Nume noi la B'estfest 2012: Garbage, Caro Emerald, Selah Sue, The Qemists, Meshuggah si Obituary
Inceputul de an aduce noi confirmari pentru B’ESTFEST Summer Camp 2012. Garbage, Caro Emerald, Selah Sue, The Qemists, Mala Vita, Meshuggah si Obituary sunt noua serie de artisti care vor fi prezenti anul acesta in Romania, potrivit Emagic.
Festivalul va avea loc in perioada 6-8 iulie, in locatia inaugurata vara trecuta, B’ESTFEST Park, pe malul lacului Pasarea din Tunari.
Vestile bune nu se opresc insa aici, fanii B’ESTFEST Summer Camp isi vor putea achizitiona in perioada 1 februarie – 15 martie abonamente cu 20% reducere din pretul intreg.
Garbage - una dintre cele mai cunoscute trupe de rock alternativ din lume, Caro Emerald – artista preferata a clasamentelor muzicale din 2011, Selah Sue – revelatia soul/reggae a anului trecut, The Qemists - una dintre cele mai spectaculoase trupe de drum and bass, si Mala Vita – nume reprezentativ al curentului punk balcanic, se alatura astfel lui Milow si Andy C in programul noii editii B’ESTFEST Summer Camp.
Iubitorii de metal extrem au si ei doua motive in plus de bucurie, Meshuggah si Obituary fiind cele mai recente confirmari pentru scena rock, dupa Kreator.
Biletele vor fi disponibile in perioada „early bird” incepand cu data de 1 februarie si pana pe 15 martie atat online pe www.MyTicket.ro cat si in reteaua magazinelor Diverta, la pret promotional, respectiv 215 RON pentru cele 3 zile de festival, iar pentru cei care doresc acces in camping la pretul abonamentului se adauga si un voucher de 10 lei.
Dupa aceasta data abonamentele vor fi disponibile la pret intreg, respectiv 265 de lei, la care se poate adauga voucherul de camping in valoare de 15 lei. In zilele evenimentului, acestea vor putea fi achizitionate si de la intrarea in spatiul de festival, la pretul de 285 de lei, voucherul pastrandu-si aceeasi valoare. Dupa finalizarea programului pe zile, vor fi puse in vanzare si biletele de o zi, la pretul de 125 de lei, respectiv 150 de lei la intrare.
B’ESTFEST Summer Camp 2012 va avea loc in zilele de 6, 7, 8 iulie, pe islazul comunei Tunari. B’ESTFEST va continua sa dezvolte conceptul inaugurat anul acesta, principala noutate a editiei urmatoare fiind o noua scena, dedicata exclusiv muzicii rock.
Garbage: Fara indoiala una dintre cele mai cunoscute trupe de rock alternativ de pe scena internationala, Grabage este originara din Madison, Wisconsin fiind alcatuita din Shirley Manson de origine scotiana (vocalista) si americanii Steve Marker (clape), Duke Erikson (bass) si Butch Vig (tobe), acesta fiind considerat totodata unul dintre cei mai apreciati producatori ai tuturor timpurilor.
Aceasta a lucrat cu artisti precum The Smashing Pumpkins, The Subways, Jimmy Eat World, Foo Fighters, Muse si nu in ultimul rand Nirvana, fiind producatorul exclusiv al albumului Nevermind vandut in peste 30 de milioane de copii in intreaga lume.
Stilul muzical al trupei Garbage este in general definit ca rock alternativ, post-grunge si electronic, dar include si influente pop pe care le mixeaza cu genuri muzicale cat mai diverse. Primul lor album numit Garbage a fost un succes fulminant, vanzandu-se in peste 4 milioane de exemplare, fapt ce le-a adus si primul disc de platina in Marea Britanie, Australia si Statele Unite. Doi ani mai tirziu, in 1998, trupa a lansat cel de-al doilea album numit Version 2.0 care s-a bucurat la randul sau de un feedback impresionant din partea fanilor.
Succesul obtinut pe plan international i-a dat astfel oportunitatea sa produca si sa interpreteze melodia pentru coloana sonora a filmului The World is Not Enough, din celebra serie James Bond. Dupa lansarea albumului Beautiful Garbage, in anul 2001 trupa a decis sa ia o pauza din activitatea muzicala, revenind insa doi ani mai tarziu cu un nou album, Bleed Like Me care a adus cu sine pozitii fruntase in clasamentele din Statele Unite.
In 2006, membrii grupului au hotarat ca este momentul sa faca o noua pauza, pe terment nedeterminat, pentru a-si urmari interesele si carierele personale, decizie urmata de un album best-of, intitulat Absolute Garbage, lansat un an mai tarziu. In 2010 insa, membrii trupei au inceput sa lucreze la cel de-al cincilea material discografic, programat sa fie lansat anul acesta, creionandu-si deja traseul pentru un nou turneu international ce va include si prezenta la cateva dintre cele mai cunoscute festivaluri de muzica.
Caro Emerald: Caro Emerald este artista de origine olandeza care a cucerit recent publicul din intreaga lume cu stilul sau muzical aparte: un amestec intre muzica jazz din anii ’50, groove jazz, ritmuri de mambo si beat-uri rasunatoare. Albumul sau de debut Deleted Scenes from the Cutting Room Floor a inregistrat un record absolut, aflandu-se timp de 30 de saptamani consecutiv pe prima pozitie a topurilor olandeze, record ce inainte fusese atins doar de Michael Jackson cu piesa Thriller.
