Fiica modelului Cindy Crawford face furori în lumea modei la numai 16 ani

×
Publicitate

Aşa mama, aşa fiică. Fata super-modelului Cindy Crawford face, la rândul ei, furori în lumea modei.

 

Tânăra de 16 ani are deja în palamares prezentări de modă la Milano, New York şi Paris şi chiar zilele trecute a urcat pe podium pentru Chanel. "Cred că era un pas inevitabil", spune faimoasa ei mama, acum în vârstă de 51 de ani.

Aplaudată din primul rând de celebra ei mamă, Kaia Gerber a deschis zilele trecute, la Paris, prezentarea celei mai noi colecții vestimentare Chanel.

Luna trecută, când a împlinit 16 ani, Kaia, fiica supermodelului Cindy Crawford, și-a făcut debutul la Săptămâna modei de la New York, unde a urcat pe podiumul de prezentare pentru Calvin Klein și pentru Marc Jacobs.

Kaia Gerber este probabil cel mai în vogă manechin al momentului. Toți marii designeri se bat s-o aibă în show-urile lor de modă. În septembrie, a defilat pentru Donatela Versace, la Milano.

Cindy Crawford: "Nici n-am știut că fiica mea este în acel show. Manechinele află dacă sunt chemate doar cu o zi sau două înainte. Când a aflat că participă, eu i-am spus: "Știi, nu-i așa, că și eu voi fi la Milano!". Iar ea m-a întrebat: "Ia stai, doar nu vom defila împreună?". I-am răspuns: "Nu, nici nu vreau asta, eu vreau să fiu alături de doamne de vârstă mea"."

Adică super-modele precum Claudia Schiffer, Naomi Campbell, Carla Bruni, Helena Christensen, care s-au reunit pe podium la showul Versace, de la Milano. Cindy Crawford, acum în vârstă de 51 de ani, e mandră de fiica ei. Dar, ca orice mamă, își face griji.

Cindy Crawford: "Fiica mea tocmai și-a luat permisul de conducere. Sunt mai preocupată că se urcă la volan decât de faptul că a intrat în lumea modelingului. Ea chiar cunoaște ce înseamnă moda. Cred că acest pas era inevitabil. Aș fi vrut să mai stea deoparte un an sau doi. Dar are 16 ani. Și eu am început tot la vârsta aceasta."

În familie mai este un manechin, Presley Gerber, fiul de 18 ani al lui Cindy.

Cindy Crawford: "Pentru copiii mei, cel mai bun lucru este că eu șţiu foarte multe despre lumea modelingului. Cine ar putea să-i îndrume mai bine ca mine?"

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61810222
Cu cine ar avea o relație Angelina Jolie, după despărțirea de Brad Pitt

După destrămarea legendarului cuplu Brangelina, lumea pur şi simplu nu se resemnează să-i ştie fără pereche, aşa că periodic apar zvonuri despre Brad ori Angelina îndrăgostiţi.

61913987
Caravana „Românii au talent”, în Madrid. Românii sunt așteptați la preselecții

Talentul nu ţine cont de graniţe. Şi nici Caravana "Românii au talent", care a ajuns sâmbătă în Spania, la Madrid, şi îi aşteaptă pe români la preselecţii.

61913628
Cel mai așteptat film thriller SF al anului, în cinematografele din România

Cel mai așteptat thriller SF al anului se lansează pe marile ecrane, spre bucuria fanilor din toată lumea.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.