artista a lansat cel de-al 11-lea album de studio, intitulat „Departamentul Poeților Torturați”.  
62424948
Taylor Swift a lansat un nou album, „The Tortured Poets Department", care ar face trimitere la un fost iubit
Noua regină a muzicii pop, cântăreaţa americană Taylor Swift, a lansat vineri un nou album, cel de-al 11-lea material discografic al fostei artiste country care a devenit un megastar şi care a spulberat record după record în ultimii ani, informează AFP.
62443051
Nicole Kidman va fi recompensată de American Film Institute cu un premiu pentru întreaga carieră. FOTO
Vedete de la Hollywood printre care Meryl Streep, Morgan Freeman, Naomi Watts şi Reese Witherspoon o vor celebra pe Nicole Kidman cu prilejul decernării Life Achievement Award.