(P) Puncţia tiroidiană asistata ultrasonografic

62191246
StirilePROTV

Cancerul tiroidian este cea mai frecventă neoplazie endocrină (reprezintă 92% din totalul acestora) ce a manifestat o creştere accelerată în ultimele decenii. Statisticile arată că creşterea cancerului tiroidian a crescut cu 310% în ultimele trei decenii.

Incidența ridicată este în mare parte atribuită progreselor în imagistică care permit detectarea timpurie a tumorilor subclinice.

În zilele noastre, tehnicile avansate de imagistică ușor accesibile și ultrasunetele de înaltă rezoluție detectează noduli la 19% până la 68% dintre indivizii selectaţi aleatoriu. Din fericire, pacienţii care sunt diagnosticați la timp şi încep tratamentul din stadii cât mai puţin avansate se vindecă rapid, rata mortalităţii în cazul cancerului tiroidian depistat timpuriu fiind destul de scăzută.


Puncţia Biopsie prin aspirarea cu ac fin (FNA) - investigația care evaluează funcţia nodulilor tiroidieni


Puncţie-biopsie prin aspirarea cu ac fin (FNA) a glandei tiroide este un test diagnostic precis, de rutină utilizat în evaluarea inițială a bolii tiroidiene nodulare. Contrar aşteptărilor, investigaţiile de tip RMN şi CT nu sunt investigații de rutină care ajută în evaluarea stării nodulilor tiroidieni.

Investigaţia cu aspirație cu ac fin datează încă din anii 1930, când Martin și Ellis au descris prima dată procedura și implicațiile potențiale ale acesteia în domeniul medical. De-a lungul timpului, rolul FNA ghidat cu ultrasunete a evoluat, şi acum procedură este considerată un instrument important în evaluarea nodulilor tiroidieni. Puncţia tiroidiană este un test diagnostic de referinţă recunoscut şi agreat de toate instituțiile specializate de endocrinologie din lume - atât de Societatea Americană de Endocrinologie, cât şi de Societatea Română de Endocrinologie.

Numeroase studii, i-au demonstrat valoarea de „gold standard" în evaluarea preoperatorie a nodulilor tiroidieni palpabili sau descoperiţi ecografic. Puncţia biopsie tiroidiană cu ac fin reprezintă metoda de elecţie în diferenţierea nodulilor benigni de cei maligni, conform cercetărilor metoda are o sensibilitate dovedită de 77% şi specificitate de 95%, detectând caracterul malign sau benign al formațiunilor investigate.

Beneficiile intervenției nu se rezumă la cele menționate anterior, de depistare a cancerului tiroidian şi de diagnosticare a disfuncţiilor nodulilor tiroidieni, aceasta are impact şi asupra intervențiilor chirurgicale asupra acestora. Utilizarea puncție cu ac fin asistata ultrasonografic a dus la scăderea numărului de intervenții chirurgicale inutile ale tiroidei.


Cum se realizează investigaţia puncţie biopsie prin aspirarea cu ac fin (FNA)


Procedură este simplă și sigură, uşor practicabilă este recomandată pentru investigarea caracterului tuturor nodulilor suspecţi cu dimensiuni mai mari sau egali 10 mm. Se poate efectua ambulator, fără anestezie locală. Durata investigaţiei nu este mai mare de 15-20 minute, procedura fiind una minim invazivă şi nu este dureroasă pentru pacient.

Intervenţia constă în introducerea unui ac foarte fin în nodulul tiroidian investigat din care se aspira o cantitate foarte mică de celule, care ulterior sunt supuse unui examen citologic. Intervenţia este nedureroasa şi sigură. Persoanele supuse acestei intervenții poate manifestă o jenă uşor dureroasă sau un mic hematom în locul puncţiei, experienţa vastă a medicului specialist fiind determinantă în manifestarea efectelor secundare ulterioare.

 

Puncţia biopsie prin aspirarea cu ac fin (FNA) - avantaje, riscuri


Principalul scop al citologiei tiroidiene este de a proteja pacientul şi de a evita intervenţii chirurgicale riscante, inutile, costisitoare cu perioade îndelungate de recuperare. Cel mai mare avantaj al citologiei tiroidiene, în raport cu alte examinări preoperatorii, este faptul că permite examinarea directă a ţesutului tiroidian. Cele câteva limite ale puncţiei tiroidiene (imposibilitatea de a diferenţia un adenom de un carcinom folicular, eşantioanele non-diagnostice) sunt minore în raport cu avantajele sale majore.
Informaţiile obţinute în urma acestei investigaţii sunt determinante pentru tratamentul ulterior, permiţând clinicianului să aleagă metoda chirurgicală cea mai potrivită în funcție tipului de cancer.


