INTERVIU. Ministrul Apărării: Rusia a ocupat Insula Șerpilor, o amenințare directă pentru noi

×
Publicitate

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a oferit noi detalii despre ”battle group”-ul NATO care se înființează în România, ca urmare a situației din Ucraina.  

Într-un interviu acordat corespondentului Pro TV Paul Angelescu pentru emisiunea ”România, te iubesc!”, ministrul a declarat că se poartă discuții în prezent cu anumite state, pentru a se stabili care sunt națiunile care vor dori să participe la acest ”battle group”.

Deocamdată, ce se știe sigur, este faptul că acest detașament va avea în jur de 1000 de soldați NATO, iar ”națiunea cadru” va fi din nou Franța, la fel ca și în cazul celuilalt grup, care a fost deja trimis în România de ”partea europeană”.

Fiind ”națiunea cadru”, Franța ar putea contribui cu aproximativ 500 de soldați, iar celelalte țări participante cu restul.

Dîncu spune că s-a discutat deja cu Muntenegru, Polonia, Turcia și Portugalia, ca să trimită trupe în România.

Citește și
Licitații cu dedicație și spitale ”modernizate” unde pacienții nu pot fi scoși cu patul din saloane
Licitații cu dedicație și spitale ”modernizate” unde pacienții nu pot fi scoși cu patul din saloane

”Pe lângă francezi, deocamdată, am înțeles că premierul a vorbit cu premierul din Muntenegru. S-ar putea să avem și un detașament din Muntenegru. Nu ar fi exclus să avem un detașament din Polonia, pentru că noi avem o colaborare destul de apropiată. S-a anunțat și Turcia. Eu am vorbit și cu alți miniștri de apărare din Europa, care vor să participe nu neapărat la acest battle group. Vorbeam înainte, când încă nu era. Mai este Portugalia, care probabil va veni cu un sprijin. Și sigur că vin și alte națiuni. Depinde de compoziția pe care o s-o gândim. Depinde, națiunea cadru cu ce nucleu vine, pentru că națiunea cadru acoperă de regulă nucleul cel mai important al acestui battle group. Dacă va fi de 500 Franța, atunci restul va fi completat prin negocieri. Discutăm deja cu partenerii noștri din NATO asupra acestor elemente care țin de organizarea precisă.” - a spus ministrul Apărării.

Vasile Dincu

 

Pe de altă parte, acest nou ”battle group” NATO ar putea avea o altă bază militară decât cea din Constanța, adică Mihail Kogălniceanu.

Ministrul Apărării spune că aliații NATO nu s-au decis încă în privința locului unde se vor stabili trupele, pentru că flancul estic poate fi apărat și din aer sau de pe mare, nu doar de pe teritoriul geografic.

”Probabil că va fi în altă parte decât Mihail Kogălniceanu, pentru că trebuie acoperit întreg flancul estic sau partea flancul estic din România. Încă nu s-au hotărât aceste locații, s-ar putea să fie și în Transilvania destul de bine, pentru că astăzi flancul estic nu se asigură numai de pe teritoriul geografic vorbind. Aviația apără flancul estic din Mediterana sau din Spania. De asemenea, sunt și alte elemente care țin de poliția aeriană sau navele de cercetare care sunt din mai multe locuri, nu trebuie să fie fix la granița geografică a NATO.” - a declarat Vasile Dîncu pentru ”România, te iubesc!”.

Ministrul Apărării: Rusia a ocupat Insula Șerpilor, o amenințare directă pentru noi

În ceea ce privește situația provocată de faptul că Rusia a ocupat Insula Șerpilor, aflată la aproximativ 25 de kilometri de România, ministrul Dîncu spune că este considerată o ”amenințare directă la securitatea noastră”.

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu: ”Oricum, în acest moment, prin faptul că se află pe Insula Șerpilor, a ocupat Insula Șerpilor, sunt la 22 de mile de România, deci este o amenințare directă la securitatea noastră.”

Paul Angelescu: Ce înseamnă din punct de vedere militar această ocupare a Insulei Șerpilor de către ruși?

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu: ”Militar, nu este o amenințare, să spunem care cantitativ să conteze, însă este o zonă de graniță. Ar fi o zonă unde s-ar putea instala aparatură care să monitorizeze spațiile care aparțin României și evident că asta nu ar fi convenabilă pentru NATO în acest moment.”

România vrea să întărească numărul soldaților cu ajutorul ”voluntarilor rezerviști”

 

Anul trecut, România a introdus conceptul de voluntari rezerviști, prin care vrea să atragă aproximativ 10.000 de tineri într-un interval de ”doi-trei ani”.

Dîncu spune că a schimbat ordinul care reglementa acest voluntariat, făcându-l mai ... atractiv.

Până acum, cei care se înscriau în programul de voluntariat aveau unele restricții, precum cea a interdicției de plecare în străinătate. De asemenea, sumele cu care erau remunerați voluntarii în perioada de pregătire erau foarte mici.

