BUCUREŞTI. COLAPS IMINENT I. Bucureştenii, la un pas de-a nu mai avea apă caldă şi căldură în următorii ani

×
Codul embed a fost copiat

560 de mii de apartamente şi 9700 de instituţii sociale: şcoli, creşe, grădiniţe, spitale sau clădiri din Bucureşti primesc apă caldă şi căldură prin reţeaua centralizată a Radetului, iar spectrul falimentului dă frisoane reci locuitorilor.

Indolenta, prostia şi nepriceperea edililor au aruncat sistemul de termoficare al Bucureştiului într-o situaţie critică. Vedem cine sunt vinovaţii, dar şi ce soluţii se mai pot găsi în al 13-lea ceas pentru comfortul bucureştenilor, dar nu numai. O anchetă semnată de Cosmin Savu!

Odată cu insolvența Radetului, a intrat în situaţie dificilă şi Elcenul, unul dintre cei mai importanţi producători de energie electrică din ţară.

BUCUREŞTI. COLAPS IMINENT

A fost o iarnă grea pentru bucureşteni. Peste o mie de avarii la Radet în iarna care încă nu s-a încheiat. Cu mult mai mult decât anii trecuţi, iar situaţia este critică. Compania de termoficare a Bucureştiului este de doi ani şi jumătate în insolventa şi fiecare zi care trece fără o o soluţie salvatoare măreşte cangrenă de pe obrazul Capitalei.

Citește și
Șeful spionajului german avertizează: „Rusia va ataca NATO cel târziu până la sfârșitul acestui deceniu”

Gabriel Dumitrascu, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie Radet: "Asta este una din multele avarii din Bucureşti, iarna asta a fost coşmar. Şi o spuneam de acum 3-4 ani. Pe an ce va trece se va intensifica şi vor lua şi mai mare amploare avariile. Pentru că reţeaua e bătrână, 40, 50, chiar şi 60 de ani. Nimeni nu ştie ce-i sub Bucureşti".

Gabriel Dumitrascu a condus Regia autonomă de distribuţie a Energiei Termice în ultima perioadă a mandatului de primar a lui Sorin Oprescu şi a fost schimbat la venirea primarului Gabriela Firea, în 2016, cu câteva luni înainte de declanşarea insolventei.

Problemele în termoficarea bucureşteană sunt vechi, iar cauzele s-au adunat în detrimentrul cetăţeanului: managementul defectuos şi corupt, lipsa investiţiilor şi populismul de care au dat dovadă edilii Bucureştiului care nu au încercat să restructureze o regie anacronică.

Bucureştenii legaţi la reţeaua centralizată de căldură şi apă caldă sunt buni platnici. Peste 98% este gradul de încasare consumatorii casnici, doar ca ani de zile jumătate din costul gigacaloriei a fost susţinut de o subvenţie acordată nediferenţiat de către Primărie. Tot din banii contribuabililor.

Gheorghe Piperea conduce firma care ar trebui să scoată din insolventa Radetul.

Gheorghe Piperea: "Nişte manageri competenţi ar fi încercat să schimbe infrastructura contractuală, lucru pe care noi l-am reuşit relativ simplu, am obţinut şi nişte majorări de tarif, am rescris contractele, se puteau face, dacă exista această intenţie".

Ani de zile managementul impus politic de către primari s-a remarcat doar prin scandaluri şi dosare penale sau prin modul total lipsit de transparentă cu care se conducea compania, vicii care s-au păstrat până în ziua de astăzi. De-a lungul timpului mai mulţi conducători ai Radet au fost condamnaţi pentru mita pe care o încasau la contractele de mentenanţa.

Doru Vişan este secretar de stat în Ministerul Energiei.

Doru Vişan, secretar de stat Ministerul Energiei: "O istoria dacă o dezgropi are de toate. O dată cauze de finanţare, cauze manageriale, eu care vin din sistem consider principala cauza lipsa investiţiilor".

A doua reţea de distribuţie centralizată de energie termică din lume, după cea din Moscova se întinde pe 4000 de km, 3000 de km reţeaua secundară şi aproape 1000 de km reţeaua secundară. Mare parte dintre aceşti kilometri sunt mai vechi de 50 de ani.

Planurile de încălzire sistematizată a Bucureştiului au fost puse în aplicare în anii '60. Atunci s-au dat în exploatare primele termocentrale, care pe lângă energia electrică necesară economiei în plină expansiune, furnizau şi aburul pentru încălzirea oraşului.

După '89, Radetul, ajuns în proprietatea Consiliului General, s-a ocupat de administrarea reţelei de distribuţie a agentului termic, în timp ce producţia a fost asigurată de ELCEN, deţinută de Minsterul Energiei.

Iniţial au fost 6 CET-uri care echilibrau sistemul de termoficare al Bucureştiului. CET Grozăveşti, prima uzină de apă înfiinţată în 1902 şi transformata în termocentrala în 1964, CET Sud din 1965, CET Vest 1975, CET Vest din 1975, CET Progresu din 1987, dar şi CET Pipera, care între timp a fost demolata din cauza afacerilor imobiliare şi CET Titan.

Zona cea mai afectată acum de întreruperile de agent termic din Bucureşti este în Nord Estul Bucureştiului, acolo unde trebuie să ajungă apă caldă şi căldura la mulţi km prin reţeaua găurită a Radetului.

Octombrie 2016. Bucureştiul are de câteva luni un nou primar general care, printre multele promisunile electorale, şi-a asumat şi rezolvarea problemelor istorice de la Radet.

Radetul ajunsese la o datorie record: 3,7 miliarde de lei, aproape 800 de milioane de euro. Banii erau datoraţi Elcenului, cel care furnizează agentul termic şi care la rândul lui avea datorii de 2 miliarde de lei la ANAF, dar şi furnizorilor de gaz şi unor bănci.

