Secretele Muntelui Athos. Călugărul român căruia îi cerea sfaturi şi prinţul Charles

Ultimul update: Miercuri 28 Noiembrie 2018 10:13
Data publicarii: Duminica 08 Aprilie 2018 18:43
Categorie: Romania, te iubesc!

UN MUNTE DE CREDINŢĂ, PARTEA a III-a. Vatopedul funcţionează după modelul unei cetăţi, un organism viu care se gestionează singur. Mai bine de 500 de oameni, călugări, pelerini şi muncitori mănâncă zilnic în mânăstire.

Călugării pictează icoane pe care le vând şi cu zeci de mii de euro şi, mai nou, sădesc plante medicinale pe care le transformă în produse cosmetice. Banii ajută mânăstirea să funcționeze. Călugării muncesc şi se roagă tot timpul. Aflăm şi noi acum cum trebuie făcută o rugăciune şi care este calea prin care omul poate să ajungă mai bun.

Atelierul de pictură este condus tot de un român. Părintele Haralambie a terminat Facultatea de Arte şi imediat s-a călugărit. După refacerea mânăstirii, aici s-a format o adevărată şcoală de pictură bizantină, iar atelierul Vatopedului a ajuns celebru în lumea ortodoxă. Comenzile care vin din toată lume aşteaptă şi 3-4 ani până sunt onorate, iar icoanele de aici se vând şi cu zeci de mii de euro. Banii ajută mănăstirea să funcţioneze. Cu multă migală părintele Siluan aşează pe lemnul poleit cu aur detaliile pe care le vede pe tableta.

Părintele Siluan: „Casa mea este să mă unesc cu Dumnezeu. Asta e casa mea. Nu are importanţă locul unde... scopul ăsta e să ne curăţim de patimi şi să ne unim cu Dumnezeu. Monahul, în momentul în care devine monah rămâne singur cu Dumnezeu. Îi are pe fraţi. Cel mai greu e să te calci pe tine însuţi. Voia ta proprie. Egoul tău. Asta e cel mai greu. Să te lupţi cu omul cel vechi. Cu patimile.”

O luptă continuă în care te ajuţi cu rugăciune. Aceşti oameni se roagă tot timpul.

Printre multe ascultări, părintele Teologu este şi fotograful mănăstirii. „Rugăciunea este, ca să fim foarte concişi, de trei feluri. În primul rând este rugăciunea spoveditoare. Doamne, ajută-mă. Ajută-mă să fac reportajul ăsta, ajută-mă să conduc o ţară, ajută-mă să bat un cui. Nu? Deci discuţi cu Dumnezeu.

A doua formă de rugăciune este rugăciunea liniara. Tatăl nostru care eşti în Ceruri... o poveste. Este o formă foarte cunoscută în biserică. Discursiv. Însă această formă de rugăciune dimpreună cu rugăciunea spoveditoare are un neajuns, în speţă că intervin o mulţime de gânduri, o mulţime de centri de atenţie şi mintea se răspândeşte. În loc să te gândeşti la Tatăl nostru care ne eşti în Ceruri, te gândeşti la pâinea noastră cea de toate zilele.

Şi de aceea cea mai bună formă de rugăciune este rugăciunea ciclică. Într-un singur gând. Doamne Iisuse miluieşte-mă, Doamne Iisuse miluieşte-mă, această rugăciune este foarte greu de spart pentru că este ciclică, este foarte uşor de ţinut pentru că e într-un singur gând şi ne dăm foarte repede de seamă când se întrerupe.

Te rogi încet, încet, împărăţia cerurilor o să te atragă. O să simţi cum o mică geană de lumină creşte, creşte în timp şi după aceea o să simţi o dulceaţă imensă. Şi toate gândurile astea o să dispară. Şi dacă o să reapară, mintea ta o să le respingă. Mintea devine ca un general foarte puternic care nu se înşeală.”

Tot muntele este împărţit între cele 20 de mânăstiri. Fiecare mânăstire are terenul său, grădina sa.

Părintele Gavril: „ Avem grădină, suprafeţe destul de mari. Şi din ce culegem de la grădină ne rezolvăm cea mai mare parte. Până şi grâu se cultivă. Se scot 8-10 tone de grâu. Făina, cea mai mare parte, e folosită la bucătărie pentru pâine. Avem câteva mii de măslini. Tot ce ţine de verdeaţa din grădină, fructe tot din grădină.”

Mânăstirea funcţionează după modelul unei cetăţi, un organism viu care se gestionează singur. Are nevoie însă de sutinere aşa că stareţul Efrem a găsit calea. A nivelat mai multe dealuri, a tras apa pentru irigaţii şi le-a transformat în teren agricol. Multe destinate special plantelor medicinale, pentru că locul este unul dintre cele mai curate şi nepoluate de pe pământ.

