Drama transplantului în România: o cursă contracronometru prin haos și nepăsare. De ce salvarea poate veni prea târziu
„România fără inimă” - partea a II-a. Într-o cutie frigorifică prin aeroport și în avioanele de linie printre pasageri. Așa circulă de multe ori organele în România.
Se pierde timp prețios, și de multe ori vieți, pentru că autoritățile noastre încă nu reușesc să ajute acest domeniu medical să funcționeze.
Mai mult, încă nu avem un registru cu donatori și pacienți.
Târgu Mureș este unul dintre puținele locuri din țară în care românii cu afecțiuni cardiovasculare grave își pun toate speranțele. Până acum, aici s-au făcut peste 100 de transplanturi de inimă și povestea merge mai departe lângă spital. Se ridică acum noul institut de boli cardiovasculare și transplant, ceea ce vă mări capacitatea de intervenție chirurgicală din acest loc cu peste 50 %, dar medicii de aici se confruntă în continuare cu aceeași problemă, numărul foarte redus de donatori, situație care ne așează la coadă Europei la capitolul transplant de inimă.
Horațiu Suciu, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară Institutul Inimii Târgu Mureș: „Pentru un centru este o activitate relativ bună pentru țară. Este foarte puțin și bineînțeles, acest lucru ne aduce pe de o parte mândrie Și cum să spun notorietate și orgoliu, că da, uite, facem ceva care excede un pic rutinei. Pe de altă parte, ne aduce o tristețe pentru că uitându-ne stânga și în dreapta, vedem unde suntem și nu sunt mulțumit, nici eu unde suntem. Este nevoie de o mobilizare este nevoie în primul rând de o înțelegere. Să spună. La nivel general de înțelegerea faptului că transplantul cardiac este o ar trebui să fie o prioritate”.
Organele aduse cu avioane de linie
Pe lista de așteptare sunt acum aproape 40 de oameni care au nevoie de o inimă. În România, există peste 10.000 de pacienți care au afecțiuni cardiovasculare grave și care într-o bună zi s-ar putea să aibă nevoie de o nouă inimă. Avem două centre pentru transplant de cord. La Târgu Mureș și București.
Horațiu Suciu, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară Institutul Inimii Târgu Mureș: „La nivelul unei țări ca România să spunem că nu zic eu, o spun experții. E un centru de transplant la 5 milioane de locuitori, deci nouă ne-ar trebui minim. Aș spune 4 centre de transplant. În care să fie echipe… Cam cum ar trebui să arate o echipă de transplant, să nu vă imaginați un chirurg, 2 ajutoare, instrumentarea perfuzionist anestezistul și a echipei de transplant, nu când este o alertă de transplant, eu zic transplantul este mai mult decât o operație, este o stare de spirit. La care trebuie să racordeze toți toți știu mai ales în condițiile noastre în care e greu să pui la punct un mecanism așa să bănuie cum ne place nouă să zicem cum în Germania, care toată lumea, toată țara, e greu să crești o echipă de genul ăsta, care să știe fiecare ce are de făcut, mie mi se spune undeva 4 după-amiaza că este un donator la Iași, da și la 3 dimineața. Deja trebuie chirurgie să fie acolo să scoată, pardon să preleveze inima și să o ducă în timp util la Târgu Mureș. Pentru că ea poate să stea 4 ore din momentul în care este oprită. Pieptul donatorului până se contractă deja în pieptul receptorului 4 ore, în condițiile noastre. Când nu se zboară, când e ceață, când e noapte, drumurile sunt cum sunt, nu avem autostrăzi și în general transplantul se fac noaptea sau în weekend, da și aici deja avem mari probleme. Mergem mai încolo după ce între transforme le pe zona de transport”.
Horațiu Suciu, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară Institutul Inimii Târgu Mureș: „Cum transportăm noi organele? Este un o întreagă aventură să organizezi transportul. Bineînțeles, SMURD-ul se implică foarte mult, dar și limitările lor mai ajută Ministerul Apărării Naționale, dar fiecare transplant este altă poveste. O dată vine cu SMURD, o dată vine cu elicopterul, odată vine cu avionul. Am adus ani de zile la rând corduri de la Oradea, de la Timișoara, de la Arad, de la București, le-am adus cu avioane de linie, Tarom-ul, sau cu WizzAir, sau cu care circulă, dar cu avioane de linie comercială”.
În alte țări, există un registru electronic în care sunt trecuții pacienții care au nevoie de transplant, cu analize, vârstă, greutate și multe alte, întregul dosar medical. Când apare un posibil donator, este trecut în sistem și sistemul face sincronizarea între donator și posibilii receptori, care sunt pregătiți, cu analize la zi. La noi, totul se întâmplă pe telefon, coordonatorii se sună între ei, se pierde timp, de multe ori organe și vieți. Șeful Agenției spune că o să avem și noi un registru.
Guenadiy Vatachki, director Agenția Națională de Transplant: „Tocmai urmează să-i dăm drumul. Acum la începutul anului acestuia este o platformă nou-nouță care face fix chestia asta. Încă nu e funcțional, urmează”.
În Capitală, la Spitalul Floreasca se face transplant de inimă. În 2024 nu s-a întâmplat. Horațiu Moldovan conduce secția.