”Am adaptat la cerințele pieței, ca să spunem așa. Și vreau să spun că anul acesta am avut o completare privind contingentul de anul trecut de 440 de locuri. Avem 1400 de cereri. Cu siguranță că vom putea completa locurile din aceste 1400 de cereri.” - spune ministrul Apărării.

Dîncu promite că rezerviștii voluntari vor avea ”o serie de beneficii”.

”În momentul acesta ne interesează în jur de 10.000, pe care ne-am programat-o. Este o programare făcută de anul trecut, atunci când nu aveam aceste condiții din acest moment. În 2-3 ani vrem să obținem vreo 10.000 și, în funcție de evoluția acestui proces, probabil că va fi un proces continuu, pentru că am introdus încă o modalitate de voluntariat, voluntariat pentru militari în termen, care să faciliteze posibilitatea tinerilor să se pregătească militar. Este un proiect care va fi în viitoarea lege a securității naționale, una din legile securității naționale, cea de pregătire a populației pentru apărare.

Militarii, voluntari în termen, vor putea să aleagă un stagiu, în jur de 4 luni, maxim 4 luni, care va fi compact sau nu va fi compact, ar putea să fie în mai multe variante, avem mai multe variante pe care le studiem acum. Va însemna, de asemenea, o serie de beneficii pe care le are cel care face pregătirea militară, chiar dacă este militar în termen și să este să spunem nu continuă cariera militară, va putea să intre în cariera militară, ar putea să aibă o serie de beneficii cum sunt asigurări gratuite și multe alte lucruri care contează. Cred - și am testat asta pe mici eșantioane și în sistemele noastre de comunicare - cred că vom avea succes mult mai mare cu acest sistem de voluntariat, în care să-i sprijinim un pic și pentru creșterea nivelului de trai al celor care în acest moment s-ar putea pregăti militar. În orice caz, este exclus să reintroducem stagiul militar obligatoriu.” - a mai spus ministrul Apărării.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Elena Ionescu se iubește cu un fost fotbalist de la FCSB! Diferența de vârstă este uriașă
Elena Ionescu se iubește cu un fost fotbalist de la FCSB! Diferența de vârstă este uriașă
Citește și...
Licitații cu dedicație și spitale ”modernizate” unde pacienții nu pot fi scoși cu patul din saloane
Licitații cu dedicație și spitale ”modernizate” unde pacienții nu pot fi scoși cu patul din saloane

Investiții finalizate, sănătate amânată” – partea a III-a. Licitații cu dedicație - o expresie intrată în folclor de ani de zile. Am văzut anchete penale, am aflat detalii despre cum se poate favoriza o firmă sau alta, există și condamnări. 

Ce se întâmplă în unele spitale din România. Concluziile unui audit care subliniază cu tușe groase bolile sistemului sanitar
Ce se întâmplă în unele spitale din România. Concluziile unui audit care subliniază cu tușe groase bolile sistemului sanitar

Materiale sanitare expirate, depozitate necorespunzător. Medici numiți în funcții de conducere fără concurs sau temei legal, care au căzut testul celor mai elementare întrebări despre cum ar trebui pacienții să fie protejați de infecții. 

România are spitale curate doar pe hârtie. În realitate, infecțiile nosocomiale omoară și copii, iar medicii ascund cazurile
România are spitale curate doar pe hârtie. În realitate, infecțiile nosocomiale omoară și copii, iar medicii ascund cazurile

„Investiții finalizate, sănătate amânată”, partea I. Sute de milioane de euro ne-a alocat UE prin PNRR pentru sistemul sanitar, iar autoritățile nu au depus proiecte, sau atunci când au făcut-o, au creat condiții pentru licitații cu dedicație.

Recomandări
Expert: ”Trump tot spune că iranienii sunt disperați. Eu cred că el este disperat după un acord care să nu-l arate umilit”
Expert: ”Trump tot spune că iranienii sunt disperați. Eu cred că el este disperat după un acord care să nu-l arate umilit”

Statele Unite au adus în Golf mii de soldați și una dintre cele mai moderne ambarcațiuni amfibii din marina americană. USS Tripoli a ajuns în Marea Arabiei cu 2.500 de pușcași marini la bord.

Ciclonul Deborah a făcut prăpăd în mai multe județe. A plouat în 48 de ore cât în două luni de primăvară
Ciclonul Deborah a făcut prăpăd în mai multe județe. A plouat în 48 de ore cât în două luni de primăvară

A plouat în 48 de ore cât în două luni de primăvară, spun meteorologii. Ciclonul mediteranean, care a străbătut țara noastră în acest weekend, a provocat și stricăciuni.

Ce spun medicii de la Spitalul Universitar de Urgență despre starea lui Mircea Lucescu. Selecționerul va mai rămâne internat
Ce spun medicii de la Spitalul Universitar de Urgență despre starea lui Mircea Lucescu. Selecționerul va mai rămâne internat

Selecționerul echipei naționale de fotbal, Mircea Lucescu, a fost dus duminică dimineață de urgență la spital, după ce i s-a făcut rău în baza de pregătire de la Mogoșoaia.