"Arunc-o pe sora-mea din tren", de Stelian Turlea!
"Arunc-o pe sora-mea din tren!" de Stelian Turlea este unul dintre cele mai recente titluri din colectia „Proza” a Editurii Cartea Romaneasca. Lansarea a avut loc joi.
Despre fata mosneagului si fata babei se poate scrie si altfel, chiar si in zilele noastre. Imaginati-va: fata mosneagului, o tanara ziarista, care, intamplator, lucreaza la o televiziune, ca reporter de investigatii, ajuta, datorita reportajelor sale, cativa copii ai strazii sa-si gaseasca un adapost si sa lucreze intr-o mica firma de confectii. Are o sora vitrega, frumoasa si la fel de isteata, fata babei, avocat, care o invidiaza pentru gloria obtinuta, chipurile, prin audiovizual, si care ar face orice pentru a-i sta in cale. Mai apare un barbat, iubit al fetei mosneagului, pe care fata babei incearca fara succes sa-l vrajeasca. Si mai apar multe intamplari si incercari nemaipomenite prin care fata mosneagului trebuie sa treaca pentru a-si pastra iubirea. Ca intr-un roman politist sau intr-un film de actiune. Sau ca intr-o poveste de iubire pe care fata se pare ca o scrie, fara sa stie ca editorul abia asteapta sa primeasca manuscrisul...
Interviu cu Stelian Turlea
"Throw Momma from the Train" este titlul debutului regizoral al lui Danny DeVito, o comedie veritabila. V-a inspirat acest film in alegerea titlului cartii? De altfel, il si pomeniti in carte, spre sfarsitul acesteia.
Cartea mea n-are nicio legatura cu filmul celebru al lui DeVito. Cand am ajuns la capitolul cu visul si eroina striga ”Arunc-o din tren, sa nu ne omoare!” mi-am amintit brusc de acest film si mi-am zis ca ar fi un titlu grozav pentru carte. De altfel, subiectul n-are absolut nicio legatura cu ce se intampla in acel film. Dar onestitatea ma indeamna sa mentionez titlul filmului, oricum s-ar fi facut legatura.
Ileana, "fata mosneagului", si Ilona, "fata babei", sunt doua personaje construite voit inegal, spre deosebire de cele din povestea lui Creanga. Date despre Ilona, sora cea rea, aflam abia incepand cu a doua jumatate a cartii. Insa desi gasim destule date despre aceasta, ea ramane un personaj secundar, toata povestea concentrandu-se in jurul Ilenei, personajul bun al cartii. De ce acest raport inegal intre cele doua personaje?
Ma bucur ca ati observat aceste detalii, aparent nesemnificative. Am vrut sa scriu o carte placuta, care sa se citeasca dintr-un foc (sper sa se intample), o carte stenica. O carte care sa insufle optimism, nu spun in vreme de criza, pentru ca atunci cand am scris-o nu se anunta criza. Sunt atatea lucruri rele sau neplacute care domina in jurul nostru, incat mi-am zis ca in carte ar trebui sa fie putin invers. Asa ca, daca exista un personaj negativ, e suficient sa-l creionez, restul ni-l putem imagina, pe cand asupra faptelor bune e de preferat sa insist, faptele bune trebuie sa inspire. Cartea asta trebuie sa bucure, sa te faca sa spui: uite, dom’le, nu sunt chiar toate negre-n jur! Sunt un optimist de felul meu.
Minibiografiile personajelor din carte, intamplarile prin care trec par a fi desprinse dintr-un jurnal de stiri. Sunt foarte actuale si foarte verosimile. Cat de mult va inspira mediul in care lucrati, televiziunea?
Categoric exista o legatura, mediul in care lucrez, televiziunea, m-a inspirat pentru aceasta carte. Am vrut sa aduc cititorul mai aproape de un mediu de lucru nestiut, cu o aureola de fabulos, care fascineaza, dar care e pur si simplu un alt teren de munca, daca pui pasiune, iti iese orice vrei sa faci. Pe de alta parte, ca in orice carte a mea, lucrurile se petrec ieri, azi, atunci cand le citesti, sunt lumea si clipa pe care cititorul le recunoaste, sunt ale lui, intra indata in conventie. Ce mediu mai actual decat televiziunea poate fi?
Legat tot de cele doua surori vitrege, desi una intruchipeaza binele si cealalta, raul, aceste doua valori sunt cumva diluate, relativizate. Nu mai putem vorbi, ca in povestea lui Creanga, de binele absolut si raul absolut. Ati vrut, si prin asta, sa va distantati de povestea originala, de conventiile povestii?
