Președintele Ilie Bolojan, despre decizia judecătorului de la Ploieşti: ”E clar că a fost generatoare de discuţii inutile”

62526454
IMAGO

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că decizia judecătorului de la Curtea de Apel Ploieşti care a suspendat hotărârea CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale din 2024 a fost una ''foarte discutabilă'' şi ''generatoare de discuţii inutile''.

Întrebat, într-o emisiune televizată, dacă există riscul să se anuleze şi alegerile care urmează, Bolojan a exclus un astfel de scenariu.

''Cu siguranţă nu. Nu există niciun fel de motiv până în momentul de faţă să se pună o astfel de problemă. Dar, într-adevăr, această decizie a judecătorului de la Curtea de Apel din Ploieşti a fost de natură nu să suspende, să spunem, procedura electorală, dar e clar că a fost generatoare de discuţii inutile şi, fără să comentez decizii ale instanţelor, pentru că în aceşti ani de politică totdeauna am fost rezervat pe această chestiune, este cu siguranţă o decizie foarte discutabilă din foarte multe puncte de vedere. Cred că oamenii care sunt raţionali, cred că ordinea, adică sunt convinşi că ordinea într-o ţară este totuşi menţinută şi de respectarea legilor, a prevederilor din Constituţia ţării respective, a regulilor generale, pentru că, totuşi, Curtea Constituţională, cu toate imperfecţiunile ei, cu toate criticile pe care i le putem aduce, cu toate discuţiile legate de faptul că o decizie a fost mai bună sau mai proastă, totuşi are o anumită poziţionare în Constituţia României şi a contesta, să spunem, o anumită ierarhie de legi înseamnă efectiv să conteşti regulile'', a spus Bolojan la Prima TV, potrivit Agerpres.

Referitor la hotărârea Înaltei Curţi care a anulat decizia Curţii de Apel Ploieşti, Ilie Bolojan consideră că ÎCCJ a adus lucrurile în sistemul de justiţie într-o logică normală.

''Eu cred că ce a făcut (...) Înalta Curte de a anula această decizie n-a făcut decât să aducă, să spunem, lucrurile în sistemul de justiţie într-o logică normală şi eu cred că această decizie a Înaltei Curţi va fi de natură ca pentru toate curţile de apel care mai au pe rol astfel de decizii, să impună, practic, printr-o autoritate de lucru judecat de cea mai înaltă, totuşi, instanţă juridică din România, care este Înalta Curte în această materie, la nişte decizii cât se poate de clare. Dar efectul subsidiar a fost, sigur, de a mai crea nişte perturbaţii de tip electoral. Şi ştiţi că într-o perioadă foarte sensibilă cum sunt perioadele electorale, şi noi mai avem o săptămână, să spunem, bună până la primul tur, mai avem trei săptămâni până la turul doi, orice fel de chestiune de genul acesta, care nu face decât să genereze nişte emoţii, poate să influenţeze într-o manieră sau alta o prezenţă la vot, o resuscitare a unor temeri, a unor furii, ceea ce poate, la un moment dat, într-adevăr, să aibă un efect la un scor strâns asupra alegerilor'', a arătat preşedintele interimar.

Întrebat dacă mai este posibilă reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale de anul trecut, Bolojan a declarat:

''Din punctul meu de vedere, şi nu e vorba de o părere personală, este o părere care ţine de ordinea constituţională, aşa ceva nu mai este posibil sub nicio formă, pentru că a fost o chestiune care a fost tranşată acum cinci luni''.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62538655
FOTO. Președintele Ilie Bolojan, așezat lângă președintele SUA, Donald Trump, la înmormântarea Papei Francisc

Administrația Prezidențială a publicat fotografii cu participarea președintelui interimar al României, Ilie Bolojan, la funeraliile Papei Francisc, sâmbătă, la Vatican.

62538653
Ilie Bolojan vede primele semne ale unei recesiuni. Cele trei măsuri pe care le propune pentru reducerea deficitului

Preşedintele interimar Ilie Bolojan avertizează, în contextul în care România a ajuns la un deficit bugetar de 9,3%, că sunt ”trepidaţii la nivel global” care pot genera o nouă criză financiară.

62501275
Răspunsul ironic al unui fost şef al SIE, întrebat dacă serviciile secrete l-au racolat pe Călin Georgescu

Silviu Predoiu, fost director adjunct al SIE timp de 13 ani, susţine că, la alegerile prezidenţiale din 2024, Călin Georgescu a fost votat ”de un număr mare de rezervişti” din serviciile secrete, pentru a-i da ”o palmă” candidatului PSD Marcel Ciolacu.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.