Amber Heard nu îi poate plăti lui Johnny Depp despăgubirile de 10,4 milioane de dolari

62263309
AFP

Amber Heard nu poate plăti „cu siguranţă” mai mult de 10 milioane de dolari despăgubiri fostului soţ Johnny Depp pentru că l-a defăimat în presă, potrivit verdictului dat miercuri de juraţii americani, a declarat joi avocatul actriţei.

Johnny Depp a câştigat acest proces ultra mediatizat, chiar dacă juraţii au concluzionat că cele două vedete s-au defăimat reciproc.

Întrebată de postul NBC dacă clienta sa poate plăti 10,4 milioane de dolari despăgubiri, Elaine Bredehoft a răspuns: „Oh, cu siguranţă nu”. Avocata, care consideră că Amber Heard a fost „demonizată” de echipa juridică a actorului din „Piraţii din Caraibe”, a precizat că se bazează pe decizia de la apel. „Există o cantitate enormă de dovezi care au fost anulate în acest caz!, a adăugat ea.

Dacă Amber Heard nu va putea plăti suma decisă de juraţi, ar avea la dispoziţie mai multe opţiuni: potrivit unui specialist intervievat de CBS, ar putea face recurs, banii i-ar putea fi deduşi din comisioanele viitoare, ar putea declara falimentul personal sau Johnny Depp să renunţe la daune.

După aproximativ 13 ore de deliberări într-un tribunal de lângă Washington, cei şapte juraţi i-au dat dreptate lui Johnny Depp pe toate cele trei motive ale procesului său pentru defăimare, acordându-i 10 milioane de dolari daune şi 5 milioane de dolari despăgubiri agravate, scrie news.ro.

În mod clar, aceşti cinci bărbaţi şi două femei au simţit în unanimitate că Amber Heard a făcut declaraţii false descriindu-se ca fiind victimă a violenţei domestice şi că a acţionat „rău intenţionată”, chiar dacă nu şi-a numit fostul soţ în acel text din The Washington Post.

Instanţa din Fairfax, Virginia, a redus însă cuantumul despăgubirilor agravate la 350.000 de dolari în aplicarea sumei maxim legală în vigoare în stat, ceea ce a redus la 10,4 milioane suma datorată de Amber Heard fostului ei soţ. Juraţii au mai decis că Johnny Depp, în vârstă de 58 de ani, a defăimat-o pe Amber Heard, acordându-i o compensaţie financiară de 2 milioane de dolari.

Actriţa în vârstă de 36 de ani şi-a mărturisit „dezamăgirea” într-o declaraţie, după ce a fost anunţat verdictul. „Sunt devastată de faptul că muntele de dovezi nu a fost suficient pentru a face faţă puterii, influenţei mult mai mari ale fostului meu soţ”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
Citește și...
62263522
Alexandru Delea, câștigătorul Survivor, în platoul Știrilor PRO TV. Dezvăluiri despre experiența din junglă
Alexandru Delea este câștigătorul Survivor România 2022 și al premiului de 100 de mii de euro!
62254307
De ce a pierdut, de fapt, Amber Heard procesul cu Johnny Depp. Ce spun experții
Amber Heard a pierdut procesul cu Johnny Depp pentru că nu a fost credibilă și nu a avut ”puterile de vedetă” ale fostului ei soț, sunt de părere unii experți consultați de publicația Insider.  
62263358
Cine va câștiga premiul și trofeul MasterChef România? Aflăm joi seară, în finala competiției culinare
Cei mai buni dintre cei mai buni au întâlnire cu destinul! Trei finaliști, un singur câștigător! Cine va fi următorul MasterChef România aflăm în această seară, de la 21:30!