Horațiu Molodovan, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară Spitalul Floreasca: „Transplantul de pe transplantul cardiac în România este într-o situație paradoxală și credem noi rară în context european, în sensul că lista de pacienți care au nevoie de transplant cardiac este relativ mică, astfel încât oferta de organe nu numai că este zicem suficientă, chiar excede la limită lista de receptori potențiali, deci există o anumită incidență, o anumită frecvență a exportului de acorduri în România prin Rețeaua Eurotransplant la nivelul Uniunii Europene, adică spus altfel într-o frază, nu putem utiliza toate inimile de la toți donatorii din România care se oferă aproape, dar nu toate. Mai suntem în situația să furnizăm organe și în cadrul Uniunii Europene”.
Și asta, nu pentru că n-am avea pacienți, ci pentru că nu sunt pregătiți să primească o inimă.
Pregătirea acestor pacienți ține de colegii noștri, cardiologi și de rețeaua, să zicem între ghilimele de cardiologi din țară, dar trebuie să le acordăm o circumstanță, să zicem așa atenuantă prin faptul că protocolul este complicat de a fi făcut necesită o tehnologie medicală performantă care nu le au unul nu este disponibilă chiar în toate centrele, adică un pacient, ca să fie pregătit pentru transplant. De exemplu, necesită cateterism cardiac, cateterism de cord, drept măsurare hemodinamică, măsurarea.
În plus, nici tehnic nu stăm prea strălucit.
Horațiu Molodovan, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară Spitalul Floreasca: „Adică nu avem tehnologia necesară să preluăm corduri de la distanță mai mare în țara noastră. Cei care vin și ei au ei au Și vin cu precădere. Bănuiesc cei de pe lângă noi, Austria, Ungaria, mai degrabă Germania. Deci există niște dispozitive, un echipament special care permite perfuzii acordului într-un timp de până la 8 ore pe care îl folosesc ei pentru a putea să conecteze centre la distanță mai mare. Da în funcție, dar până la 8 ore ca să nu noi nu eu sunt o tehnologie foarte nouă în dezvoltare, relativ scumpă, nu am realizat încă o asemenea achiziție. Nici nu ar fi rațional să facem acest pas până când nu folosim toate codurile din țară”.
Pentru că nu sunt pregătiți fizic și nici psihic, pacienții care ar putea să primească o inimă în București, ratează șansa. De curând, doi pacienți aflați pe lista de așteptare, de teamă, au refuzat transplantul și o inimă s-a pierdut.
La Târgu Mureș lucrurile sunt mai clare.
Reporter: Dacă ar avea o inimă dintr-o sursă, aveți beneficiari?
Horațiu Molodovan, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară Spitalul Floreasca: Categoric. E foarte rar situația în care să fie un cord și să n-avem receptor.
Valentin Stroe este în echipa medicului Suciu, la Târgu Mureș. Ani buni a lucrat în Franța. A prelavat și transplantat organe.
Valentin Stroe, medic: „Avion special, dar erau avioane speciale pentru 4,6 persoane dedicate pentru transport de organe. Erau taxiuri speciale care numai asta făceam toată ziua duceau inimi, rinichi, ficat, da, taxiuri pentru organ. Erau persoane care efectiv numai asta făceau toată ziua. La noi cred că durează foarte mult perioada asta până am înțeles că nu mai putem salva acel om. Avem un organ și trebuie cineva să sune pe cineva. Asta e disfuncționalitatea”.
Cum numărul donatorilor tot scade, medicul Suciu e nevoit să monteze sisteme de asigurare circulatorie care preiau funcțiile inimii pentru a-i salva pe oameni. Pentru cei cu vârstă de peste 50 de ani e ultima soluție, pentru cei mai tineri e o punte până când vor primi o inimă nouă.
În același salon l-am întâlnit și pe Călin Vasilcă. A primit o inimă și o nouă șansă la viață în 2017.
La noi, familia persoanei aflată în moarte cerebrală decide dacă donează sau nu organele. Suntem singura țară din această regiune care am păstrat această regulă. În Occident, cetățeanul poate să spună din timpul vieții dacă vrea sau nu să își doneze organele atunci când moare.
Valentin Stroe, medic: „Sunt țări precum Franța, unde orice persoană decedată este donator până la proba contrarie”.
Se numește acord prezumat și reduce considerabil timpii care se pierd până se obține un acord scris de la familia donatorului, timpi în care organele se pot deteriora și pierde. O posibilă soluție ar fi introducerea acestui acord pe cardul de sănătate sau permisul de conducere. Șeful Agenției de transplant susține că o astfel de prevedere ar putea fi introdusă și la noi în lege, după ce societatea își va da acordul. Bolile aparatului circulator sunt principala cauză de mortalitate în lume. Peste 65% din decese. Medicul Suciu trage un semnal de alarmă. La noi, statul nu investește suficient în sănătatea oamenilor.
Sunt foarte multe zone în care, în continuare, numărul de proceduri ale noastre sunt mult sub ce ar trebui să fie. Noi facem undeva 5.000 de operații pe cord deschis în România. Rezonabilă pentru România, trei, undeva 15, operații pe cord deschis.
