Johnny Depp susține că a fost bătut cu picioarele de fosta soție, Amber Heard

62025638
Getty

Actorul Johnny Depp a depus luni, la o curte de justiţie din Virginia, noi documente în procesul intentat fostei soţii Amber Heard pentru defăimare.

Depp susţine că „în timp ce amesteca amfetaminele prescrise de medic şi medicamente neprescrise cu alcool, m-a lovit cu mâinile şi picioarele. În plus, în mod repetat a aruncat spre mine obiecte, inclusiv sticle, cutii de suc şi lumânări aprinse, care mi-au provocat răni serioase”.

Ca dovadă, el a depus o fotografie în care apare cu un ochi învineţit şi zgârieturi. Actorul a detaliat şi un presupus atac al lui Heard asupra lui, petrecut la o lună după ce s-au căsătorit în Australia, în timp ce încerca să o convingă pe actriţă să semneze un acord post-nupţial. Depp a spus că discuţia s-a încheiat cu secţionarea unui vârf de deget al lui după ce s-a tăiat într-o sticlă aruncată de soţia sa de la acel moment.

Avocatul lui, Adam Waldman, a declarat pentru USA Today că declaraţia depusă luni este plină de noi dovezi şi că aceasta „va distruge fiecare dintre acuzaţiile de abuz făcute de Amber Heard şi demonstrează că ea este abuzatoarea de bărbaţi şi femei care se foloseşte de escrocherii pentru a primi ce îşi doreşte”.

În procesul intentat de actor, acuzaţiile făcute de Heard sunt descrise ca „false” şi „o impostură elaborată” pentru a beneficia de publicitate în sprijinul carierei ei. Au fost depuse înregistrări video suprinse de camere de supraveghere, înregistrări audio, declaraţii ale unor martori, fotografii, mărturii ale poliţiei şi ale altor femei care susţin că Heard le-a abuzat.

„Doamna Heard nu este o victimă a abuzului domestic, ci autoarea unor abuzuri”, se arată în procesul intentat de actor, în care este susţinut că Depp a avut de suferit financiar în urma acuzaţiilor lansate de ea, scrie News.ro.

Între altele, Heard a susţinut că, în 2016, el a agresat-o, obţinând apoi un ordin de restricţie. Ea a susţinut că Depp a lovit-o în faţă cu un telefon mobil şi că a distrus cu o sticlă de vin roşu o cameră din casa lor.

Doi agenţi de poliţie din Los Angeles, care au fost chemaţi la faţa locului de vecini, au declarat că nu au găsit nicio dovadă a unui astfel de incident. Ei au spus acelaşi lucru într-o declaraţie depusă la dosar.

Luni, avocatul lui Heard, care doreşte mutarea procesului în Los Angeles, a spus că cele mai recente documente depuse de Depp arată că este „disperat”.

Până în prezent, nu a fost stabilit un judecător şi nici o dată de audiere în acest caz.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62047454
Nelu Dumitrescu: Cristi Minculescu ”dorește să distrugă istoria Iris”. ”Vârsta, fraților”

Fondatorul trupei Iris, bateristul Nelu Dumitrescu, spune despre fostul său coleg Cristi Minculescu faptul că ar vrea ”să distrugă istoria Iris”.

62047443
Actrița care a recunoscut că a fost dependentă de filme pentru adulți

Jada Pinkett Smith a dezvăluit că, în tinerețe, era dependentă de filmele pentru adulți, înainte de a se căsători cu actorul Will Smith. Cei doi au avut o căsnicie de 22 de ani.

62047446
Când se va lansa filmul inspirat de seria "Downton Abbey"

Fanii serialului Downton Abbey se vor reîntâlni în curând cu personajele preferate. În septembrie se lansează filmul inspirat din seria de succes.

Recomandări
Psd inquam og
PSD a decis să continue discuțiile cu Luca Niculescu. Sorin Grindeanu: Partidul este pregătit pentru alegeri anticipate

Biroul Permanent al PSD s-a reunit în şedinţă, luni, și a decis să „mandateze” conducerea partidului să continue discuţiile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, pe tema programului de guvernare, „ceea ce ştiţi că a fost şi săptămâna trecută”.

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Atac armat franta 2
Atac armat într-o școală din Franța. Un adolescent de 14 ani a împușcat directorul și o profesoară. FOTO

Directorul şi o profesoară ai unei şcoli din sudul Franţei, care nu a fost implicată în protestele elevilor, au fost împuşcaţi şi răniţi luni de un adolescent în vârstă de 14 ani, care a tras asupra lor cu o puşcă de vânătoare şi este acum arestat.