MESAJ DIN VIITOR: CANCERUL, ÎNVINS! Partea a II-a. Vaccinul cu rezultate excepţionale pentru bolnavii de cancer, în Cuba
Americanii sunt naţiunea care alocă cei mai mulţi bani cercetărilor medicale în domeniul cancerului. Tot ei au şi cele mai multe produse de imunoterapie.
Universitatea Stanford anunţa la începutul anului ca a obţinut vindecarea totală a cancerului la cobaii din laborator.
Tot americanii inventează, pe bandă rulantă, biopsii lichide şi testări care să descopere boala cu mult înainte de apariţia tumorilor.
E drept ca şi americanii, şi austriecii şi alti pacienţi europeni au asigurări medicale care pot acoperi tratamente revoluţionare, dar foarte costisitoare. Noi ne zbatem să avem imunoglobulina.
Americanii investesc cei mai mulţi bani în cercetare medicală din domeniul cancerului. Sunt parteneriate între universităţi şi marii giganţi din industria Farma, şi implicit, în Statele Unite găseşti cele mai multe produse pentru imunoterapie oncologica.
Ştirea zilei: Agenţia Federală a Medicamentului tocmai a aprobat prima terapie revoluţionară în cancer.
Televiziunile americane difuzează des reclame la aceste produse, iar centrele oncologice americane se întrec în publicitate privind cele mai noi imunoterapii.
"Atunci când cauţi fără oprire lumină prin întuneric….o găseşti!"
Statisticile anuale întocmite de Societatea Americană de Oncologie arata ca rata mortalităţii cauzate de cancer a scăzut constant în ultimele două decenii. Per total s-a diminuat cu 23%, faţă de perioada 2008-2012, când nu existau astfel de produse pentru imunoterapie.
Oncologii americani estimează că au fost evitate în ultimii 2 ani peste 1,7 milioane de decese cu noile tratamente, prin care corpul nostru e antrenat să lupte cu boala.
Din clinică din New York, oncologul Nick Ciobanu explică.
Acest bărbat este pacientul medicului Ciobanu. Şi el este roman şi duce cancerul pe picioare, de mai bine de 7 ani, deşi a fost diagnosticat pe când era într-un stadiu avansat al bolii, iar medicii de la noi i-au mai dat doar câteva luni de viaţă.
Munceşte, fiind administrator la o clădire de birouri din Manhattan şi vine de 3 ori pe săptămână la tratament.
O femeie intra într-un magazin de hrană bio, în nordul cartierului Manhattan. Îşi cumpără o salată şi câteva sucuri, şi apoi merge pe malul apei să îşi limpezească gândurile. O cheamă Loraine şi trece printr-o perioadă extrem de grea a vieţii, după ce în urmă cu doi ani a aflat că are cancer pulmonar, care i-a metastazat în creier şi laringe.
I-a fost extirpat un plămân, apoi a făcut operaţie la cap, însă pentru tumora de la gât i-a fost prescrisa imunoterapie. Urmează un tratament costisitor, care are la baza testări incipiente de sânge, pentru a avea o medicaţie personalizată.
"Am fost selectată să fac imunoterapie, îţi iau celule din sânge şi ţi le testează pentru markeri tumorali. Şi rezultatele au arătat că sunt 98% şanse să funcţioneze. Era atât de mare, şi acum două luni aproape se mai vedea. Dar fac mereu teste."
A început ca un tratament pentru melanom acum 10 ani, şi apoi au început să-l folosească şi în cancerul de plămâni şi cerebral, e şi acum în teste clinice, dar sunt atât de multe produse şi asta te face confuz.
"Ce e bun pentru un pacient, nu e bun pentru altul. Cancerul e unic, de asta nu cred că există o vindecare, avem celule diferite, aşa că nu ştii!"
O deranjează faptul că unii oncologi nu recomandă imunoterapie decât dacă au acceptul companiei de asigurări, când de fapt, asiguratorul ar trebui să plătească fără să strâmbe din nas, cât timp e vorba de viaţa unui om. Povesteşte că şi la New York există destui pacienţi care nu ajung să facă imunoterapie.
Loraine, pacient: "M-a contactat pe Instagram o tânără care locuieşte în Australia şi avea cancer ovarian, şi a metastazat, a revenit la spital şi i-au dat veşti proaste, şi am intrabat-o dacă le-a spus de imunoterapie. Şi m-a întrebat: "Ce este asta? Nici nu ştiu ce este!" Nici nu auzise vreodată, iar doctorii nu i-au oferit aceasat opţiune. Şi le-a cerut doctorilor şi acum e bine, cu tratamentul, de vreo 8 luni. "
Imunoterapiile sunt cele prin care propriul organism lupta să distrugă tumora prin mai multe feluri. Unele produse fac tumorile mai uşor de detectat de către sistemul de apărare din organism, altele presupun o editare a genelor, la celulele care ar trebui să anihileze celulele tumorale.