„Eu am nişte preconcepţii despre medicamentele chimice. Şi asta a fost şi o modalitate să exprim lucrul acesta. Şi am făcut tot felul de reţete. Pentru gripă, antibiotice naturale şi putem astfel să evităm antibiotice chimice. Nu suntem împotriva medicamentelor, dar atunci când cineva poate să folosească plantele e mai bine să recurgă la plante”, spune stareţul.

În biblioteca mânăstirii în cărţile vechi de sute de ani s-au găsit reţete pentru tămăduirea mai multor boli cu ajutorul plantelor. Acum, călugării le pun în aplicare, au chemat specialişti din facultăţi ca să-i îndrume, au angajat microbiologi şi au adus aparatură de ultimă generaţie.

Părintele Arsenie, economul mănăstirii: „Lucrăm cu facultăţi din Grecia şi din afara ţării, să existe în afară cunoştinţelor noastre pe care le avem din manuscrise şi tehnologia de astăzi.”

Din mâinile călugărilor şi din apartele sofisticate au început să iasă tot felul de creme, uleiuri, săpunuri care se vând în magazinul mănăstirii şi mai nou sunt trimise şi în România pentru vânzare.

Călugării adună plante din pădurile muntelui din care fac ceaiuri, iar mănăstirea are stupi şi livezi. Aici, este locul ideal pentru măslini, iar pe o față a muntelui au plantat viţa de vie pentru că terenul şi clima sunt ideale pentru struguri. Uleiul şi vinul sunt scoase la vânzare.

Fiecare pelerin pleacă de aici cu ceva, medicamente sau hrană pentru trup. Dar mai presus de toate, cu hrană pentru suflet.

Părintele Efrem, stareţul Mănăstirii Vatoped: „Omul de azi e foarte încurcat. Şi motivul pentru care e încurcat e că nu ştie de unde vine şi unde marge. Din păcate, civilizaţia aceasta modernă nu mai vorbeşte despre Dumnezeu. Este antropocentrică, îl pune pe om în centru şi îl duce la o situaţie fără ieşire. Din păcate, oamenii de astăzi au învăţat să fie încrezători doar în ei înşişi. Şi se sfătuiesc cu ei înşişi. Şi socotesc că e umilitor să întrebi pe cineva despre ceva. Fiul meu, ieşirea dintr-o situaţie fără ieşire este Hristos. Omul nu se poate împli fără HristosȚ.

Părintele Teologu: „Este foarte mult zgomot informaţional. Trebuie tăiat. Oamenii trebuie să se mai gândească şi la ei. Nu în sens egoist. La relaţia cu Dumnezeu, la relaţia cu ceilalţi şi la ce se întâmplă în ei înşişi. Să se gandească putin: eu unde mă duc, ce fac. Ce se întâmplă cu sufletul meu? Şi din cauza asta trebuie tăiate contactele nefolositoare. Şi aici nu mă refer la contacte cu prietenii. Goana asta haotică după zgomot. Trebuie să fim un pic mai adânci. Societatea noastră suferă cumplit de superficialitate.”

Se bate toaca de masă. Singura din zi. Tot ce se întâmplă aici se face după un tipic bine stabilit. În centrul mânăstirii este trapeza, sala de mese, o clădire veche de sute de ani care aminteşte cel mai bine de epoca bizantină. Astăzi e venit în vizită şi un epicop dintr-o insulă, aşa că e prilej de bucurie. Se cântă şi din nou candelabrele sunt mişcate în semn de bucurie. În fiecare zi aici mănâncă peste 5 sute de oameni. Călugări, muncitori şi pelerini. Stau la mese de marmură vechi de mai bine de o mie de ani, aduse aici pe vremea Imperiului din Constantinopol. Dintr-un balcon un călugăr citeşte cuvinte de învăţătura în timp ce câţiva călugări aleargă şi servesc printre mese. La final se iese tot cu cântec, iar bucătarii stau aplecaţi până când iese ultimul mesean în semn de iertare pentru eventualele greşeli culinare.

Vatopedul ascunde comori cu o valoare universală uriaşă, moştenite din vremea Imperiului. Sunt ţinute în spatele unor uşi bine zăvorâte.

Sunt mai multe chei pentru că mânăstirea era aghioritmică şi nu trăiau în obşte părinţii şi atunci ca să dispară orice fel de suspiciune că o să dispară ceva, aveau 4 chei şi le ţineau 4 părinţi. Ca să intre înăuntru trebuia să se adune toţi 4."

