Michael Douglas a emotionat publicul pe scena premiilor Emmy. De ce nu e lasat sa-si vada fiul

61388510

Premiat aseara cu Emmy pentru cel mai bun actor intr-un film pentru TV, Michael Douglas a oferit un discurs cutremurator pe scena din Los Angeles.

In varsta de 68 de ani, Michael Douglas a fost premiat cu Emmy duminica seara pentru interpretarea pianistului Liberace din filmul "Behind the Candelabra" in regia lui Steven Soderbergh.

Ajuns pe scena, actorul a facut glume cu tenta gay la inceput, precizand ca si partenerul sau din film Matt Damon, care joaca rolul soferului/iubitului lui Liberace, merita sa castige la aceasta categorie.

Insa poate cea mai emotionanta parte a discursului sau a fost cea in care s-a plans ca nu-l poate vedea in inchisoare pe fiul sau Cameron, condamnat pentru posesie de droguri, relateaza Hollywood Reporter.

"Daca gresesti, chiar si pentru un detinut care nu este violent, te pedepsesc. In cazul fiului meu, acesta este de aproape 2 ani in regim celular si mi s-a spus ca nu pot sa-l vad pentru inca alti doi ani. Incep sa pun la indoiala acest sistem.

La inceput am fost dezamagit de fiul meu, acum sistemul ma dezamageste. Statele Unite au 5% din populatia lumii si 25% din detinutii lumii" a spus acesta.
 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61388491
Premiile EMMY 2013. "Breaking Bad", desemnat cel mai bun serial drama. Lista castigatorilor
"Breaking Bad" a castigat premiul Emmy pentru cel mai bun serial drama. Tot la categoria drama, au plecat cu cate un Emmy actorii Jeff Daniels din "The Newsroom" si Claire Danes.
61388418
Noaptea Premiilor Emmy. Cum a ajuns platforma Netflix un concurent pentru televiziunile americane
Mai sunt cateva ore pana la marea gala a televizunii americane.
60456793
Dupa 5 ani de cosmar, Katie Piper, femeia mutilata de fostul iubit, este fericira: "O sa fiu mama"
Katie Piper, prezentatoarea TV care a impresionat lumea intreaga cu drama prin care a trecut din cauza fostului iubit, este din nou fericita, Femeia, in varsta de 30 de ani, o sa fie mama.