Marea defrisare, partea 1. Stirile ProTV cer politicienilor ca taierile masive ilegale de padure sa fie pedepsite ca atentat la siguranta nationala
De ani de zile ne batem joc de padurile nostre. 3 hectare pe ora au fost rase in mod ilegal in ultimii 20 si ceva de ani. Se intampla asta pentru ca o parte a silvicultorilor sunt mana in mana cu unii politisti, procurori si politicieni.
O hora care distruge padurea, face bani grei si nu pedepseste pe nimeni. De-a lungul timpului am aratat locurile de unde se taie, cine sunt vinovatii si am oferit solutii.
Acum, la propunerea noastra, in Parlament se afla un proiect care, daca va fi votat, va pedepsi furtul masiv din padure ca atentat la siguranta nationala. Astazi venim cu noi dovezi ale dezastrului.
Un reportaj de Alex Dima.
Definitia padurii: multime de copaci care acopera o intinderea mare de teren sau multime densa de copaci crescuti in stare salbatica. In ultimii ani, noi romanii, am schimbat sensul lucrurilor si al cuvintelor. Aici, pana mai acum cativa ani, definitia din DEX a fost corecta. Dar, confrati de-ai nostri, in goana dupa averi, au traformat aceste paduri intr-un loc apocaliptic, un taram al dezastrului.
Iar in Romania, astfel de locuri sunt cu miile. Peste 500.000 de hectare de padure au fost rase ilegal de pe fata pamantului in ultimii ani si nimeni pana acum nu a fost tras la raspundere. Un atentat la dreptul nostru la aer si mediu sanatos s-a intampla si se intampla in padurile noastre.
Comuna Arieseni, muntii Apuseni. Intr-o imaginea surprinsa din satelit in anul 2004 se vede clar ca in bazinul Paraul Stei, era padure. Acum nu mai e.
Pe valea din paraul Stei s-au taiat peste 150 de hectare de padure, la ras, ilegal. Este o padure administrata de angajati ai statului roman, ai Romsilva. Prejudiciul material se ridica aici la peste 3 milioane de euro, dar si mai grav este prejudiciul ecologic, pentru ca in urma lor au lasat un dezastru.
Multe milioane de euro va costa reimpadurirea acestei zone...daca se va intampla vreodata. Sute de hectare de padure rase de angajati ai statului. Ultima taiere a avut loc aici in 2012.
Maldare de cioate au ramas in urma. Si nimeni nu se ingrijeste sa curete locul si sa replanteze aici padure. Zona se afla in administrarea ocolul silvic de stat Garda. In acesta vara inspectoratul teritorial silvic a anchetat dezastrul de aici si a ajuns la concluzia ca in perioada 2002-2011 s-au taiat in conditii ilegale peste 200.000 de metri cubi de lemn. Paguba sare de 56 de milioane de lei. Munti intregi au ramas fara padure.
Morar Lucian a condus Ocolul Silvic Garda din 1971 pana in 2009. Acum e pensionar. Seful de Ocol se uita cu mirare la datele din raportul oficial si sustine cu mana pe inima ca tot ce s-a taiat in timpul sau s-a taiat legal, cu acte.
Cioatele ramase in teren sunt vechi, de ani ani de zile. In timp ce Morar Lucian coducea ocolul Garda, fiul sau, Morar Mihai, era sef peste toate paduri din Alba. Prin urmare, fiul era seful tatalui.
Acum, Mihai Morar este seful Ocolului Silvic Alba si raspunde in continuare de o buna parte din padurile statului de aici.
Coroiu Horea a fost sef de Ocol la Garda din 2009 pana in 2011. Acum e in concediu medical.
Tot ce s-a intamplat in aceste zone are acoperire teoretica in acte si este foarte posibil ca nimeni sa nu fie tras la raspundere. De aici, angajatii statului au taiat, dupa cum spune seful de Ocol, pentru ca li s-a cerut de la centru, adica de la seful direct, Mihai Morar.
In raportul Inspectoratului Teritorial se arata negru pe alb ca taierea de la Garda a fost ilegala. Mai mult, au fost distruse 26 de hectare cu o padure de peste 100 de ani, care era rezervatie de seminte si care trebuia protejata. A fost rasa.
Dorin Stan a fost si el sef al ocolului Garda. A condus institutia din 2012 pana acum cateva zile, cand oamenii locului s-au revoltat si l-au schimbat din functie. Dorin Stan este finul fostului sef de la directia silvica Alba, Mihai Morar.
S pentru el, dezastrul de la Garda este perfect legal. Dorin Stan recunoaste ca numirea la conducerea Ocolului s-a facut pe criterii politice, dupa alegerile din 2012. Acum, fostul sef de Ocol se gandeste sa intre in concediu pentru a-si limpezi gandurile.
Chiar daca n-a stat prea mult timp la conducerea Ocolului Silvic Garda, Dorin Stan a reusit sa totusi sa faca lucruri marete. Si-a trecut in proprietate personala pepinierele Ocolului Silvic Garda. In total, 6 hectare de teren cu puieti. Acum apartin fostului sef de Ocol de la Garda.
Dorin Stan, fost sef Ocol Garda: "Deci a avut nevasta mea un drept de reconstitutire a dreptului de proprietate, s-o ajuns in instanta, a castigat in instanta, s-o dat 2-3 hotarari a comisiei judetene...s-o predat suprafata. Dar suprafata nu i-am schimbat destinatia. Si acolo avea sotia dreptul sa ia, acolo i s-a dat. Asa au fost legile...deci sotia avea o mostenire. Mostenire."