Sunt sute de miliarde de dolari cheltuite anual în cercetarea mondială, iar cele mai mari fonduri le aloca americanii. Există deja pe piaţa tot felul de imunosupresoare, care nu lasa tumorile să se extindă, prin modificarea genelor responsabile cu multiplicarea celulară.
Dar mai există în medicina modernă cel mai nou tip de tratament, cel cu vaccinuri. Astfel de terapii sunt foarte puţine în lume, dar acţionează eficient pentru că distrug acele molecule, numiţi factori de creştere epidermici, cu care tumorile se hrănesc.
Celula tumorală nu se mai alimenteza, aşa că moare, iar tumorile deja existente pe ţesuturi, dispar. Iar astăzi, la nivel mondial, se vorbeşte deja despre apariţia în viitorul apropiat a unor vaccinuri care, ATENŢIE, să prevină anumite tipuri de cancer! Oncologii americani nu se feresc să se laude că suntem mai aproape decât speram:
"Poate acest vaccin să schimbe soarta a peste 1,8 milioane de oameni, care vor fi diagnosticaţi cu cancer, în acest an? 2017 poate fi anul în care schimbăm lumea. În care vom schimba viitorul celor afectaţi de cancerul de plămân, şi în care îi ajutăm pe cei cu resurse puţine. Deoarece, credeţi sau nu, acest vaccin deja există! Unde te aştepţi mai puţin… aţi fi ghicit… Cuba? Se numeşte Cimavax!"
CIMAvax este un vaccin împotriva cancerului pulmonar dezvoltat în Cuba și acum face parte dintr-un studiu clinic revoluționar care are loc la Institutul Roswell Park din Buffalo, NY. Aşa au aflat americanii ca pe insula mică, de lângă ei, există încă din 2011 un vaccin cu rezultate excepţionale pentru bolnavii de cancer.
Cuba e un stat comunist, o ţară săraca, ce pare îngheţată în timp, la nivelul anilor 50, dar care şi-a setat două priorităţi: turismul de agrement şi turismul medical.
Iar pentru ultimul, guvernul de la Havana aloca nu mai puţin de 10% din PIB, pentru cercetare medicală. Aşa au apărut în capitala Cubei mai multe centre de genetică şi inginerie moleculară, după ce toţi cercetătorii lor au înţeles că în lupta cu maladiile severe trebuie să lupte propriul organism al omului.
Aşa a apărut vaccinul Cimavax, după mai bine de 25 de ani de studii intense, la Centrul de Imunologie Moleculară, din Havana. Din echipa de cercetători a făcut parte şi Camilo Rodriquez, doctor în imunologie.
Camilo Rodriquez, doctor cercetător în imunologie moleculară:
"Cimavax măreşte speranţa de viaţă a pacienţilor cu acel tip de cancer pulmonar fără celule mici".
Produsul se adresează doar bolnavilor cu cancer de plămân, pentru care cercetătorii dau asigurări că are succes total la unul din 5 pacienţi.
Tumora în principal se micşorează, iar la unii dintre pacienţi dispare complet. Remisie totală la unii dintre pacienţi! 23% dintre pacienţi trăiesc deja de mai bine de 5 ani. Deşi au tumori avansate. Şi muncesc, duc o viaţă normală, şi au o calitate a vieţii, bună.
Vaccinul ar putea intra şi pe piaţa din Statele Unite, odată ce a intrat în testele clinice, început în 2017 şi care se vor încheia în 2022.
"Cancerul nu poate învinge, când avem un program de genetică avansat cu care să luptăm, când facem noua generaţie de vaccinuri să îl prevenim şi când înfiinţăm 13 noi companii, să dezvoltăm descoperirile şi să le împărţim cu restul lumii!"
Americanii vor să îmbunătăţească acest vaccin şi spun că vor să iasă în următorii ani cu un produs care sa stopeze cancerul.
Laboratoarele în care se produce acest vaccin sunt monitorizate şi păzite la fel ca Trezorieria Naţională. Din centrele de testare a mai apărut un al doilea vaccin, Vaxira, autorizat în urmă cu 4 ani, tot pentru cancerul pulmonar, cel mai fercvent tip de cancer atât în lume, cât şi în Cuba. Pentru localnici, ambele vaccinuri sunt gratuite. Vaxira ataca zahărul din celula tumorală, omorând-o în final.
Am cerut permisiunea să filmăm în aceste institute oncologice, însă ni s-a comunicat că nu am primit avizul de la Ministerul Sănătăţii din Cuba. O motivaţie ar fi şi faptul că în astfel de institute există mulţi pacienţi americani. Pacienţi care vin ca turişti, dar de fapt ajung aici să se trateze pentru cancer.
Sursa: Pro TV
Etichete: cancer, Rares Nastase, pacienti, Romania te iubesc, sanatate, imunoterapie,
Dată publicare:
01-04-2018 18:06