Pătrundem într-o încăpere normală care arată ca o mică bibliotecă. Zeci de ani acest loc a stat încuiat şi obiecte de valoare inestimabilă au zăcut uitate aici. Surpriza însă vine când părintele Daniil deschide uşile unui dulap.

Aici stă ascuns tezaurul cu icoane, cărţi şi documente. Aici se află e cel mai vechi act în care este menţionată Mânăstirea Vatoped, din anul 998, cea mai veche copie după geografia lui Ptolemeu, un epitaf dăruit de împăratul Ioan al VI-lea Cantacuzino, psaltirea împăratului Constantin al IX-lea monomahul.

În orice colţ, mănăstirea păstrează şi urmele legăturii acestui spaţiu cu ţara noastră. De-a lungul timpul, domnitorii din Ţările Române au susţinut şi finanţat puternic Muntele Athos. Sute de ani la rând. Aici în Vatoped, Ştefan cel Mare a construit portul şi clădirea portului. Dovada este acolo pe acel perete. Este un basorelief în care domnitorul moldovean închina Maicii Domnului clădirea. Iar sub clădire se vede stema Moldovei. Datează de la 1496.

Numai în arhivele Vatopedului se păstrează peste 14 mii de hrisoave care vorbesc despre daniile şi legăturile românilor cu acest loc. Danii, domnitorii români au făcut însă în tot muntele şi multe mănăstiri au rezistat sute de ani doar cu acest ajutor. La Vatoped, turnul de apărare a fost construit de Neagoe Basarab. La fel şi paraclisul de la intrare, crama şi multe altele. Ajutoare vin şi acum din România cu TIR-ul, iar românii ajung aici în număr tot mai mare.

Stau de vorbă cu părinţii care ştiu foarte bine ce se întâmplă dincolo de ape, în lume, şi primesc ajutor.

Părintele Chiril: „Banii, plăcerile, cariera, diferite funcţii, să calatoarească, să vadă lumea. Toate acestea sunt nişte idealuri pe care omul le are, dar care nu pot să plinească golul pe care omul îl are în sufletul său. Omul rămâne cu un gol lăuntric care dacă nu reuşeşte să îl umple, omul trăieşte mereu cu o stare de nefericire. De fapt, fericirea este înlăuntrul nostru. Şi asta este şi cuvântul Evangheliei. Împărăţia Cerurilor este înăuntrul vostru. Dacă omul reuşeşte să se interiorizeze descoperă o lume întreagă. Şi în măsura în care reuşeşte să tămăduiască lumea lui lăuntrică află pace deplină şi aceasta te face fericit.”

În cel mai vechi turn din munte e din nou spectacol. Călugării sunt chemaţi la slujbă. E un ritm de viaţă şi de rugăciune viu, un program gândit de sute de ani care să-i ajuta în nevoinţa lor. Aceşti oameni au tot timpul ceva de făcut. Timp liber nu există.

În Vatoped grijă se poartă nu doar sufletului, ci şi minţii, iar călugării vin aici la studiu după slujbă. În bibliotecă sunt peste 40 de mii de volume. Părintele Teologu este şi bibliotecar.

Părintele Gavril: „Împrumutăm, citim şi ducem înapoi. Avere personală nu există. Avere, telefon, cont, obiecte personale nu există. Înţelegeţi? E lipsa desăvârşită de proprietate. Tot ce avem aparţine mânăstirii."

Şi asta pentru ca mintea să fie fără griji, iar sufletul să fie liber, să urce spre Dumnezeu. Vatopedul a fost dintotdeauna locul în care cultura moştenită de la părinţii primelor veacuri şi din Imperiul Bizantin a fost păstrată cu sfinţenie. Pe dealul de lângă mânăstire a funcţionat în secolul al XVIII-lea singura academie de pe teritoriul fostului Imperiu Bizantin, în care se predau Știinţe exacte şi Filosofie. Ruinele acestui loc stau mărturie. Pe teritoriul Vatopedului românii au deţinut două chilii, un fel de case mai mari, în care sunt călugări români, iar slujbele se fac în limba română. Chilia Colciu este aşezată pe un mal înalt deasupra apelor. Aici a trăit unul dintre cei mai buni duhovnici ai Athosului, părintele Dionisie, un român care a ajuns în munte în 1926 şi pe care îl căutau pelerini din toată lume, printre ei şi prinţul Charles.

