Organizația pentru drepturile omului susține că Moscova a folosit „practici înșelătoare, coercitive și de exploatare” pentru a recruta cetățeni din țări cu venituri reduse, precum Sri Lanka, Sierra Leone sau Somalia.
Printre metodele folosite se numără „promisiuni fără acoperire privind locuri de muncă civile sau roluri care nu implică participarea la lupte”, a declarat secretarul general al Amnesty International, Agnès Callamard.
Raportul Amnesty se bazează pe mărturii și interviuri cu cetățeni străini deținuți în lagăre ucrainene pentru prizonieri de război. Unii dintre aceștia au declarat organizației că autoritățile ruse i-au constrâns să se înroleze atunci când permisele lor de ședere în Rusia erau pe cale să expire.
Un cetățean din Sri Lanka, identificat sub numele de Dinesh, a povestit că a fost abordat pentru a se alătura armatei după expirarea vizei sale de muncă în Rusia. După două săptămâni de pregătire, Dinesh a fost trimis pe linia frontului, unde a fost capturat de armata ucraineană două luni mai târziu, potrivit raportului.
Alții susțin că au fost atrași din străinătate în Rusia sub pretextul unor locuri de muncă care nu aveau nicio legătură cu armata.
Un brazilian identificat în raport drept Pedro a declarat pentru Amnesty că a crezut că semnează un contract pentru un loc de muncă bine plătit în domeniul IT în Rusia. În realitate, acesta ar fi fost dus la un centru de pregătire militară și, ulterior, trimis pe front.
Metodele Kremlinului de recrutare a cetățenilor străini au făcut obiectul mai multor investigații și au provocat dispute diplomatice. Țări precum Kenya și Ghana au cerut Rusiei să înceteze recrutarea cetățenilor lor pentru războiul din Ucraina.
Autoritățile ucrainene estimau în martie că cel puțin 27.000 de cetățeni străini din 135 de țări au fost recrutați de Rusia începând din 2022.
Cele mai numeroase grupuri provin din Tadjikistan, Belarus și Kazahstan, țări din care există în mod tradițional un flux important de migranți către Rusia.
Un purtător de cuvânt al Kremlinului nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.