Primarul Firea vine în faţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi cere insolventa Radet. Consilierii partidelor de opoziţie au fost luaţi prin surprindere.

Cătălin Deaconescu, consilier municipal PNL: "Am fost anunţaţi la începutul şedinţei că va fi adoptată şi o hotărâre cu intrarea în insolventa a Radetului".

Nu era prima dată când primarul general al Bucureştiului, Gabriela Firea lua decizii fără consultarea celor din Consiliul general. Nici măcar cu cei din propriul partid, primarul nu are o comunicare decentă. Aparatul de vot funcţiona.

Orlando Culea a fost timp de aproape doi ani preşedinte de şedinţa în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Orlando Culea, consilier municipal PSD: "As vrea să înţelegeţi şi dumneavoastra ca şi ceilalţi oameni ca hotărârile sunt luate de un anumit grup, iar atunci când ajungeau în Consiliu erau doar votate. Eu nu ştiu dacă un consilier putea să înţeleagă despre ce este vorba în condiţiile în care primea pe mail cu 5 zile înainte pe ordinea de zi- sau pe o zi- cele care veneau pe suplimentară. Primarul nu discuta cu noi, sunt consilieri care stau câte 3-4 ore la uşă şi nu sunt primiţi".

Administrator judiciar este impusă firma unui apropiat al primăriţei Bucureştiului, cu experienţă în insolventa. Gheorghe Piperea ar fi trebuit să joace rolul salvatorului. Până în acest moment nu există un plan clar de redresare al Radetului agreat de toate părţile, deşi au trecut 28 de luni de insolventa.

Un milion două sute de mii de euro a încasat până acum firma lui Gheorghe Piperea din insolventa Radet. În această perioadă a făcut un raport al cauzelor insolventei, a reuşit să impună primăriei creşterea subvenţiei şi implicit reducerea pierderilor financiare.

Administrator special la Radet, rol executiv, din partea primăriei a fost adus Sorin Chiriţă, un alt apropiat al Gabrielei Firea, impus ulterior administrator public al Bucureştiului.

Acesta a cedat locul lui Răzvan Nitu venit de la administraţia spitalelor, care şi el în martie pleacă pentru a lăsa locul tânărului Alexandru Burghiu.

Alexandru Burghiu, administrator special Radet: "Am fost nominalizat de către un grup din CG şi am fost votat ca administrator special de către Consiliu în Radet. Eu n-am făcut politica niciodată".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A primit o mașină de 50.000€ de la Ion Țiriac, dar a observat ceva ciudat când e la volan: "Mă filma"
FOTO A primit o mașină de 50.000€ de la Ion Țiriac, dar a observat ceva ciudat când e la volan: "Mă filma"
Citește și...
Promisiunile politicienilor și drama minorilor dependenți de droguri. România are un singur centru în care sunt tratați
Promisiunile politicienilor și drama minorilor dependenți de droguri. România are un singur centru în care sunt tratați

Într-o Românie în care se vorbeste mult prea puțin despre dependențe și nu se face mare lucru, crește consumul de droguri și scade dramatic vârsta consumatorilor.

Opinie Rareș Năstase: Ce am înțeles din episodul de azi, de la plafonul Unirii? Că în România funcționează poliții paralele
Opinie Rareș Năstase: Ce am înțeles din episodul de azi, de la plafonul Unirii? Că în România funcționează poliții paralele

Ce am înțeles din episodul de azi, de la plafonul Unirii? Că în România funcționează poliții paralele. De o parte a fost Primarul General, cu poliția locală a municipiului București.

Arsă de cea mai gravă secetă din ultimii 500 de ani, România e obligată să învețe cum să facă rost de apă. ”La mila Domnului”
Arsă de cea mai gravă secetă din ultimii 500 de ani, România e obligată să învețe cum să facă rost de apă. ”La mila Domnului”

Țara apelor pierdute, partea I. Seceta prelungită, stresul termic, schimbările climatice ne afectează viețile, siguranța, culturile, igiena, confortul. Apa a devenit foarte importantă.

Recomandări
Circ pe bani publici în Piața Unirii. Buldozerul chemat de Nicușor Dan a rănit două persoane. Băluță își retrage echipele
Circ pe bani publici în Piața Unirii. Buldozerul chemat de Nicușor Dan a rănit două persoane. Băluță își retrage echipele

Echipaje ale Poliţiei şi Jandarmeriei au fost direcţionate, luni seară, către Piaţa Unirii, unde primarul general Nicuşor Dan s-a prezentat pentru desfiinţarea gardurilor montate de Primăria Sector 4, pentru a preveni escaladarea conflictului.

Nelu Tătaru, prima reacție după ce i s-a ridicat imunitatea: „Executaţi-mă public dacă aşa simţiţi sau merit”
Nelu Tătaru, prima reacție după ce i s-a ridicat imunitatea: „Executaţi-mă public dacă aşa simţiţi sau merit”

Nelu Tătaru, pentru care a fost admisă cererea de ridicare a imunităţii pentru percheziţii informatice şi domiciliare, afirmă că este medicul ”care a căutat să vindece, să salveze vieţi şi care nu a cerut sau a condiţionat vreodată actul medical”.

Promisiunile politicienilor și drama minorilor dependenți de droguri. România are un singur centru în care sunt tratați
Promisiunile politicienilor și drama minorilor dependenți de droguri. România are un singur centru în care sunt tratați

Într-o Românie în care se vorbeste mult prea puțin despre dependențe și nu se face mare lucru, crește consumul de droguri și scade dramatic vârsta consumatorilor.