Materialul a fost cel mai bine vandut album al anului 2010 din Olanda, inregistrand vanzari de peste 300.000 de copii, in total fiind vandute la nivel mondial peste 1 milion de exemplare. In cei trei ani de cariera, Caro si-a trecut in palmares nu mai putin de 13 premii muzicale, primind la inceputul anului 2011 si trofeul European Border Breakers Award, distinctie oferita de-a lungul timpului si unor artisti precum Milow, Selah Sue si Adelle.
Si in Romania, Caro Emerald a fost preferata clasamentelor muzicale, pisele sale „Back It Up” si „A Night Like This” fiind doua dintre cele mai ascultate hit-uri ale anului trecut.
Selah Sue: Selah Sue, artista de origine belgiana a fost remarcata de Milow in urma cu sase ani la un concurs de tinere talente fiind de altfel cea mai tanara si singura participanta de sex feminin in cadrul acelei competitii. La scurta vreme, Milow a invitat-o pe artista sa cante in deschiderea show-urilor sale, aceasta continuand sa faca acelasi lucru si pentru Jamie Lidell in Londra si Paris. Primul sau material a fost EP-ul Black Part Love lansat in anul 2008, insa adevaratul succes a aparut trei ani mai tarziu, in 2011, odata cu lansarea albumului de debut omonim care a inregistrat vanzari de peste 400.000 de copii doar in Europa.
Albumul contine hit-urile „Raggamuffin”, „This World” si „Crazy Vibes”, primele doua piese fiind produse de cunoscutul cantaret de muzica reggae, Patrice. Selah Sue a devenit rapid una dintre cele mai cautate reprezentante ale curentului raggae, fiind deja inclusa in programul unor festivaluri europene precum Lowlands (Belgia), North Sea Jazz Festival (Olanda) sau Sziget (Serbia), anul acesta ajungand in premiera si in Romania la B’ESTFEST Summer Camp 2012!
The Qemists: The Qemists este o trupa de drum and bass originara din Brighton, Anglia, fiind semnata la label-ul Ninja Tune care lucreaza cu artisti precum Amon Tobin, Bonobo, Dj Vadim sau Roots Manuva. Formata din Dan Arnold (bass), Leon Harris (tobe) si Liam Black (chitara), The Qemists isi are originea in muzica heavy rock cu influente majore de drum and bass si este adesea comparata cu Pendulum atat pentru stilul muzical cat si pentru show-urile live extrem de spectaculose.
Primul material lansat a fost un remix la piesa Everything Is Under Control a duo-ului muzical Coldcut, fiind ulterior inclus si in playlistul celor de la Pendulum. Stombox a fost insa primul single al trupei, mixul electrizant de ritmuri d’n’b facandu-l optiunea perfecta pentru soundtrack-ul filmului Jumper, fiind folosit totodata si pentru o multime de jocuri video.
Mala Vita: Sase muzicieni de nationalitati diferite, reuniti intr-o singura trupa au dat nastere celor mai unice melodii cu influente de balkanpunk, hiphop, rock, latino, soul si ska, cantate in engleza, spaniola, italiana, sarbo-croata si franceza. Inca din anul 2002, de cand s-au pus bazele trupei, aceasta a avut o ascensiune fantastica, participand cu un show-ul live plin de energie la festivaluri cu traditie precum Exit, Sziget si Lowlands unde au fost extrem de bine primiti de public. Cu doua albume aparute in 2007 si 2009, Mala Vita lucreaza la un nou material ce va fi lansat in cursul anului acesta.
Meshuggah: Meshuggah este unul dintre numele reprezentative ale curentului extreme metal. Originara din Suedia si infiintata in anul 1987, trupa a devenit cunoscuta la nivel mondial in anul 1995 odata cu lansarea albumului Destroy Erase Improve - un amestec de death metal, thrash metal si progressive metal cu elemente de jazz fusion. Cu trecerea timpului, Meshuggah a devenit cunoscuta atat pentru stilul muzical inovativ, complex cat si pentru show-urile live extrem de bine realizate. De altfel, Meshuggah a fost inclusa de revista Rolling Stones in topul celor mai bune 10 trupe de hard si heavy metal din toate timpurile, fiind declarata totodata de Alternative Press drept cea mai importanta trupa de metal.
Cunoscand succesul comercial abia dupa anii 2000, trupa a fost nominalizata in 2006 si 2009 prentru echivalentul suedez al premiilor Grammy. Pana in prezent, Meshuggah a lansat sase albume de studio, cinci EP-uri si opt videoclipuri, pregatindu-se pentru un nou album, Koloss, ce va aparea pe 23 martie, anul acesta. Membrii trupei au concertat de-a lungul timpului la o multime de festivaluri internationale printre care si Ozzfest sau Download, fanii din Romania avand sansa sa ii vada anul acesta in premiera in Romania in cadrul B’ESTFEST Summer Camp 2012!
Obituary: Originara din Florida, trupa s-a infiintat in anul 1984 sub numele de Executioner pe care ulterior l-au schimbat in Obituary (1988). Alcatuit din John tardy (vocalist), Donald Tardy (tobe), Trevor Peres si Ralph Santora (chitara) si Terry Butler (bass), cel de-al doilea nume confirmat pentru scena rock este considerat unul din pionierii death metal-ului fiind totodata si una dintre cele mai de succes trupe ale acestui gen muzical.
Obituary este listata de Nielsen Soundscan ca fiind cea de-a cincea cea mai bine vanduta trupa de death metal din toate timpurile, avand albume vandute in aproape 400.000 de copii doar in America.
Sursa: Pro TV
Etichete: concerte, festivaluri, Bestfest, B’ESTFEST,
Dată publicare:
31-01-2012 12:21