Singurul dezavantaj al acestei metode este dat de prezenţa categoriilor de citologie indeterminată, adică categoriile 3, 4 şi 5, în care diagnosticul nu poate fi afirmat cu certitudine. Aceste categorii reprezintă „zona gri" a citologiei tiroidiene şi în foarte mare parte se datorează naturii biologice a leziunii.


Clasificarea leziunilor tiroidiene


Există mai multe sisteme de clasificare a leziunilor tiroidiene, elaborate de diferite societăţi şi asociaţii profesionale, dar cele mai frecvent folosite sunt:


• clasificarea Bethesda 2008 (Bethesda System for Reporting Thyroid Cytology),
• clasificarea Colegiului Regal al Patologiilor din Marea Britanie 2010
• consensul Italian pentru Clasificarea şi Raportarea Citologiei Tiroidiene 2014.

Cea mai utilizată clasificare este Bethesda, recomandată şi de ATA (American Thyroid Association). Adoptarea clasificării Bethesda a reprezentat un pas major spre standardizarea diagnosticului citologic şi reducerea variabilităţii interobservatori.
Clasificarea Bethesda propune 6 categorii diagnostice cu criterii citologice clare de includere într-o anumită categorie.

• Bethesda 1- Non-diagnostic ( recomandă repetarea puncției)
• Bethesda 2 – Benign ( nodulii nu necesită investigaţii suplimentare)
• Bethesda 3 – Atipii cu semnificaţie nedeterminată/Leziuni foliculare cu semnificaţie nedeterminată (cazuri care nu sunt incluse în categoria benignă, dar nici în categoria leziunilor suspecte)
• Bethesda 4 – Neoplasm folicular/Suspiciune de neoplasm folicular (intervenţie chirurgicală)
• Bethesda 5 – Suspiciune de malignitate (lobectomia şi tiroidectomia totală)
• Bethesda 6 – Malign (tiroidectomia totală)

Faţă de celelalte clasificări, aceasta face corelaţie cu riscul de malignitate şi vine cu propuneri pentru o conduită terapeutică strictă adaptată fiecărei categorii.
Informaţii oferite de Dr. Cristina Cînpeanu, certificată în: sono-elastografie tiroidiană, puncție-biopsie tiroidiană ecoghidată, densitometrie osoasă, managementul obezității.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Utilizați anvelope vară pe perioada sezonului cald, pentru eficiență maximă

În momentul în care discutăm despre utilizarea unor anvelope potrivite, părerile sunt împărțite.

(P) Favorite și cote la pariuri pentru Gala Premiilor Oscar 2021

Cea de-a 93-a ediție a decernării Premiilor Oscar va avea la primele ore ale zilei de luni, 26 aprilie, în Dolby Theatre din Los Angeles, gazda tradițională a evenimentului.

Produse Samsung cu discount pe liveshopping.protv.ro. Iată cum poți obține reducerea

PRO TV lansează microsite-ul de shopping liveshopping.protv.ro. La prima ediție, Cabral și Neamțu vor oferi un cod promoțional pentru achiziționarea de produse Samsung.

Recomandări
De luni, vremea se schimbă. Temperaturile scad brusc, cu până la 10 grade, iar ploile cuprind majoritatea regiunilor

România se mai bucură de două zile cu temperaturi de vară, însă vremea se va schimba începând de luni. Temperaturile vor scădea treptat, iar marți și miercuri maximele vor fi, în general, cuprinse între 14–15 și 23–24 de grade Celsius.

Sondaj în PSD înaintea votului pentru Guvernul Mureșan. Întrebarea lansată de Claudiu Manda

Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a lansat pe reţelele de spcializare un sondaj online cu întrebarea dacă PD ar trebui sau nu să voteze guvernul Siegfried Mureşan. 

Prima mare problemă raportată de Rusia în a doua zi a alegerilor parlamentare. Putin a găsit rapid vinovatul, dar fără dovezi

Autorităţile ruse au raportat sâmbătă mai multe atacuri informatice asupra sistemelor de vot şi liniilor de comunicaţii din ţară, în cea de-a doua zi a alegerilor parlamentare care se desfăşoară între 18 şi 20 septembrie, transmite Reuters.