Terenul a intrat in proprietatea sa pe cand sef peste toata Directia Silvica era nasul sau, Mihai Morar. Dorin Stan este responsabil si pentru cheltuirea a mii de lei pentru replantarea terenului cu puieti, plantare care nu s-a realizat insa. Terenul viran, plin de cioate si balarii din munte, ramane dovada.
Acum in padurile de la Garda se fac verificari. Iar padurarii care au raspuns direct de aceasta zona s-au imbolnavit subit si sunt internati prin spitale.
Dan Boariu, director Directia Silvica Alba: "Am avut probleme pentru ca padurarii s-au imbolnavit brusc, au intrat in concedii medicale.. Unul sufera de plamani, altul de inima, altul... Oricum, sunt in concedii medicale."
Statul inca mai scoate lemn de aici. Ani de zile de pe aceste locuri s-a tot taiat. Sute de hectare au ramas fara un copac in picioare, iar in locul arborilor taiati ... altii nu s-au mai pus la loc.
E o padure a statului, administrata de angajati ai statului. Nimeni, niciodata, nu a raspuns pentru acest dezastru. Si Ioan Pasca a fost sef peste padurile din Alba, in timpul taierilor ilegale de la garda. Acum conduce Ocolul Silvic de stat Valea Ariesului.
Pentru fostul sef al Directiei Silvice datele din rapoarte nu sunt adevarate. Sustine ca poate demonstra in teren ca la Garda e padure. L-am invitat in teren.
Ioan Plesca, fost sef Directie Silvica Alba: "Stati un pic. Acolo sunt niste comisii care verifica acolo. Eu n-am nicio data acolo. N-am cum intra momentan acolo. A, acum nu puteti intra acolo."
In vremea cand padurea se taia aici, reprezentantul locului in Parlament era Corneliu Olar: "Tin la padure, va spun. Tin la padure din suflet. Numai ca si oamenii astia trebuie sa traiasca din ceva."
Corneliu Olar a infiintat ocolul privat Horea care se ocupa de administrarea unei bune parti din padurile Apusenilor.
La "Romania, te iubesc" am aratat dezastrul care se intampla in zona administrata de ocolul infiintat de fostul deputat. Toate vaile din zona au fost distruse de oamenii locului. Cu acordul si ingaduinta silvicultorilor si a politicienilor. Olar apare intr-o inregistrare pe cand oamenii din zona au blocat accesul Corpului de Control in padure. Iar deputatul n-a facut nimic pentru a-i lasa pe oamenii legii sa-si faca treaba.
Politicienii si silvicultorii au purtat si poarta in continuare vina pentru dezastrul din padure. Situatia din Apuseni este identica peste tot in tara. E o caracatita a rubedeniilor si a intereselor: fini, nasi, fii si cumetrii, toti au beneficiat de pe urma padurii.
Familia Morar este ruda cu Ioan Morar, fostul sef al Directiei Silvice Cluj, pe care l-ati mai vazut la "Romania, te iubesc" vinovat pentru taierile ilegale din zona Clujului. Oameni care aveau datoria sa pazeasca padurile si nu sa le taie. Toti ocupa in continuare functii de conducere. Despre acesti oameni se stie la Bucuresti.
Adam Craciunescu, director Romsilva: "Nu sunt obligat sa dau publice treburile astea."
Intr-o alta emisiune am incercat sa discutam cu seful Romsilva despre dezastrul din padure, dar nu vrut sa ofere prea multe amunte. La 2 zile de la difuzarea emisiunii despre paduri a convocat o conferinta de presa.
Adam Craciunescu, director Romsilva: "Din emisiunea pe care a prezentat-o Pro TV reiesea ca Regia Nationala, directorul general, acopera unele ilegalitati care se produc in padurile romaniei. Stimati colegi, cred ca am deranjat destul de multi prin controalele dispuse de directorul general, ca la ora actuala va spun cam asa arata un dosar al sanctiunilor. Sunt aproape 870 de angajati ai Regiei sanctionati si 107 dosare penale."
Afara din sistem au fost scosi doar cativa. Restul se ocupa in continuare de paduri. Anul trecut le-am prezentat academicienilor dezastrul din padure.
Daca imparti 350.000 de hectare de padure la cat a trecut de la Revolutie, cat s-a taiat in aceasta perioada, o sa descoperit ca in ultimii 20 si ceva de ani, in Romania, in fiecare ora s-au taiat la ras ilegal 2 hectare de padure. Deci in fiecare ora au disparut 2 hectare de padure.
Aceste date au fost confirmate anul acesta de Curtea de Conturi, preluate si de printul Charles si prezentate de ambasadorul Angliei la Bucuresti.
De-a lungul vremii le-am cerut politicenilor sa inaspreasca legile, astfel incat taierile masive de padure in mod ilegal sa fie pedepsite ca atentat la siguranta nationala. Acum, deja proiectul are o forma.
Prin urmare, cine taie ilegal peste un hectar sau peste 300 de metri cubi va fi pedepsit ca un terorist. Poate asa, cineva va plati intr-o zi pentru dezastrul din padure.
Sursa: Pro TV
Etichete: paduri, padure, Romania te iubesc, lemn, defrisari, arieseni,
Dată publicare:
22-11-2013 14:43