(P) Cu ce băuturi asortezi preparatele din miel. Așa prepari cel mai bun baiț pentru friptura de Paște!

62186510

Pregătirile de Paște sunt deja în toi. Evident, principala preocupare este masa de Paște și cum am putea găti "vedeta" acestei sărbători - carnea de miel.

 

Indiferent de rețetele la care vă veți opri, nu uitați că acest preparat trebuie să fie însoțit de vinul potrivit, care să completeze și să complimenteze savoarea ei deosebită.

Fie că optați pentru preparate tradiționale - drob, stufat, friptură la cuptor - fie că vă aventurați în pregătirea unor mâncăruri mai sofisticate, preparatele din miel - carne care are un miros specific - trebuie să aibă lângă ele băutura potrivită.

Dacă la aperitiv poți servi băuturi tari alături de ouăle vopsite, drob, brânzeturi și legume, când vine vorba despre băuturi alcoolice care se asortează cu friptura de miel lucrurile nu sunt deloc chiar atât de simple cum ai crede.


Vinul, cel mai bun prieten al fripturii de miel

 

Când vine vorba despre friptura de miel, vedeta meselor de Paște ale românilor, vinul este important de la preparare până la servire. Acest tip de carne nu este pe placul oricui, însă preparată astfel încât mirosul ei specific să fie "mascat", poate fi un deliciu chiar și pentru cei care de obicei o ocolesc.


Baițul cu vin, secretul celei mai gustoase fripturi de miel


Înainte de a băga friptura de miel la cuptor, este bine să lăsați carnea să se marineze într-un baiț cu vin, care să îi dea aromă și frăgezime; ideal este ca "baia" să dureze 24 de ore, dar în lipsă de timp sunt suficiente și două sau trei ore pentru o friptură delicioasă.

Baițul pentru friptura de miel are ca element de bază vinul alb, sec; cantitatea se stabilește în funcție de câtă carne doriți să preparați, pentru că este important ca aceasta să fie acoperită complet de sosul pentru marinat. Adăugați în vin ulei de măsline, usturoi și ceapă verde tocate, cimbru, foi de dafin, sare, piper și boia dulce; în funcție de gusturi puteți pune și mentă și busuioc tocate fin, pentru o savoare deosebită. Carnea scufundată în baiț se acoperă cu un capac sau cu folie de prospețime ori de aluminiu și se bagă la frigider, pentru că la rece se va pătrunde mult mai bine.


Ce vin pui pe masă lângă friptura de miel


Lucrurile capătă culoare în momentul servirii fripturii de miel, care poate deveni o experiență senzorială doar împreună cu un vin roșu ales cu atenție. Ideal este ca vinul să fie sec, ușor acid, care să ajute carnea să se topească în gură și să-i pună în valoare aromele și textura.

Când mielul gătit este tânăr și fraged, puteți alege un vin cu o corpolență scăzută, cu volum mai mic de alcool; un vin rose poate fi, de asemenea, o alegere inspirată și chiar nu strică să aveți la îndemână o sticlă, mai ales dacă aveți invitați la masă, pentru că nu toată lumea este fan vin roșu.

Carnea mai grasă de miel se potrivește mai bine cu un vin roșu sec taninos, maturat, acid, care să o pună cât mai bine în valoare și să bucure simțurile.

Puteți alege o Fetească neagră Tohani Apogeum sau un Cabernet Sauvignon ofertant pentru o experiență senzorială de ținut minte.

Pentru economie de timp și alegeri inspirate și documentate, poți comanda băuturi online pentru masa de Paște de la FineStore. Toate sortimentele din magazinul online sunt însoțite de descrieri amănunțite, ce îți vor ușura misiunea, iar dacă vrei să faci și cadouri de Iepuraș, cu siguranța vei găsi aici o mulțime de idei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Puncţia tiroidiană asistata ultrasonografic

Cancerul tiroidian este cea mai frecventă neoplazie endocrină (reprezintă 92% din totalul acestora) ce a manifestat o creştere accelerată în ultimele decenii. Statisticile arată că creşterea cancerului tiroidian a crescut cu 310% în ultimele trei decenii.

(P) Utilizați anvelope vară pe perioada sezonului cald, pentru eficiență maximă

În momentul în care discutăm despre utilizarea unor anvelope potrivite, părerile sunt împărțite.

(P) Favorite și cote la pariuri pentru Gala Premiilor Oscar 2021

Cea de-a 93-a ediție a decernării Premiilor Oscar va avea la primele ore ale zilei de luni, 26 aprilie, în Dolby Theatre din Los Angeles, gazda tradițională a evenimentului.

Recomandări
Problema urșilor din România, fără rezolvare. Autoritățile, cercetătorii și activiștii au răspunsuri diferite: „E haos total”

Țara dintre oameni și urși”, partea a II-a. Oamenii cer siguranță. ONG-urile cer protecție pentru animal. Vânătorii, intervenție. Autoritățile schimbă proceduri, dar bâjbâie mult și ineficient. 

PSD și Mureșan, pe poziții opuse înaintea noului Guvern. Cum se complică negocierile pentru formarea Executivului

Negocierile pentru viitorul Guvern încep cu PSD și PNL pe poziții aproape opuse. Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, anunță că vrea să continue reformele începute de Ilie Bolojan. 

Ce aduce cu el ciclonul care ajunge în România. Țara trece brusc de la vreme de vară la frig. Unde sunt așteptate ninsori

Vremea se schimbă brusc de luni. O masă de aer rece, de origine polară, va traversa țara noastră, iar temperaturile vor scădea chiar și cu 12 grade. La asta se adaugă vântul puternic și ploile, ba chiar lapovița și ninsorile izolate la munte.