Părintele Siluan îşi aminteşte: „A cerut nişte sfaturi duhovniceşti părintelui Dionisie. Printre altele, cum să îşi păstreze smerenia în condiţiile în care el este capul celui mai prestigios imperiu din lume. Şi părintele Dionisie i-a spus să îşi aducă mereu aminte de moarte şi să înţeleagă că orice om fie bogat, fie sărac au toţi aceeaşi soartă. Moartea. Şi dacă va reuşi să păstreze asta mereu în minte va reuşi să îşi păstreze smerenia.”

Părintele Siluan a fost colegul nostru, a lucrat în ProTV, un ateu convins. La începutul anilor 2000 s-a călugărit în acest loc.

Mi-am pus problema asta de ce trăiesc, care e sensul vieţii şi de unde venim şi încotro ne ducem. Şi o întrebare care a fost laitmotivul adolescenţei mele şi am simţit-o încă de atunci că dacă nu găsesc răspunsul la întrebarea asta orice aş face în viaţa asta, oricâte realizări aş avea, este sinonim cu zero. Pentru că dacă punctul de început este neantul şi punctul terminus e la fel neantul, cum credeam pe atunci, mi se părea absurdul şi angoasa cea mai teribilă posibilă. Şi aşa a început căutarea mea. Care s-a întâlnit cu harul lui Dumnezeu, cu prezenţa Sa.Mi-am dat seama că întâlnirea cu Dumnezeu nu poate fi numai de la distanţă, să te laşi călăuzit de El în orice direcţie te va duce. Aşa se face că direcţia în care m-a îndreptat a fost monahismul".

Gândul la moarte şi mai ales la veşnicia ei îi aduce pe oameni aici şi devin locuitori ai Athosului. Pentru creştin, moartea e doar o trecere pe care trebuie s-o primească împăcat şi cu suflet curat.

La 7 ani de la moarte, rămăşiţele călugărilor sunt dezgropate şi aşezate în osuar, din raţiuni aministrative, pentru a face loc în morminte altora. Sunt puse aici, însă şi pentru a da de gândit.

Părintele Daniil: „E locul cel mai minunat din mănăstire aici. Ca şi slujba de înmormântare. E una din cele mai ziditoare slujbe pentru suflet. Au fost oameni şi poate şi ei s-au străduit, s-au necăjit, s-au bucurat. Ce a rămas? Sufletul lor. Şi atunci când vii în locul ăsta îţi dai seama că singurul lucru pentru care cu adevărat merită să te îngrijeşti în viaţa asta e sufletul tău pentru că în rest nu rămâne nimic. De aceea e locul cel mai ziditor din mânăstire. Când te necăjeşti că uiţi de Dumnezeu şi de sufletul tău, aici vii şi vezi că nu trebuie să uiţi.”

Tocmai acest gând, al morţii, îi ţine vii, este gândul care îi face pe aceşti oameni să se dedice cu totul veşnicie, lui Dumnezeu. De sute de ani, Athosul rămâne şi el viu, suspendat în timp şi spaţiu, aparat de ape şi de reguli stricte păstrate cu sfinţenie.

Este locul din care călugării ne transmit că e bine să ne facem timp şi pentru noi, să ne căutăm în adâncul nostru pentru a ne găsi liniştea, să fim mai buni, să ne rugăm.

E reţeta care aici e aplica fără încetare, zi şi noapte, departe de zgomotul lumii. De pe această fâşie de pământ, două mii de călugări înalţă fără încetări rugăciuni pentru ei şi pentru noi, oamenii din lume, cu credinţa că Hristos a biruit moartea şi a deschis porţile Raiului.

Hristos a înviat!

Parintele Valerian de la Iezer, despre taina gasirii lui Dumnezeu. Cine sunt martirii timpurilor noastre
Parintele Valerian de la Iezer, despre taina gasirii lui Dumnezeu. Cine sunt martirii timpurilor noastre
Vadim Toader - 3
România, te iubesc: Emisiunea integrală din 9 decembrie 2018
Andreea Macri din România, povestea incredibilă a fotografului oficial al celebrei reviste Vogue din Paris
Românii care ar putea să schimbe piaţa imobiliară din Marea Britanie. Invenția lor i-a adus în atenția guvernului britanic
Luiza Petre, medicul român care vrea să-i slăbească pe americani cu suplimente inspirate de răciturile bunicilor din Suceava
Frații Florin și Bogdan Danu, preoții care înalță catedrale în sufletele copiilor flămânzi din satele sărace din Teleorman
Poveştile românilor care ne fac mândri, în ediţiile de sărbătoare "România, te iubesc!"
Carmen Uscatu, Oana Gheorghiu
Două românce au unit sute de mii de români pentru a-și îndeplini visul: să construiască primul spital pentru copiii cu cancer