Nu se intampla la fel in viata? Nu exista bine absolut sau rau absolut, sau cel putin eu asta cred. Binele si raul se intrepatrund in fiecare, ba la un moment dat iti poti pastra caracteristica principala, dar cu nuante din cealalta. Cred ca cititorul e mai degraba convins de povestea pe care o spui atunci cand in situatiile descrise nu apelezi la absolut. Asta in primul rand. In al doilea rand, povestea lui Creanga e doar punctul de plecare, nimic altceva. Pentru fiecare din intamplarile de acolo, al caror fir l-am urmat, eu am nascocit intamplari moderne absolut de neimaginat intr-o poveste clasica. Daca n-as fi mentionat in mod special titlul povestii, probabil ca nici nu s-ar fi facut aceasta legatura. Dar am facut-o special din dorinta de a surprinde si atrage cititorul spre carte. Ma gandesc de multi ani ca il poti reatrage spre lectura repovestindu-i cartile si povestile cu care a copilarit, dar care sa se petreaca in zilele de acum, sa recunoasca mediul in care se invarte. Din basmul Greuceanu am facut acum cativa ani un roman politist, cu zmeii transformati in gangsteri, jocuri piramidale si lupte K1. In Arunc-o pe sora-mea din tren! e la fel. Viata trepidanta descrisa, la suprafata, e viata din televiziune, „Tu stii ce mai face copilul tau?” a fost o campanie de reportaje ProTv pe care toata lumea le stie, atat de bine realizate, incat au obtinut premiul Emmy pentru televiziune (pentru prima data pentru o televiziune din Romania!). Noroc ca am scris cartea inainte de premiere, cine stie ce as mai fi adaugat! As mai spune ceva: coperta superba a cartii i-a facut deja pe unii sa spuna e chicklit, literatura pentru puicute, m-au si intrebat, ce faci, dom’le, transformi basmul in chicklit? Daca in felul acesta cititorul se intoarce la lectura, DA, fara nici o retinere!
Ati scris multe carti pentru copii. Cum reusiti sa fructificati aceasta pasiune pentru lumea povestilor? Sunteti o fire ludica?
Inainte de a va raspunde, vreau sa precizez ca Arunc-o pe sora-mea din tren! nu e o carte pentru copii, desi o pot citi si copiii. Si la fel si Greuceanu sau Relatare despre Harap Alb. Cartile cu adevarat pentru copii sunt cele din seria cu Daniel. Acolo raportul e invers, sunt carti pentru copii pe care le pot citi cu folos si adultii. Raspunsul e simplu: mi-au placut si-mi plac povestile. In orice carte urmaresc povestea. Cand fiul meu Daniel invata sa citeasca, mi-am dat seama ca nu e atras spre lectura, ca toata generatia lui, pentru ca in minunatele povesti vechi nu recunostea nimic si se plictisea. Si atunci m-am gandit sa creez o lume noua, sa scriu povesti in care sa-si recunoasca vecinii, sa vada computere, roboti, televizoare, masini de tot felul, in care sa colcaie lumea pe care o stie. Asta l-ar convinge, eventual, de adevarul povestilor. Asa am scris carti in care Daniel il cauta pe Dracula in castelul de la Bran, in care apare mare parte din personajele celebre ale povestilor sau jocurilor pe computer intr-o Padure a Uitarii si altele. Mi-au iesit, indraznesc sa spun si m-a bucurat, asa cum m-a bucurat sa le scriu. Intotdeauna scriu cu o mare bucurie, imi place sa transform ce vad in jurul meu intr-o poveste care sa placa tututor, poate sunt intr-adevar o fire ludica.
Stelian Turlea a urmat studii de filologie (1968) si filosofie (1976), la Bucuresti, a fost aproape trei decenii redactor de politica externa (revista Lumea), a condus, dupa 1989, revistele Lumea, Zig-Zag, apoi ziarul Meridian, dupa care a lucrat in televiziune, ca sef al departamentului de stiri al Antenei 1. Din 1996 lucreaza la ProTv, din 2000 este si editor senior al Ziarului de duminica. Este autor a 10 carti de publicistica, noua romane, noua carti pentru copii si doua traduceri. A ingrijit un album in trei volume despre Bucurestii in vremea lui Carol I. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatura pentru copii (2003), Premiul Asociatiei Editorilor din Romania pentru literatura pentru copii (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2006), Premiul Asociatiei Scriitorilor Bucuresti (2007). A fost nominalizat la premiile Uniunii Scriitorilor in anul 2000 si in 2003, la Premiul AER pentru roman.
